EXCLUSIV. Snowden este într-o casă conspirativă din Rusia. Avocatul său susține că a acceptat condițiile lui Putin și va aplica pentru cetățenia rusă

O analiză realizată de reputatul jurnalist rus Pavel Felgenhauer pentru Jamestown Foundation (organizație americană care a sprijinit în trecut dizidența sovietică și este implicată în lobby-ul politic de peste Ocean, fiind conexată cu CIA), conchide că serviciile de informații ruse intenționează să-l țină pe Snowden în Rusia și în silenzio stampa, exact așa cum a cerut președintele rus Vladimir Putin. Analiza a fost obținută de Select News.

 

Potrivit avocatului Anatoli Kucerena, un apropiat al Kremlinului și sfătuitorul lui Snowden în ceea ce privește legislația rusă, „azil politic temporar” nu există în Rusia, iar azilul politic permanent, deși teoretic există, nu a fost acordat încă nimanui. Autoritățile ruse îi pot acorda statut de refugiat, motiv pentru care Snowden a aplicat pentru „refugiutemporar”. Acesta din urmă se acordă străinilor care nu îndeplinesc condițiile de refugiați permanent, dar care nu pot fi deportați din motive umanitare. Refugiul temporar se acordă pentru un an, dar poate fi prelungit pe perioadă nederminată. Avocatul a mai declarat că Snowden intenționează să se stabilească în Rusia și să solicite cetățenie. Într-o declarație a lui Kucerena citată de RIA Novosti în 16 iulie, avocatul spune că nu se pune problema repatrierii lui Snowden, deoarece în SUA ar putea fi torturat sau chiar condamnat la moarte.

 

Fostul administrator de sistem al Agenției Naționale de Securitate a SUA în Hawaii a sosit la Moscova pe 23 iunie, intenționând să zboare a doua zi în Havana. Planul însă s-a schimbat în momentul în care pașaportul american i-a fost anulat de administrația de la Washington. Deși nimeni nu l-a văzut în zona de tranzit a Aeroportului Șeremetievo, Snowden a apărut pe 12 iulie, împreună cu câțiva activiști pentru drepturile omului și a declarat că dorește să stea în Rusia, intervenția lui fiind din când în când bruiată de anunțurile de plecare și sosire a zborurilor.

 

Deși, cu două săptămâni în urmă, Snowden ar fi declarat că nu dorește să aplice pentru azil în Rusia, potrivit Jamestown Foundation serviciile ruse ar fi declarat că americanul nu va părăsi țara. Aceeași sursă ar fi divulgat faptul că Snowden nu locuia, de fapt, în aeroport, ci într-o „locuință conspirativă” controlată de Serviciul Federal de Securitate(FSB). Potrivit serviciilor ruse, Snowden are un comportament haotic, dar președintele Putin este încrezator că acesta va accepta să oprească dezvăluirile anti-americane în spațiul public și va deveni cooperant.

 

Se pare că Rusia vrea să protejeze NSA împotriva acuzațiilor jignitoare ale lui Snowden, ca răspuns la atitudinea similară a serviciilor americane, când un dezertor rus a încercat să facă dezvaluiri despre spionajul rus asupra aliaților din Comunitatea Statelor Independente (CIS).  Este foarte posibil ca acesta să fie Colonelul KGB Alexander Poteev, care a dezertat în 2010 și a fost condamnat în absentia, în 2011, la 25 de ani de inchisoare. Poteev a dezvăluit numele unor spioni ruși printre care și cei 10 „infractori” care au fost expulzați de către SUA în 2010, grup din care a făcut parte și Anna Chapman.

 

În ultima săptămână, într-o declarație publică, Putin s-a arătat iritat de faptul că Snowden a refuzat să oprească declarațiile dure la adresa Statelor Unite. Citându-l pe Putin, Jamestown spune că „Snowden vrea să continue lupta pentru drepturile omului pe care le încalcă Statele Unite, lucru pe care poate să îl facă, dar fără noi”. Apoi, declarațiile s-au nuanțat, Putin afirmând că nu știe de ce Snowden vrea să stea în Rusia, dar „asta este opțiunea lui”. Președintele rus s-a arătat afectat și de atitudinea SUA, care îl „blochează” pe Snowden pe teritoriul Rusiei și pune țara într-o lumină proastă.

 

Avocatul Kucerena a afirmat că, întretimp, Snowden a acceptat condițiile puse de Presedintele Putin în legătură cu întreruperea atacurilor față de SUA și NSA.

 

Există temeri în Rusia că SUA ar putea răspunde la acordarea statutului de refugiat temporar lui Snowden, cu extinderea „ListeiMagnitsky” a oficialilor ruși care nu pot intra în Statele Unite din pricina abuzurilor împotriva drepturilor omului. Totodată, administrația de la Kremlin se teme că Președintele Obama s-ar putea să își scurteze vizita în Rusia pentru Summitul G20, care va avealoc în septembrie, în Sankt Petersburg, și să decline invitația lui Vladimir Putin de a se întâlni în biroul său de la Moscova pentru o discuție legată de relațiile americano-ruse.

 

Jamestown mentionează că Putin pare destul de nemulțumit de faptul că Snowden deja a transferat o arhivă de date către jurnaliști, în special către editorialistul The Guardian, Glenn Greenwald, ceea ce va face posibilă continuarea campaniei anti-americane, chiar în condițiile în care Snowden este izolat undeva în Rusia. Serviciile de informații ruse cred că datele, fără validarea lui Snowden, nu ar avea aceeași valoare. Dacă însă președintele Putin consideră că atitudinea lui Snowden afectează relațiile ruso-americane, chiar dacă legea rusă nu permite expulzarea unei persoane căreia i-a fost acordat statul de refugiat temporar, aceastlucru s-ar putea întampla totuși. Vladimir Putin e recunoscut pentru interpretarea proprie a legii, atunci când interesele sale au cerut-o.

 

Citește și:

EXCLUSIV. SRI nu neagă existența unui program de tip PRISM în România!

Cum a fost legalizat, în secret, programul PRISM în Statele Unite

Jimmy Carter și-a manifestat susținerea față de dezvăluirea programului PRISM de către Edward Snowden

EXCLUSIV. Edward Snowden: Am documente care atestă că Vaticanul încă este conexat cu familia Rothschild

Senatori și deputați americani: Colectând date ca și cum ar lua tot carul cu fân pentru a găsi acul, NSA merge prea departe

EXCLUSIV. NSA i-a hacker-it laptopul lui Edward Snowden, ștergându-i date personale!

Mesajul lui Edward Snowden către Republicani: „Dacă voi, NENOROCIȚILOR, mă omorîți, voi lua cu mine, în mormânt, sistemul, realitatea însăși. Într-un lift plin cu SÂNGE UMAN”

INTEGRAL. Interviul care ar putea schimba lumea. Edward Snowden, sursa PRISM: „Le-aș fi putut vinde rușilor lista cu toți agenții noștri secreți”

Parlamentarii europeni cer oprirea negocierilor cu SUA pentru liberalizarea schimburilor comerciale din cauza scandalului de spionaj

EXCLUSIV. Cum poate ajunge Edward Snowden în America Latină

Două state latinoamericane îi oferă azil politic lui Edward Snowden

Incident diplomatic internațional în urma unui ZVON referitor la fugarul Snowden. Președintele Boliviei, forțat să aterizeze în Austria

Loading

Comments

comments