EXCLUSIV. Justițiarii parcului pentru copii. Unde duc flitul edililor, polițiștilor locali și necunoașterea legii

Foto: Robert Veress / Select News

Foto: Robert Veress / Select News

Fotografia alăturată a fost făcută într-un parc din sectorul 4, situat în apropierea Bulevardului Constantin Brâncoveanu.

Placa respectivă a fost pusă acolo de locatarii unui bloc din imediata vecinătate a parcului. Oamenii s-au săturat de scandaluri și de gălăgie.

Nici scandalurile și nici gălăgia nu sunt făcute de cei pentru care a fost amenajat parcul.

Scandalurile le generează drogații din zonă, care și-au făcut un obicei în a-și pierde serile și nopțile acolo, în micul parc pentru copii mici. Oamenii au făcut nenumărate reclamații la Poliția locală, fără rezultat.

Gălăgia este produsă de copiii mai mari și chiar de tineri trecuți de majorat, care nu au un spațiu amenajat pentru bătutul mingii și atunci organizează meciuri acolo, printre leagăne și tobogane. De multe ori, se întâmplă accidente, cu copii mici loviți de mingi grele, șutate cu putere, din apropiere.

Între timp, edilul sectorului, Piedone, este preocupat de vopsitul blocurilor stradale în culoarea campaniei sale electorale.

Așadar, locatarii blocurilor din vecinătate au decis să instaureze ei ordinea și disciplina în parc. Amplasarea plăcuței care „instituie” programul de joacă este primul pas. Următorul va fi să se invoce placa „oficială”, pentru a cere părăsirea spațiului de către oricine, în afara intervalului orar stabilit. Ce face părintele căruia copilul de 2-3 ani îi cere să-l scoată la leagăne, la ora 15, de exemplu, nu-i privește pe justițiarii parcului.

Atât că placa este ilegală. Dincolo de faptul că, în mod evident, nu există o autorizație pentru amplasarea acesteia (nu este precizată autoritatea care ar fi instaurat programul cu pricina și a amplasat placa, precum și sancțiunea pentru nerespectarea limitării instituite, cum este cutuma), se încalcă prevederile Legii 61 din 1991, modificată și completată prin Legea 153 din 2010.

Legea prevede că programul de liniste e stabilit intre orele 22,00-8,00 si 13,00-14,00.

Textul exact: „Tulburarea linistii locatarilor intre orele 22,00—8,00 si 13,00—14,00 de catre orice persoana prin producerea de zgomote, larma sau prin folosirea oricarui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare in localurile sau in sediile persoanelor juridice, in locuintele persoanelor fizice sau in oricare alt loc din imobile cu destinatia de locuinte ori situat in imediata vecinatate a acestora”.

Nerespectarea acestui program este considerată contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1500 de lei.

Loading

Comments

comments