Uniunea Europeană a pus toate tunurile pe SUA. America TACE MÂLC

 

 

barroso, obama

 

 

Scandalul de spionaj al SUA la adresa UE ia amploare. Nu doar parlamentarii europeni au criticat, în termeni duri, Statele Unite, pentru spionarea instituțiilor europene, cerând sistarea negocierilor pentru liberalizarea schimburilor comerciale. Comisia Europeană, brațul executiv al Uniunii, a reacționat și ea prompt, inițiind contacte cu oficiali americani, pentru clarificarea alegațiilor din săptămânalul german Der Spiegel.

Azi, președintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, și-a început discursul din Plenul Parlamentului European, ocazionat de dezbaterea concluziilor Consiliului European din 27-28 iunie 2013, cu două teme care nu au figurat în agenda Consiliului. În două fraze scurte, a felicitat Croația, care, la 1 iulie, a devenit al 28-lea membru al Uniunii Europene. Apoi, a trecut la problema spionajului american.

Iată declarația lui Barosso pe acest subiect:

Înainte de a trece la subiectul dezbaterilor de astăzi, este o problemă de importanță politică pe care vreau să o ridic imediat (…). Problema se referă la știrile apărute în ultimele zile, referitoare la activitățile americane în Uniunea Europeană și în state membre ale Uniunii.

Dacă aceste știri se vor dovedi adevărate, ar fi foarte deranjant și ar ridica serioase și foarte importante temeri. De aceea, de îndată ce au apărut primele informații în presă, am cerut Statelor Unite o imediată și completă clarificare a chestiunii.

Înaltul Reprezentant și Vicepreședinte Ashton (Baronesa Catherine Ashton, vicepreședinele Comisiei Europene și ministrul de Externe al UE – n.r.), care are competențe în materie, precum și oamenii din subordine, au ridicat problema în fața reprezentanților SUA. Doamna Ashton a discutat personal cu ministrul de Externe al SUA, John Kerry. Iar ieri, ambasadorul american a fost convocat la Secretariatul Executiv al Comisiei Europene, de domnul secretar general executiv, Pierre Vimont.

Comisia va aborda problema și în contextul grupurilor de lucru ale experților conduse de Vicepreședintele Reding (Viviane Reding, comisarul pentru Justiție – n.r.) și Comisarul Malmström (Cecilia Malmström, comisarul pentru Afaceri Interne – n.r.) împreună cu Președinția Consiliului, de partea Uniunii, respectiv de Procurorul General Eric Holder, din partea Statelor Unite, pentru a schimba informații despre obținerea informațiilor secrete și pentru a primi clarificări în special despre programul PRISM (programul de interceptare a comunicațiilor electronice SUA, devoalat de fostul colaborator al Agenției Naționale de Securitate Edward Snowden – n.r.).

Comisia se așteaptă la claritate și transparență din partea partenerilor și aliaților săi și asta așteptăm din partea partenerilor noștri din Statele Unite”.

În tot acest timp, Statele Unite au menținut o tăcere suspectă asupra subiectului. Nicio declarație oficială pe această temă nu se găsește pe site-ul Departamentului de Stat (Ministerul de Externe al SUA). Secretarul de Stat John Kerry a anunțat doar că discutat, azi, subiectul Edward Snowden (cererea de extrădare a acestuia) cu omologul său rus, Serghei Lavrov, la întâlnirea pe care au avut-o în Brunei. Lavrov l-a informat însă, pe Kerry, că problema nu este de competența sa.

 

Citește și:

INTEGRAL. Interviul care ar putea schimba lumea. Edward Snowden, sursa PRISM: „Le-aș fi putut vinde rușilor lista cu toți agenții noștri secreți”

Parlamentarii europeni cer oprirea negocierilor cu SUA pentru liberalizarea schimburilor comerciale din cauza scandalului de spionaj

Ambasadorul SUA la UE – convocat pentru a da explicații în legătură cu acuzațiile de spionaj

 

 

Loading

Comments

comments