Shalom, primul restaurant cu mâncare cușer, inaugurat la Brașov

Foto: brasovultau.ro

Foto: brasovultau.ro

Luni, în curtea sinagogii de lângă Poarta Șchei a avut loc inaugurarea „Shalom” – primul restaurant din România cu mâncare exclusiv cușer, adică mâncare ritualică evreiască, informează Brașovul Tău.

Tiberiu Roth, președintele comunității evreilor din Brașov, explică:  „Kasher (cușer) în ebraică înseamnă pur, curat. Acest tip de  alimentație a fost creat cu mii de ani în urmă.Învățăturile din Biblie spun că nu trebuie consumată decât carne de rumegătoare fără copită despicată, peștii doar cu solzi și aripi și anumite păsări. Animalele trebuie sacrificate fără să simtă durerea. După ce sunt tranșate, dacă există semne că ar fi suferit de vreo boală, nu sunt consumate! Exista un om învățat, care se ocupa cu trierea hranei pentru a fi Cașer! Restautantul Shalom va servi, la Brașov, pentru prima oară în România, preparateale bucătăriei evreiești ritualice. Este o mâncare simplă, aromată și sănătoasă, care sperăm să se bucure de aprecierea pe care o merită!”.

Până ieri, restaurantul din curtea sinagogii a avut circuit închis. Acum este deschis pentru toți cei care vor să guste și să deguste bucate aparte cu arome și amintiri din Orient.

Meniul include salată de humus, chifeteluțe de năut (falafel), supă de legume cu colțunași cu carne, hamburger special cu sos și chifteluțe de cartofi, prăjituri de casă. Totul este gătit de un bucătar israelian, adus de la comunitatea evreilor din Frankfurt. Amatorii de băuturi se pot delecta cu coniac și vin israelian.

Loading

Comments

comments