Aaylex este un grup de firme care se ocupă cu creșterea păsărilor, care deține zeci de ferme avicole, fabrici de nutrețuri combinate, abatoare, linii de procesare, stații de distribuție a cărnii de pui, deține brandul CocoRico.

Afacerea este controlată de un singur om, Bogdan Stanca,

Inițial, Stanca nu era singur, nici măcar majoritar. Însă, în ultimii ani a reușit să-și scoată din afacere asociații – pe Bogdan Gruia și Viorel Fetinca.

Stanca este proprietarul unui business în continuă creștere. Nu ezită să se îndatoreze masiv, pentru a desăvârși un mega trust al puilor românești, care să abunde pe piața locală și care să invadeze piețele externe.

Despre Aaylex putem citi zilnic în presă. Mai mult decât despre liderul din branșă, Transavia, mai mult decât despre notoria Agricola Bacău. Cum înregistrează un succes, cât de mic, oamenii de la Aaylex dau fuga la Ziarul Financiar, la money.ro, la ediția de Dâmbovița a Wall Street Journal, ca să-și vestească realizările, după obiceiul viețuitoarelor de a căror viață și moarte se îngrijesc.

Din presă, despre Aaylex, aflăm, cu precădere, trei lucruri: că are puii de cea mai bună calitate, că se dezvoltă și că se împrumută. Mereu. Veșnic.

Am analizat cifrele și structura societății, ne-am uitat la conducerea acesteia, la echipa care gestionează asemenea realizări naționale, continentale și chiar mondiale.

Board-ul grupului este alcătuit din Bogdan Stanca, patron, Bogdan Grama, director general, Irina Popa, “chief strategy officer” și Cristian Bărbulescu, director financiar.

Stanca e inginer la bază, electronist, a lucrat ca proiectant până să se lanseze în afaceri.

Bogdan Grama, director general al Aaylex este economist, a făcut Româno-Americană… A lucrat la Mixalim, Agroalim, Dole Food Company, Ulker.

Cristian Bărbulescu este director financiar la Aaylex. A lucrat la A&D Pharma și la Romanel. A făcut contabilitatea la ASE.

Irina Popa, Chief Strategy Officer la Aaylex, a fost mai întâi director de resurse umane. Și mai înainte a lucrat ca broker la Muntenia Global Finance. La bază e învățătoare…

Bine, bine, dar la pui cine se pricepe, la Aaylex?

Poate consilierii ale căror nume sunt vânturate prin mass media…

Virgil Anastasiu , fost în “staff” la avicultori, cunoscut în lumea mondenă ca fost soț al Corinei Chiriac (1993-1997), a avut o firmă de brokeraj, Sita Finance. A fost asociat cu personaje importante din conducerea grupului NIRO – de exemplu, Clitemnestra Volschi, fostă Gâdea, nume care se regăsește și în dosarul Băncii Române de Scont, asociată cu Anastasiu în Societatea de Asigurare-reasigurare Prima SA. Anastasiu a fost asociat și cu familia lui Lucian Dan Rușan (în Global Serv Energi SRL), a fost remunerat de Fondul Proprietatea (soția sa, Flavia Teodosiu fiind membru al Consiliului de Supraveghere al FP), a fost administrator al Carom, consilier al directorul general al BVB, Radu Popa,  director general al Administrației Lacuri, Păduri și Agrement, calitate în care a fost anchetat de DNA, împreună cu Sorin Oprescu.

Răzvan Eugen Haritonovici, vechi prieten al lui Stanca, venit și el să dea o mână de ajutor la găini, a fost director în cadrul Bancorex, membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Poșta Română (din aripa Vântu, pe vremea când SOV și Voiculescu se băteau pe Poștă), fost șef al ASTRA Asigurări, calitate în care a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru complicitate la delapidare a Băncii Române de Scont. A executat câteva luni de detenție la Penitenciarul Jilava, fiind eliberat condiționat de Tribunalul Ilfov la 10 octombrie 2018 (Haritonovici împlinise 60 de ani, a fost arestat preventiv și a beneficiat de reducerea legală a pedepsei pentru zile muncă și de recursul compensatoriu, impus probabil de faptul că a fost deținut în “secția VIP” de la Jilava, trei pușcăriași de lux în cameră de patru…). Haritonovici este soțul Taniei, prietenă a Gabrielei Firea, angajată de aceasta ca director adjunct al RADET. Tania Haritonovici este chimist la bază, dar și băcăuancă.

