Engleză 
Română 
La puțini ani!
S-a întâmplat acum câteva zile, la Satu Mare: un bărbat, soția și băiețelul lor de 6 ani s-au ales cu arsuri grave pe tot corpul după ce tatăl și-a aprins o țigară în încăperea în care făceau baie termală. Ulterior, s-a aflat că cei doi părinți au decedat, iar orfanul se luptă pentru viața sa.
Pe un site de știri, un comentariu la informația despre explozie și cauzele acesteia: „Ce are țigarea cu explozia!!!!”.
Acum cinci ani, doi elevi de 13 și respectiv 14 ani, s-au înecat în mare, unde au intrat ignorându-și profesoara care îi însoțea în tabără și care le-a cerut să nu se aventureze. Zilele trecute, profesoara a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru omor din culpă și plata unor daune morale de 50.000 de euro.
Legătura între evenimentele de mai sus este starea Educației. Toți protagoniștii sunt victime ale sistemului educațional românesc. Accentuez: vorbesc de sistem, nu de oameni, nu de profesori, care pot fi excepționali, precum ajung și unii dintre elevii lor.
Părintele care a fumat în pofida avertismentului, precum și autorul comentariului citat sunt proști și ignoranți, nimic de zis, dar nu sunt excepțiile și aceasta este o problemă. Educația nu este adaptată pentru a-i pregăti pentru viață inclusiv pe cei cu un coeficient de inteligență mai redus.
Elevii care s-au înecat ar fi fost în viață acum, dacă părinții le-ar fi oferit o adevărată educație în familie. Însă, în zilele noastre, din varii motive, de o asemenea educație beneficiază prea puțini copii. Chiar dacă nu ne convine, realitatea e că revine tot școlii și partea educativă care, în mod normal, ar trebui să fie atributul familiei. Dar școala nu e adaptată pentru asta și de aici eșecuri și drame ca cele de care am pomenit.
Profesoara elevilor înecați este victima deprofesionalizării învățământului. A dat, probabil, examene peste examene în cursul carierei, ca mai toți profesorii din învățământul românesc, însă, cu certitudine, prea puține teste de pedagogie adevărată, acea pedagogie care să o facă aptă să relaționeze cu elevii la un nivel la care cuvântul său să fie sfânt. (Pe de altă parte, profesoara este și victima sistemului penal românesc, care culpabilizează, complet aiurea, profesorii, pentru infracțiunea de… ghinion. Zburdălniciile copiilor duc, uneori, la mari tragedii. E o reacție normală să cauți vinovați după o tragedie care implică decesul sau rănirea gravă a unor copii. Însă, în foarte multe cazuri, e vorba, pur și simplu, de ghinion, de un cumul de factori independenți unul de celălalt, ce nu sunt, nu pot fi sub controlul cuiva – nu simultan. Repet, în cazul de care vorbim, e adevărat: dacă profesoara, fiind un bun pedagog, ar fi știut să se impună în fața elevilor săi în permanență și ar fi fost vigilentă în permanență, tragedia nu s-ar fi produs. Însă, uite un alt adevăr: dacă părinții ar fi știut să se impună în fața propriilor copii, iarăși tragedia nu s-ar fi produs. Dezastrul ar fi fost evitat și dacă părinții, știind că nici ei nu sunt în stare să-și controleze copiii, nu i-ar fi lăsat în tabără, conștientizând că nu este cazul să transfere această responsabilitate unei alte persoane, fie ea profesoara copilului).
Sunt cadre didactice cu har nativ, care, în pofida tuturor neajunsurilor și obstacolelor artificiale cu care se confruntă atât în propria educație, cât și ulterior, în activitatea didactică, prin ingerințe ale unor trepăduși incompetenți din sistemul educațional, reușesc să se impună, să-și cucerească elevii și să-i capaciteze pe părinții acestora, pentru a conlucra în interesul actului educațional. Sunt excepțiile care întăresc regula: sistemul de pregătire a cadrelor didactice este prost conceput; o coterie perpetuă, rotativă în funcție de factorul politic decizional, controlează totul, de la distribuirea posturilor din învățământ, la alocările de fonduri, cursurile de perfecționare, realizarea manualelor școlare și a materialelor auxiliare… Rezultatul s-a văzut și cu ocazia ultimei licitații trucate pentru manualele școlare de clasele I și a II-a. Din puzderia de oferte au fost alese cele care „trebuie” și care, așa cum am arătat în Select News, conțin (sau conțineau) o puzderie de erori grave. Coteria de interese meschine este motivul pentru care sistemul educațional este în „reformă” continuă, fără a fi schimbate acele elemente care l-ar profesionaliza, spre binele generațiilor viitoare.
