Guvernul Ponta a făcut 394 de plângeri penale și sesizări legate de guvernările Boc & Ungureanu. Ce instituții au fost reclamate
Într-un comunicat remis în această dimineață Select News de Biroul de Presă al Guvernului, se arată că, în perioada 07.05.2012 – 17.09.2013, Corpul de control al primului – ministru și un număr de 12 ministere și departamente conduse de miniștri delegați au depus un număr total de 394 plângeri penale și sesizări, referitoare la fraudele sau neregulile produse anterior datei de 07.05.2012, constatate în ministere, autorități și instituții ale administrației publice centrale și locale, societăți naționale, companii naționale și societăți cu capital majoritar sau integral de stat din subordinea, coordonarea sau autoritatea acestora.
Cele 394 plângeri penale și sesizări au fost trimise astfel:
– 31 de sesizări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
– 60 de sesizări la Direcția Națională Anticorupție;
– 6 sesizări la structuri teritoriale din subordinea Direcției Naționale Anticorupție;
– 42 de sesizări la structuri teritoriale din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
– 255 de sesizări la parchete militare, instanțe de judecată, Inspectoratul General al Poliției Române și structuri teritoriale din subordinea acestuia, precum și la anumite organe administrative.
Nu au depus plângeri penale un număr de 14 ministere și departamente conduse de miniștri delegați.
Plângeri penale și sesizări ale Corpului de Control al primului ministru
Corpul de control al primului – ministru a depus la organele de cercetare penală, în perioada 07.05.2012 – 17.09.2013, un număr total de 30 de plângeri penale, prin care au fost sesizate un număr total de 228 posibile fapte penale referitoare la fraudele sau neregulile constatate în ministere, autorități și instituții ale administrației publice centrale și locale, societăți naționale, companii naționale și societăți cu capital majoritar sau integral de stat din subordinea, coordonarea sau autoritatea acestora.
Din numărul total de 30 de piângeri penale, un număr de 26 de plângeri penale au fost transmise la Direcția Națională Anticorupție și un număr de 4 plângeri penale au fost transmise la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum urmează:
a) 4 sesizări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la un număr de 59 de posibile fapte de natură penală constatate în urma acțiunilor de controlul efectuate la:
1. Ministerul pentru Societatea lntormațională, 8 posibile fapte penale săvârșite de reprezentanți ai ministerului, ai altor instituții și societăți comerciale;
2. Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, 2 posibile fapte penale săvârșite de reprezentanți ai instituției;
3. Primăria Municipiului Piatra – Neamț și autoritățile publice locale ale municipiului Piatra – Neamț, județul Neamț, 18 posibile fapte penale săvârșite de reprezentanți ai primăriei, Administrației Fondului pentru Mediu și ai unor societăți comerciale;
4. Primăria Comunei Teișani și autoritățile publice locale ale comunei Teișani, județul Prahova, 31 de posibile fapte penale săvârșite de primar,viceprimar, alți reprezentanți ai primăriei și ai unor societăți comerciale;
b) 26 de sesizări la Directia Natională Anticoruptițe, cu privire la 169 de posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor efectuate la:
1. Agenția Domeniilor Statului, 2 posibile fapte penale săvârșite de președintele instituției, directori și alți reprezentanți ai acesteia;
2. Compania Națională “Poșta Română” S.A. (două acțiuni de control, din care una la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție), 11 posibile fapte penale săvârșite de reprezentanți ai companiei;
3. Fabrica de Timbre – Sucursala Companiei Naționale “Poșta Română” – S.A., 3 posibile fapte penale săvârșite de directorul sucursalei și alți angajați ai acesteia;
4. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (trei acțiuni de control), 6 posibile fapte penale săvârșite de președintele instituției și alți reprezentanți ai acesteia, precum și de reprezentanți ai Ministerului Sănătății ;
5. Departamentul pentru Flomânii de Pretutindeni, 13 posibile fapte penale săvârșite de reprezentanți ai instituției;
6. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, 3 posibile fapte penale săvârșite de reprezentanți ai instituției;
7. Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, 8 posibile fapte penale săvârșite de președintele și vicepreședintele autorității, directori și alți angajați ai instituției;
8. Administrația Fondului pentru Mediu, 6 posibile fapte penale săvârșite de reprezentanți ai instituției;
9. Ministerul Sănătății (două acțiuni de control), 6 posibile fapte penale săvârșite de ordonatorul principal de credite al ministerului și de directori ai instituției, unele dintre pagube fiind produse și după data de 07.05.2012;
10. Centrul pentru Artele spectacolului „Sala Palatului”, 6 posibile fapte penale săvârșite de managerul centrului și alți reprezentanți ai instituției și ai Ministerului Culturii și Cultelor;