Aaylex mai lucrează susținut, pe bani mulți, cu avocatul Bogdan Tohăneanu, fost secretar de Stat în Ministerul de Interne, fost aventurier în fotbalul de categoria a doua, apropiat al lui Victor Ponta. Și cu o altă firmă de avocatură, celebră, Rădulescu & Mușoi.

O altă categorie socio-profesională abonată la banii concernului este cea a consilierilor financiari externi.

În veșnică goană după creditare și atragere de investitori, Aaylex lucrează cu Mihai Constantin Iordan, administratorul Professional Capital Finance și cu Adrian Radu de la BAC România, Fratele acestuia din urmă este și el plătit, pe ștat, de Aaylex.

Să recapitulăm, așadar… Aaylex are un board de ingineri și economiști, consultanți din sector financiar-bancar cu antecededente penale, este mare consumator de servicii avocațiale și de consiliere în vederea creditării…

Și, cum spuneam, la pui cine se pricepe?!

Dar, nicio problemă, nu contează cât costă puiul ci cât e cursul găinii.

Din trecutul glorios al patronului Aaylex

Bogdan Stanca are deja o firmă listată, Avicola Buzău SA.

Stanca e inginer, cum spuneam, nu zootehnist sau agronom.

Inginerii fac inginerii, se știe.

Primul job la privat pe care l-a avut Stanca a fost la Flanco, spune el, într-un CV depus la BVB.

Cică a lucrat acolo în 1991.

De pe Wikipedia aflăm că Flanco s-a întemeiat în 1994…

Flanco vine de la Florin Andronescu Company, ctitorul firmei.

Societatea de Administrare a Investițiilor SAFI – INVEST S.A., J40/15812/1994, un remarcabil episod din viața financiară a patriei noastre, a avut în structura acționariatului pe SC FLANCO IMPORT EXPORT SRL, dar și pe Stanca Bogdan (n. 10.05.1962, el e!).

Din CV-ul depus la Bursa de Valori București, aflăm că Stanca Bogdan a fost, în 1991, director adjunct al SC Flanco, având “toate atribuțiile legate de conducerea companiei”. La Flanco, nu la Flanco Impex. Și doar în 1991, nu în 1994. Dar, iată, se întâlnesc munte cu munte, om cu om și om cu societate comercială, dacă e rost de inginerii financiare…

Stanca Bogdan este președinte al Consiliului de Administrație al SC Avicola Buzău SA, societate listată.

Stanca Bogdan dezvoltă la greu Grupul Aaylex pe care se aude c-ar vrea să-l listeze.

La ce bun ar fi, altfel, să cheltuiască atâta bănet pe consilieri financiari, economiști, bancheri?

La Flanco, el, sau alții, au făcut treabă bună!

Flanco nu mai e al lui Andronescu.

În septembrie 2010, un pachet de 60% din companie a fost cumpărat de Asesoft, firma titanilor civilizatori Iulian Stanciu și Sebastian Ghiță.

40% din Flanco e deținut de ING Bank, Unicredit și BRD, bănci care au creditat societatea și cărora nu le-au fost restituiți banii…

Aaylex are datorii la bănci și IFN-uri. Numai anul trecut a semnat pentru 25 milioane de euro cu OTP și pentru alte 25 de miioane cu o companie poloneză care nu e bancă, CVI Dom Maklerski.

Dacă Aaylex se listează, Stanca își poate vinde acțiunile deținute personal.

O avere, la cât e estimată gruparea de firme. Adică activele. Că, dacă scădem pasivele, nu se știe dacă mai valorează ceva…

Unde apare bursa, activitatea comercială nu mai e așa importantă.

