Engleză 
Română 
SUA, India și Teo Peter
Între Statele Unite și India este în desfășurare un imens scandal diplomatic.
O tânără și frumoasă femeie diplomat, viceconsulul Indiei la New York, a fost arestată, sâmbăta trecută, și supusă la o percheziție corporală TOTALĂ, obligată să se dezbrace în pielea goală. Conform unor surse oficiale, anchetatorii au căutat probe și în vaginul oficialei indiene. Devyani Khobragade este acuzată de fraudarea unei vize și de angajarea unei cameriste cu un salariu mai mic decât cel legal. Acuzațiile se bazează pe mărturia cameristei, Sangeeta Richard. Familia acesteia a fost scoasă, pe șest, de autoritățile americane, din India, pentru ca femeia să nu fie constrânsă să renunțe la acuzații și să se întoarcă în țara sa, unde ar aștepta-o închisoarea, fiindcă autoritățile de la New Delhi o acuză de încălcarea angajamentului scris la părăsirea țării, angajament care o obliga să predea pașaportul diplomatic în momentul în care ieșea din incinta consulatului. În această ecuație este interesant și faptul că procurorul de caz (din New York) este un american de origine indiană, Preet Bharara.
Considerând că a fost încălcată Convenția de la Viena privind protecția personalului diplomatic, India a reacționat dur după arestarea lui Khobragade și evacuarea părinților lui Sangeeta Richard. Barierele de securitate din fața Ambasadei SUA la New Delhi au fost îndepărtate (!), iar unele dintre privilegiile personalului diplomatic american au fost suspendate.
Diplomația americană la cel mai înalt nivel a reacționat încercând să-i calmeze pe oficialii indieni, însă fără prea mult succes, până acum.
Să ne întoarcem cu 9 ani în urmă, când Teo Peter, basistul trupei „Compact”, a fost ucis de Christopher Van Goethem, soldat american de la Ambasada SUA din București, în urma unui accident de circulație provocat de american, care nu a acordat prioritate taximetrului cu care se deplasa muzicianul român. După cum s-a demonstrat ulterior, Van Goethem se afla sub influența alcoolului – fapt interzis de legislația din România, dar permis conform celei americane, unde pușcașul marin a fost judecat. Imediat după accident, Van Goethem a fost scos din țară de Ambasada SUA. A fost judecat de un tribunal militar și achitat, apărarea invocând semnalizarea rutieră „defectuoasă”. Cu ocazia procesului s-a aflat că, înainte cu doar nouă luni de producerea accidentului fatal, Van Goethem a intrat cu propia mașină, beat fiind, într-un copac. A fost trimis la un consult psihiatric la Viena, în urma incidentului respectiv.
Acum citez din „Adevărul”, care a avut acces la dosarul lui Van Goethem: „La doar câteva zile după producerea accidentului, un agent special al Serviciului de Investigații Criminale al Marinei americane (NCIS) a sosit la București însoțit de doi adjuncți. Cu ajutorul personalului ambasadei americane, agenții au intrat în posesia raportului poliției rutiere, a certificatului de deces, a raportului de autopsie și a altor documente oficiale legate de accident. Apoi au filmat intersecția în care și-a pierdut viața Teo Peter și au observat modul în care aceasta era semnalizată: un semafor suspendat cu semnal galben intermitent și nu mai puțin de trei stopuri pe strada Polonă, stradă de pe care venea sergentul american în momentul accidentului. Concluzia agenților NCIS a fost că semnalizarea nu era de natură să provoace confuzie, iar Van Goethem ar fi trebuit să-și dea seama că trebuie să staționeze la stop înainte de a intra în intersecție. Al doilea martor crucial al procesului a fost un polițist rutier din Virginia specializat pe reconstituirea de accidente de trafic. Acesta a fost trimis la București pentru a verifica măsurătorile experților români și pentru a se asigura că aceștia nu au măsluit rezultatele anchetei. Concluziile polițistului au fost diametral opuse celor la care au ajuns agenții NCIS. Conform specialistului american, primul stop de pe strada Polonă se afla prea departe de intersecție, al doilea stop se afla pe partea stângă a străzii unde nimeni nu s-ar fi așteptat să-l găsească, iar al treilea stop era parțial ascuns după crengile unui copac. În sfârșit, în loc să indice prioritatea celorlalte semne de circulație, semnalul intermitent ar fi servit doar la distragerea atenției sergentului. Fiind rugat să evalueze siguranța intersecției pe o scară de la 1 la 10, polițistul a declarat că nu i-ar da o notă mai mare de 3. Poate că sergentul este oarecum culpabil de accident, a conchis polițistul, însă principalul vinovat a fost semnalizarea „de coșmar“ a intersecției”.
Carevasăzică, mărturia unui agent de poliție rutieră a cântărit mai mult prin comparație cu cea a trei agenți ai Serviciului de Investigații Criminale al Marinei americane! Iar faptul că soldatul american a încălcat legislația României, cât timp se afla pe teritoriul acestei țări, nu a contat, de vreme ce el este american și judecat conform legislației SUA, mai permisivă în privința conducerii autovehiculelor după consumul de alcool.
Sunt absolut transparente diferența de abordare și judecarea cu alte unități de măsură a situațiilor în care sunt implicați cetățeni americani, prin comparație cu cele privindu-i pe cetățeni ai altor state, dacă analizăm, în oglindă, aceste două cazuri – al diplomatei indiene și al lui Teo Peter.
Faptul nu este întâmplător, ci este o formă de manifestare a credinței americanilor că sunt o rasă superioară. Această credință le este inoculată din fragedă pruncie. Nu explicit, desigur, ci prin mesaje subliminale. Victoria în al Doilea Război Mondial asupra arianilor hitleriști, precum și succesele tehnologice (în primul rând, câștigarea cursei de aselenizare) datorate avansului economic căpătat în urma conflagrației, au stimulat narcisismul național. Infatuarea aceasta este la originea sentimentelor mai puțin pozitive pe care le nustresc față de americani mulți dintre constituenții „raselor inferioare”. Infatuarea determină și politica externă de expansiune sub pretextul menținerii păcii mondiale. Infatuarea și necesitățile economice – americanii nu s-ar mai putea bucura nicio lună de standardul de viață extraterestru, fără resursele adunate din țările cucerite.
Trist este că această politică externă, proastă pentru omenire, dar bună, până la un punct terminus, pentru SUA și pentru celelalte puteri globale, care copiază modelul sau au tendința de a-l copia, nu poate fi contracarată. Statele mici, care sunt doar în „parteneriate strategice” cu americanii și nu complet sub controlul acestora, nu pot ridica vocea în fața abuzurilor. De pildă, acum, normal ar fi ca SUA să fie atacate din toate părțile, pentru încălcarea Convenției de la Viena, în cazul viceconsulului Indiei. Dar, nu se aude nicio voce critică. Rusia și China tac pentru că au destule „bube” în propriile curți diplomatice. Iar celelalte state se tem de consecințele deranjului.
India este undeva la mijloc în această ecuație. Este o putere în ascensiune, țara cu a doua populație a lumii. Își permite să ridice vocea și Washington-ul nu se poate preface că n-o aude. Dacă în locul d-nei Khobragade ar fi fost o doamnă Popescu, mai nimeni din afara SUA și a României nu ar fi auzit de caz.
