Engleză 
Română 
Sfârșitul lumii așa cum o știm (II)
La mijlocul lunii noiembrie vă argumentam de ce consider că, lumea așa cum o știm, nu mai poate dura.
Mi-am început argumentația cu știrea vânzării unui tablou pentru suma de 142 de milioane de dolari. Spuneam că o asemenea achiziție este un act de demență, că arată lipsa completă de rațiune, de preocupare a bogaților planetei față de destinul acesteia, față de gestionarea problemelor globale ce, în absența progresului tehnologic (consumator de resurse uriașe), ne pot pune capăt existenței, ca specie, într-un proces accelerat, ce, poate, s-a declanșat deja.
Nu știu ce poate fi considerat mai aberant: respectivul act comercial (vânzarea/cumpărarea tabloului) sau despăgubirile acordate de Yahoo! directorului său operațional, Henrique De Castro, concediat în urma divergențelor cu CEO-ul Marissa Mayer. De Castro s-a ales cu suma de 109 milioane de dolari, după doar un an și trei luni de muncă la gigantul internetului. Desigur, suma pălește în comparație cu cei 417 milioane de dolari primiți de fostul director al General Electric, Jack Welch, în 2001, drept compensații pentru concedierea sa. Și mai sunt alți câțiva „ecși” ce s-au ales cu bonificații superioare celei culese de ex-boss-ul Yahoo!. Dar, în 2001 (și până în 2008), nu eram în plină criză economică. Ah, da, uit: criza e doar a săracilor… Și a rechinilor bătrâni, răniți, bolnavi, devorați de confrații lor mai tineri și vivace.
Evident, asta este esența capitalismului: translatarea în plan economic a conceptului evoluționist de supraviețuire a celui mai puternic. Să fie doar asta și, oricât de dramatice ar fi disputele individuale, pentru specie nu ar fi o problemă. Cu condiția ca cel mai puternic să nu fie și cel mai hapsân.
Sutele de milioane de dolari plătite unui singur angajat arată cât de mare este lăcomia patronilor respectivi. Sutele de milioane de dolari se plătesc din profit. Trebuie să ai un profit dincolo de orice justificare rațională, ca să îți permiți excese precum cele ale General Electric și Yahoo!.
Profiturile respective nu revin din plus-valoarea generată de companii, ci din distribuirea inechitabilă a valorilor globale. Există un PIB mondial, la a cărui constituire unii contribuie mai mult, alții – mai puțin. Corect ar fi ca fiecăruia să îi revină în concordanță cu ceea ce produce. Câteva sute de oameni primesc, însă, jumătate din PIB-ul global, iar cota lor se îngroașă de la an, la an. În ritmul acesta, în curând, 99% din oameni, care produc 99% din PIB, se vor bate pe 1% din PIB. De fapt, nu se va ajunge acolo, pentru că și 50% din PIB-ul global este prea puțin pentru cei 99%. Iar 99% azi este net inferior numeric aceluiași procent aplicat populației de mâine, ca să nu mai vorbim de anul viitor sau de peste 10 ani.