Prin urmare, învățământul din România este depășit de situație. Firește că este inacceptabil punctul de vedere al șefului statului, care a produs celebra propoziție „Școala românească produce tâmpiți”. Însă, realitatea este că prea puțini dintre cei care își încheie studiile, indiferent de stadiul acestora (liceu sau facultate), sunt pregătiți pentru viață, pentru carieră. Asta pentru că, din pricina „încremenirii în proiect” de care aminteam, învățământul românesc rămâne o structură de îndopare a elevilor cu mult balast teoretic. Iar cadrele didactice actuale și cele în devenire sunt pregătite în conformitate cu cerințele balastiere și fără a avea habar de noțiuni considerate fundamentale în alte țări, mai „sănătoase la cap”. Iată un exemplu care spune multe: profesorii de la noi nu sunt învățați să acorde primul ajutor; dacă un elev se îneacă cu un os sau alt aliment / obiect care astupă căile respiratorii, va ține de șansă supraviețuirea sa, respectiv de pregătirea autodidactă a profesorului respectiv pentru un asemenea eveniment! Veți spune că, de fapt, noi toți ar trebui să știm să acordăm primul ajutor. Foarte adevărat. Însă, în cazul profesorilor, importanța acestei pregătiri este multiplicată de numărul elevilor pe care îi supraveghează!
După 20 de ani de la terminarea școlii, cei mai mulți dintre noi nu rămânem nici cu 5 procente din noțiunile pe care le învățăm în timpul școlii. Se păstrează doar fundamentul teoriei asimilate cu multă trudă, în atâția ani de zile. De multe ori, chiar și acest fundament prezintă fisuri – dovadă că foarte mulți sunt cei care au grave probleme de scriere/vorbire corectă sau de simplu calcul matematic. E adevărat, în unele cazuri, chestiunea ține de intelect, dar în multe, prea multe cazuri, ține de școală, în primul rând de programa școlară.
Viața ne învață că noțiunile fundamentale, de care orice om are nevoie zilnic, precum gramatica limbii române și operațiile matematice simple, ar trebui predate și răspredate, din „sculare în culcare”, pe toată durata școlarizării, indiferent de forma de învățământ, până la asimilarea definitivă. Or, acest lucru nu se întâmplă și este greu de înțeles de ce, câtă vreme agramatismul și impotența de a efectua calcule fără un calculator sunt flageluri tot mai răspândite.
Pe de altă parte, multe materii ar trebui sintetizate și predate ca atare pentru studiul obligatoriu, urmând ca informațiile detaliate să se regăsească în programa extinsă, opțională. Să luăm Geografia, Biologia, Chimia, Fizica și Istoria. În timpul școlii, elevii asimilează o mulțime de informații legate de aceste materii, însă, în timp, tocmai din cauza abundenței detaliilor impuse de programele școlare obligatorii și fiindcă nu se insistă pe noțiunile fundamentale, chiar și acestea din urmă se diluează până la completa dispariție. Astfel, adulții nu mai au habar nici să se orienteze în spațiu (cu sau fără busolă), nici unde este poziționat ficatul, nici când nu este bine să fumăm într-o încăpere închisă, nici cum funcționează legea atracției universale, nici când s-a pronunțat pentru prima dată cuvântul „România”.
Intensiv ar trebui studiate/practicate chiar materii sau discipline azi neglijate, precum limbile străine (engleza, în primul rând), educația civică, regulile de igienă și de sănătate personală și publică (ex.: dieta alimentară, acordarea primului ajutor), regulile de circulație, alte cunoștințe practice (paleta fiind foarte largă, de la soluții pentru scosul petelor de pe îmbrăcăminte, la folosirea instrumentelor meteorologice), psihologia (identificarea temperamentului și aptitudinilor), muzica și sportul.
În plus, ar trebui insistat și cu discipline sau chiar jocuri care stimulează inteligența și creativitatea. Este foarte bine că se introduce șahul ca materie opțională, dar este un început foarte timid în direcția bună.
Firește că elevii care au înclinații deosebite spre o materie/disciplină sau alta trebuie încurajați, capacitați, oferindu-li-se toate condițiile necesare unei continue autodepășiri. Dar marea masă a elevilor este formată din copii/tineri obișnuiți și grosul programei școlare lor trebuie să li se dedice, pornind de la înțelegerea faptului că nu vor fi genii, însă pot avea mințile luminate, dacă sunt stimulate corespunzător.
Deocamdată, din nefericire, „defilăm” cu ce avem și așa intrăm în următorul an de învățământ neprofesional. La puțini ani!
