OMV Petrom donează 7,2 milioane de euro pentru bolnavii incurabili

Cristina Verchere, CEO OMV Petrom și Mihaela Nemțanu director executiv Hospice Casa Speranței

Marți, 21 februarie 2023, începând cu ora 19.15, la Ateneul Român, a avut loc Gala Aniversară Hospice – 30 de ani, organizată de Hospice Casa Speranței, prima și cea mai importantă organizație din România care oferă servicii medicale paliative gratuite pentru bolnavi incurabili.

Gala a fost un prilej de premiere a principalilor sponsori ai organizației fondate în 1993, la Brașov, de britanicul Graham Perolls. Acești sponsori trebuie să fie mulți, potenți financiar și foarte generoși, pentru că, așa cum a subliniat ES Ambasadorul Marii Britanii la București, Andrew Noble, România mai are un lung drum de parcurs pentru a ajunge cu serviciile paliative la normalitate. Normalitatea este în Marea Britanie, unde orice bolnav incurabil poate beneficia de servicii paliative. În România, doar unul dintre 10 bolnavi incurabili are acces la aceste servicii care alină suferințele celor pe care medicina tradițională nu-i poate vindeca în prezent.

În cadrul Galei, Mihaela Nemțanu a anunțat o donație uriașă, de 7,2 milioane de euro, a OMV Petrom, care poate asigura funcționarea Hospice pentru un an de zile. Donația, confirmată de Cristina Verchere, CEO OMV Petrom România, încurajează Hospice să-și continue extinderea, prin construirea a două noi spitale, la Brașov și în apropiere de București. Iar Anca Vlad, președinte Fildas Catena Group, s-a angajat să ofere fondurile necesare construirii unuia dintre cele două spitale, la alegerea Hospice!

Anca Vlad, președinte Fildas Catena Group

Revenind la donația OMV Petrom, trebuie spus că discuțiile pentru realizarea acesteia au început cu aproximativ un an în urmă. Precizarea este importantă, pentru că OMV Petrom desfășoară o campanie de PR destul de puternică în România, după ce Austria s-a opus aderării României la spațiul Schengen. Campania este vizibil menită să-i împace pe românii care s-au angajat atunci să boicoteze companiile austriece. Însă, e limpede că donația pentru Hospice nu este parte a campaniei respective. Poate doar dimensiunea donației să aibă o legătură 🙂

Pe scena Ateneului s-au perindat mulți prieteni foarte influenți ai Hospice, din companii de top, din mediul politic, din lumea filmului și a sporturilor. Discursurile unora au fost adevărate lecții de persuasiune prin știința de a povesti, oferind pilde.

Graham Perolls scrie o carte despre Hospice, despre pacienți pe care îi numește eroi. Unul dintre aceștia este -a fost- Ciprian, un inginer IT doborât de cancer la doar 27 de ani. Pacient al Hospice în ultima perioadă a vieții, i-a făcut lui Perolls un dar de rămas-bun. Perolls nu se afla în țară, a găsit darul pe biroul său din Brașov. E vorba de o carte, un volum minuscul, cu următoarea dedicație: „Promite-mi că, indiferent de locul unde viața ne duce vom fi mereu prieteni. Eu promit!”. Graham Perolls și-a rostit speech-ul în engleză, însă dedicația, fiind în română, a citit-o ca atare, având un nod în gât. De atunci, poartă permanent cartea cu el, oriunde se duce.

Steven van Groningen, care, alături de soția sa, Valeria, a primit premiul pentru cea mai implicată familie de suporteri ai Hospice, a oferit chintensența ideii de donație, de CSR – responsabilitate socială corporatistă: „Succesul nu este doar al tău. Au fost foarte multe persoane care te-au ajutat pe drumul spre succes. De aceea, cel mai frumos lucru pe care îl poți face e ca, dacă ai posibilitatea, să-i ajuți, la rândul tău, pe cei care au nevoie de tine, pe drumul lor”.

În fine, Grégoire Vigroux, cel mai activ suporter individual al Hospice a oferit o parabolă a scriitorului francez Pierre Rabhi. În pădure se iscă un incendiu. Toate animalele fug. Doar o mică pasăre cară în ciocul ei mic câte o picătură de apă, pe care o varsă peste flăcări. Elefantul o ia în derândere, dar mica pasăre îi dă o replică memorabilă: „Știu că efortul meu pare sortit eșecului, dar eu sper să fie un exemplu. Dacă și alte păsări mai mari mă vor urma, poate și alte animale se vor mobiliza și, picătură cu picătură, se va strânge suficientă apă pentru a stinge focul!”.

Loading

Comments

comments