Gazprom a deschis primele două benzinării în România. Cât costă carburanții la o astfel de stație nou deschisă

Gazprom își propune să dețină 50 de benzinării în România până la finalul anului 2013 și 120 până în 2015, cu o investiție totală de peste 150 milioane de euro, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, Kirill Kravchenko, director general adjunct Gazprom Neft, cu ocazia inaugurării a două benzinării pe Autostrada A1 – București – Pitești, km 59 +540.

“Investițiile noastre în economia românească sunt în creștere. Noi avem o activitate în expansiune, nu doar în exploatare și producție dar și în marketing și vânzare, domeniul geologic. Putem să investim mai multe sute de milioane de euro în exploatare și producție în economia românească. Vrem să construim o rețea de vânzare, avem deocamdată 10 benzinării, și vrem ca până la sfârșitul anului să existe 50 benzinării, iar până în 2015 rețeaua noastră să cuprindă 120 de benzinării cu o investiție totală de mai mult de 150 milioane euro”, a spus Kravchenko.

Prezent la eveniment, Mihai Adrian Albulescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Departamentul de Energie, a arătat că intrarea Gazprom pe piață este binevenită pentru consumatorii din România pentru că această competiție duce la scăderea prețurilor de vânzare ale carburanților.

“România este a doua țară europeană în care stațiile de distribuție de carburanți Gazprom au început să opereze. Pe 19 decembrie prima stație Gazprom a fost deschisă în Serbia”, a mai spus oficialul Ministerului Economiei.

Subsidiara Gazprom Neft- NIS j.s.c Novi Sad a inaugurat, vineri, o nouă stație sub brand-ul Gazprom în România. În acest moment rețeaua cuprinde 12 stații de distribuție carburanți în România. Programul de dezvoltare a noii rețele de stații de distribuție carburanți ‘Gazprom Petrol Stations’ include și alte țări din regiunea Balcanilor – Serbia, Bulgaria, România, Bosnia și Herzegovina. Până la sfârșitul anului 2015 rețeaua Gazprom va avea aproximativ 250 de stații de distribuție carburanți în regiunea Balcanilor, dintre care 120 în România. Managementul operațional al rețelei va fi realizat de către NIS. Rețeaua de stații de distribuție carburanți Gazprom se situează în segmentul premium al pieței de profil.

Prețurile carburanților la benzinăriile Gazprom sunt:

Benzina 95 – 5,81 lei/l

Benzina Premium – 6,48 lei/l

Motorina – 5,95 lei/l

Motorina Premium – 6,29 lei/l

 

Loading

Comments

comments