11. Regia Autonomă de Distribuție și Expioatare a Filmelor „RomâniafiIm”, 10 posibile fapte penale săvârșite de membrii Consiliului de Administrație, directori și alți reprezentanți ai regiei;
12. Societatea Comercială „Conpet” – S.A. Ploiești, 10 posibile fapte penale săvârșite de membrii Adunării generale a acționarilor și alți reprezentanți ai societății;
13. S.C. „Hidroelectrica” S.A., 28 de posibile fapte penale săvârșite de miniștrii economiei, comerțului și mediului de afaceri, secretari de stat și directori din minister, directori și alți angajați ai societății;
14. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, 4 posibile fapte penale săvârșite de directorul general al instituției;
15. S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., 8 posibile fapte penale săvârșite de reprezentanți ai societății;
16. Administrația Bazinală de Apă Mureș, 4 posibile fapte penale săvârșite de reprezentanți ai instituției;
17. Regia Autonomă de Transport București, 11 posibile fapte penale săvârșite de reprezentanți ai regiei și ai altor societăți comerciale;
18. Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București, 8 posibile fapte penale săvârșite de directorul general și alți directori ai regiei;
19. instituțiile publice implicate în reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului situat în zona “Andronache”, str. Tudor Mihai nr. 1, sector 2, București, o posibilă faptă penală săvârșită de membrii comisiei de restituire;
20. Ministerul pentru Societatea lnformațională și la Ministerul Educației Naționale, 2 posibile fapte penale săvârșite de ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului;
21. Societatea Comercială de Închidere și Conservare a Minelor „Conversmin” – S.A., 15 posibile fapte penale săvârșite de ministrul economiei, directori generali/directori din ministerul economiei, directori generalildirectori ai societății;
22. Societatea Comercială de Transport cu Metroul București „Metrorex” – S.A., 4 posibile fapte penaie săvârșite de reprezentanți ai regiei.
Plângeri penale și sesizări ale ministerelor
1) Ministerul Tineretului și Sportului
A depus, ca urmare a misiunilor de control și audit public intern efectuate, un număr total de 9 sesizări, astfel:
a) o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret la Clubul Sportiv Olimpia București, fapte săvârșite de directorul clubului;
b) 8 sesizări la structuri teritoriale din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, din care:
– 2 sesizări au fost depuse de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate la Clubul Sportiv Olimpia București, fapte săvârșite de un director al clubului și la Federația Română de Patinaj, fapte săvârșite de unui dintre președinții federației;
– 6 sesizări au fost depuse de Ministerul Tineretului și Sportului, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate la Complexul Sportiv Național Bascov, fapte săvârșite de un director al complexului și la direcțiile pentru sport și tineret județene (din județele Caraș – Severin, Arad, Timiș, Mehedinți și Ialomița), fapte săvârșite de directori ai acestor direcții.
2) Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei
A depus, ca urmare a misiunilor de control și audit Pkiblic intern efectuate, un număr total de 6 sesizări, astfel:
a) 3 sesizări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire Ia posibile fapte de natură penală constatate in urma controalelor interne efectuate la Complexul Energetic Oltenia S.A., Hidroelectrica S.A., S.N. Nuclearelectrica – Sucursala C.N.E. Cernavodă, fapte săvârșite de angajați ai acestor societăți;
b) 3 sesizări la Direcția Națională Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta Turnu Severin (sesizarea inițială “in rem” a fost completată prin alte două adrese, ca urmare a extinderii verificărilor și constatării unor noi posibile aspecte de natură penală).
3) Ministerul Afacerilor Interne
A depus, ca urmare a sesizărilor din oficiu sau primirii unor denunțuri, un număr total de 19 plângeri penale, astfel:
a) 2 sesizări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală sesizate din oficiu la Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul ministerului și la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Județean Constanța, fapte săvârșite de foștii inspectori șefi ai inspectoratului din perioada 2005 – 2012;
b) 5 sesizări la Direcția Națională Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală sesizate din oficiu la Arhivele Naționale ale României, fapte săvârșite de directorul instituției și de directorul adjunct, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria comunei Zărnești, județul Buzău și Instituția Prefectului – Județul Alba;
c) 12 sesizări la structuri teritoriale din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Notă: Nu au fost transmise copii ale sesizărilor, acestea fiind depuse în original la organele de cercetare penală, având în vedere prevederile Ordinului comun nr. 10/121/P.l.C.C.J./M.A.I./29.01.2004 privind înregistrarea și circuitul dosarelor penale, precum și evidența unitară a activității de urmărire penală.