De ce să te chinui cu treburi murdare, cu găinaț, cu jumuleli, cu mortăciuni, cu boleșnițe, cu spectrul salmonellei, cu distribuția și recuperarea banilor, cu concurența? Banii de la Bursă sunt curați.

Câteva considerente personale despre afacerile pe bursă

Bursa românească e mică.

Pentru cei mai mulți dintre noi e ceva nici de bine, nici de rău. Nu ne ține de cald, nu ne costă nimic.

Bursa, în lumea civilizată, e una dintre cele două mijloace serioase de finanțare a economiei.

Economia își ia capitalul necesar investițiilor fie de la bănci, fie din piața de capital.

La noi s-a patentat capitalismul fără capital. Firmele cu 200 de lei capital social, cu sediu în sufragerie, întreprinderile curajoșilor antreprenori care pornesc să facă afaceri fără complexe, fără să se sinchisească de lipsa banilor, mic detaliu considerat neesențial pe plai mioritic.

Principalii creditori ai societăților comerciale românești sunt furnizorii.

Băncile bagă bani în consum, umflă bula imobiliară și seamănă prin areal credite neperformante cu adresă precisă.

O firmă e mai puțin eligibilă bancar, în România, decât un funcționar la Primărie, un notar rudă cu Președintele sau șoferul lui Udrea.

Bursa nu prea finanțează. Mai mult speculează. Și concentrează capitaluri pentru mari beneficiari.

BVB e ținută în viață de struțo-cămile, de paradoxalii hibrizi ai tranziției, SIF-urile, Fondul Proprietatea… La care se adaugă niscai mamuți, impozanți pe afară, Dumnezeu știe cât de șubrezi pe dinăuntru, Petrom, BRD, Banca Transilvania. Dacă am elimina numele de mai sus, n-am mai avea bursă!

Banii vin din acțiuni, nu neapărat din treabă

Escrocii au amușinat oportunitățile bursei mioritice, ale pieței de capital, ale societăților de investiții încă de la înfiriparea primelor planuri, după Revoluție.

În 1995, când societatea românească, proaspăt lăuză, extenuată de chinurile facerii în urma cărora a venit pe lume piața valorilor mobiliare mioritice, Sabina Product, escrocheria lui Sergiu Băhăian, a încercat o listare, o schemă prin care să preschimbe certificatele de investitor (în fapt acte de asociere în participație, cu dobândă garantată (!) făcute cu peste 5000 de fraieri) în acțiuni și obligațiuni. N-a mers, era prea groasă combinația…

Dar, tot în anii ’90, s-au avântat alți meșteri mari pe terenul, viran la acel moment, al fondurilor și societăților de investiții – SAFI, mai întâi, pe urmă FNI.

Nu am inventat noi, românii, apa caldă. Țepele cu guler alb, în Occident, au deja o spumoasă tradiție…

În zilele noastre, canadienii de la Gabriel, bunăoară, pretind că e aur la Roșia Montană. Din Canada nu se văd prea bine pepitele de la Românica dar se văd titlurile Gabriel tranzacționate pe bursa locală. O fi, n-o fi aur la Roșia Montană, nimeni nu știe. N-a început nicio exploatare. Dar banii s-au adunat deja la Gabriel, de la investitorii care au cumpărat acțiuni…

Cine și cine se mai listează…

Pe la noi, pe piețe promițătoare, câțiva jucători de talie internațională se joacă spectaculos cu banii unor investitori de aici sau de aiurea. În imobiliar, în telecomunicații, în sector alimentar. Acolo unde omului de pe stradă i se pare imposibil să-și piardă economiile…

Un succes răsunător au fost acțiunile DIGI.

Britanicii au crezut nimerit să-și dea banii de pensii la înmulțit unor companii imbiliare ca Romarta sau Globalworth.

România, piață emergentă, Tigrul Europei în ceea ce privește creșterea economică, tărâmul veșnicelor promisiuni, ce alt loc de pe mapamond ar putea garanta mai sigur o investiție?!?

Nu-i de mirare că un număr din ce în ce mai mare de întreprinzători autohtoni vor să-și listeze afacerile.

Comments

comments