4) Ministerul Economiei
A depus, ca urmare a misiunilor de control intern efectuate, un număr total de 12 sesizări, astfel:
a) 6 sesizări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate la Oltchim S.A. (3 sesizări, din care două cu privire la posibile fapte penale săvârșite de directorul societății), Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului “Minvest” – S.A. Deva, Fabrica de Arme Cugir și Societatea Comercială pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport Smart S.A.;
b) o sesizare la Direcția Națională Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate la Societatea Comercială Institutul de Proiectări Chimice Iprochim S.A., fapte săvârșite de directorul general al acesteia;
c) o sesizare a fost depusă la o structură teritorială din subordinea Direcției Naționale Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate la Oltchim S.A.;
d) 3 sesizări au fost depuse la structuri teritoriale din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate la Oltchim S.A., Cuprumin S.A. și Smart S.A. – Sucursala Craiova;
e) o sesizare la Inspectoratul General al Poliției Române, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate la Icem S.A. București, fapte săvârșite de conducerea societății;
Notă: În situația întocmită de Ministerul Economiei se menționează că unul dintre actele de control prin care au fost constatate posibile fapte de natură penală la Smart S.A. – Sucursala Timișoara (Raportul nr. 230467/1 7.04.2013) a fost transmis, spre valorificare, Ministerului Finanțelor Publice, sub autoritatea cãruia a fost transferată Societatea Comercială pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport Smart S.A. Din adresa Ministerului Finanțelor Publice nr. 55188/23092013 nu rezultă că acest act a fost transmis organelor de cercetare penală.
5) Ministerul Afacerilor Externe
A depus, ca urmare a misiunilor de control intern efectuate, un număr total de 5 plângeri penale, la structuri teritoriale din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală săvârșite de angajați ai ministerului, în special angajați ai unor ambasade sau consulate ale României.
6) Ministerul Mediului și schimbărilor
A depus, ca urmare a misiunilor de control intern efectuate, un număr total de 11 sesizări, astfel:
a) 5 sesizări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor efectuate la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov, Ocolul Silvic Vătava și Primăria comunei Răstolnița, județul Mureș, Administrația Bazinală de Ape Mureș, Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, fapte săvârșite de angajați ai acestor entități;
b) 2 sesizări la Direcția Națională Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate în minister, la Direcția Silvică Ilfov și Ocolul Silvic București, fapte săvârșite de angajați ai acestor entități;
c) o sesizare a fost depusă la o structură teritorială din subordinea Direcției Naționale Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate la Administrația Bazinală de Ape Prut- Bârlad, fapte săvârșite de angajați ai acestor entități;
d) 3 sesizări la structuri teritoriale din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor efectuate la Administrația Fondului pentru Mediu și la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, fapte săvârșite de reprezentanți ai unor agenți economici cu capital privat și de conducători ai autorităților administrației publice locale.
7) Ministerul Sănătății
A depus, ca urmare a misiunilor de control intern efectuate, un număr total de 6 sesizări, astfel:
a) o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate in urma controlului efectuat la Spitalul Bagdasar Arseni București, fapte săvârșite de managerul spitalului și un alt director;
b) o sesizare la Direcția Națională Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor efectuate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, fapte săvârșite de managerul spitalului;
c) o sesizare a fost depusă la o structură teritorială din subordinea Direcției Naționale Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor interne efectuate la Spitalul Județean de Urgență Focșani, fapte săvârșite de managerul spitalului;
d) 3 sesizări la structuri teritoriale din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor efectuate la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, fapte săvârșite de managerii acestor două spitale, precum și la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.
8) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
A depus o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală săvârșită de un agent economic cu capital privat cu ocazia participării la o procedură de achiziție publică.
9) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării
A depus, ca urmare a misiunilor de control efectuate, un număr total de 12 sesizări, astfel:
a) 10 sesizări la Direcția Națională Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor efectuate la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură, precum și centrele județene ale acesteia din județele Timiș, Giurgiu și Teleorman, Administrația Națională a
Îmbunătățirilor Funciare, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit- Centrul (C.R.P.D.R.P.) 3 Sud Muntenia și Oficiul (O.J.P.D.R.P.) Județean Bacău, Direcția pentru Agricultură Județeană Bacău și S.C. Romagria S.R.L. Bacău, Direcția Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Pescuit și Agenția Domeniilor Statului;
b) 2 sesizări la structuri teritoriale din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor efectuate la organismul de inspecție și certificare S.C. QC&I S.R.L. Timișoara și Oficiul Județean de Studii Pedologice Dâmbovița.
10) Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism din cadrul Ministerului Economiei
A depus, ca urmare a misiunilor de control efectuate, un număr total de 2 sesizărilplângeri penale, ambele la structuri teritoriale din subordinea Direcției Naționale Anticorupție și a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel:
a) o sesizare la o structură teritorială din subordinea Direcției Naționale Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate în urma controalelor efectuate la S.C. Mamaia S.A., fapte săvârșite de directorul acestei societăți;
b) o plângere penală la o structură teritorială din subordinea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală sesizate ca urmare a auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi la fostul Minister pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț,
Turism și Profesii Liberale, fapte săvârșite de un fost secretar de stat, un director adjunct și alți angajați.
11) Ministerul Apărării Naționale
A depus, ca urmare a verificărilor interne efectuate sau la solicitarea organelor de cercetare penală, un număr total de 267 de sesizãrilplãngeri penale, astfel:
a) 4 sesizări la Parchetul ‘de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, cu privire la posibile fapte de natură penală sesizate la anumite unități militare sau alte unități din subordinea ministerului;
b) 12 sesizări la Direcția Națională Anticorupție (inclusiv la Secția de combatere a corupției și Secția pentru combaterea infracțiunilor săvârșite de militari), cu privire la posibile fapte de natură penală sesizate la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central București, la Centrul Militar Județean Neamț și la anumite unități militare;
c) o sesizare la o structură teritorială din subordinea Direcției Naționale Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală săvârșite de membrii unor comisii și subcomisii de fond funciar, precum și de reprezentanții altor instituții sau societăți comerciale implicate în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor;
d) 5 sesizări la structuri teritoriale din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală săvârșite de persoane care nu au calitatea de militari;
e) 225 sesizări la parchetele militare (din care o sesizare a fost declinată la Direcția Națională Anticorupție și 2 sesizări au fost declinate la structuri teritoriale din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) cu privire la posibile fapte de natură penală săvârșite de militari, de la gradul de caporal până la gradul de colonel, din care cea mai mare parte se referă la încasarea necuvenită a compensațiilor lunare pentru chirie;
f) 17 sesizări la instanțele militare (din care 13 sesizări au fost declinate la structuri teritoriale din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație);
g) 3 sesizări au fost depuse la alte entități (Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică, respectiv Corpul de Control și inspecție).
Notă: Au fost transmise doar 27 de copii ale adreselor de inaintare a actelor de constatare sau de control intocmite, menționându-se că restul vor fi transmise în cel mai scurt timp posibil.
12) Ministerul Justiției
A depus sau a transmis organelor de cercetare penală, ca urmare a acțiunilor de control intern efectuate sau a petițiilor primite (redirecționate spre competentă soluționare), un număr total de 14
a) 4 sesizări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală sesizate de petenți;
b) o sesizare la o structură teritorială din subordinea Direcției Naționale Anticorupție, cu privire la posibile fapte de natură penală constatate ca urmare a controlului efectuat cu privire la activitatea unui executor judecătoresc, fapte săvârșite de un avocat;
c) 8 sesizări la structuri teritoriale din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la posibile fapte de natură penală sesizate de petenți, săvârșite de notari publici, executori judecătorești, precum și de persoane din conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Penitenciarului Vaslui;
d) o sesizare la o instanță de judecată.
Situația ministerelor care nu au depus plângeri penale
Un număr de 14 ministere și departamente conduse de miniștri delegați au comunicat că, după data de 07.05.2012, nu au fost depuse plângeri penale la Direcția Națională Anticorupție, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la alte structuri teritoriale din subordinea acestora, referitoare la fraudele sau neregulile constatate în aceste instituții, produse anterior datei de 07.05.2012.
Această situație a fost comunicată de: Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Afacerilor Externe – ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor vârstnice, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației Naționale, Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, Departamentul pentru Proiecte de infrastructură și Investiții Străine, Ministerul Culturii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor vârstnice – ministrul delegat pentru dialog social, Ministerul Finanțelor Publice – inistrul delegat pentru buget, Ministerul pentru Societatea lntormațională, Ministerul Transporturilor, Ministerul Educației Naționale – ministrul delegat pentru învățământul superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică.
Până la finalizarea acțiunii de documentare nu a transmis răspuns cu privire la situația plângerilor penale depuse ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură.
Documentul a fost transmis la Ministerul Justiției, Secretariatul General al Guvernului și la Cabinetul Primului- Ministru.