Relu Fenechiu și fratele său – câte 5 ani de închisoare. Sentința e definitivă
UPDATE. Relu Fenechiu s-a predat la Politia judeteana Iasi
Relu Fenechiu, care la momentul pronunțării deciziei instanței se afla la locuința sa din municipiul Iași, s-a predat în jurul orei 17.30 la sediul Poliției Județene Iași, unde a venit singur.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Iași, Anca Vâjâiac, a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX, că Fenechiu va rămâne în arestul Poliției Județene până în momentul în care va ajunge de la București mandatul de executare a pedepsei, cel târziu vineri. După primirea mandatului de executare a pedepsei, Fenechiu va fi transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași.
Cu o jumatate de ora inainte de pronuntarea sentintei, Fenechiu a transmis un comunicat de presa, in care sustine ca a semnalat coruptia de la CFR Marfa.
“Eu am avertizat, chiar dinainte de a fi ministru, asupra faptului că unul dintre principalele motive pentru care CFR Marfă a ajuns să înregistreze pierderi atât de mari a fost acest gen de corupție, și anume înțelegeri dintre conducerile ministerului și ale companiei cu reprezentanții companiilor private competitoare. Acestea, fiind informate cu privire la prețurile ofertate de către CFR Marfă, câștigau licitațiile împotriva companiei de stat. Când am ajuns în funcția de ministru, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a termina cu acest flagel, iar rezultatul eforturilor mele s-a văzut prin faptul că, pe perioada mandatului meu, CFR Marfă a câștigat toate licitațiile la care a participat”, a susținut Fenechiu.
Pe de altă parte, vicepreședintele PNL și-a exprimat “amărăciunea” cu privire la accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit Dragoș Drăghici, directorul CFR Marfă, căruia îi dorește însănătoșire cât se poate de rapidă. Draghici a fost internat marti, operat ieri si se afla in coma, la Spitalul Elias. Numele lui Draghici apare in dosarul Gruia (patron GFR) – CFR Marfa – CE Oltenia.
“Sper că domnul Drăghici a rămas același om integru pe care l-am cunoscut, care, cel puțin în discuțiile cu mine, a fost mereu cel mai mare dușman al acestui tip de afaceri. Am avut încredere deplină în dumnealui și îmi doresc foarte mult ca, în urma tuturor cercetărilor, să se constate faptul că nu a putut fi corupt”, a declarat Fenechiu.
Adus, ieri, in catuse la sediul central al DNA si retinut de procurori pentru 24 de ore, cu solicitarea de arestare preventiva adresata instantei si flata in curs de judecare, Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influență, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boștină trei milioane de euro pentru a afla prețul cerut de CFR Marfă la o licitație pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO).
Potrivit, în 22 ianuarie, Stoica Gruia, a discutat cu avocatul Boștină în restaurantul unui hotel din București, trasandu-i sarcini referitoare la modul de acțiune în vederea adjudecării, la un preț avantajos pentru GFR, a contractului de transport de la nivelul SC CEO SA.
Gruia Stoica îl întreba pe Doru Boștină dacă la Ministerul Transporturilor are influență Relu Fenechiu sau Călin-Bogdan Găurean, pentru a afla de la directorul CFR Marfă ce preț oferă la licitația pentru transportarea cărbunelui, omul de afaceri spunându-i că Dragoș Drăghici “are atâta mândrie, e atât de dobitoc”.
Găurean i-a spus lui Boștină că nu poate da curs solicitării și i-a recomandat să îi transmită lui Gruia Stoica că ar fi mai bine să ia legătura cu fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu. Aceste aspecte au fost confirmate atât în declarațiile lui Doru Boștină cât și ale lui Călin-Bogdan Găurean, au precizat procurorii.
O zi mai târziu, în 24 ianuarie, Gruia Stoica i-a transmis un SMS lui Relu Fenechiu, cerându-i “5 minute” pentru o întâlnire. Fenechiu i-a răspuns că se află în Iași, iar în zilele următoare “se pare că nu a avut loc o întâlnire între cei doi.
Stirea initiala:
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv, joi, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenehiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul “Transformatorul”, informează Mediafax. Practic, ultima instanță a menținut decizia completului de trei judecători al ÎCCJ.
Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare și întrerupătoare uzate și vechi la prețuri de produse noi către Sucursala de Întreținere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituției.
Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, și Mihai Bogdan Damian, asociat unic și administrator la SC Euro Plus SRL Iași și acționar al SC Fene Grup SA, au fost acuzați de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată și complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.
Deputatul Relu Fenechiu (48 de ani), președintele Comisie de afaceri europene, se află în prezent la Iași, acolo unde are și domiciliul. După decizia instanței, Relu Fenechiu se poate prezenta la o secție de poliție, de unde să fie dus în arest, în caz contrar polițiștii vor pune în executare mandatul de executare a pedepsei.
În 12 iulie 2013, Relu Fenechiu a fost condamnat de completul de trei judecători al instanței supreme, la cinci ani de închisoare cu executare și trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. În urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din funcția de ministru al Transporturilor.
La aceeași pedeapsă au fost condamnați fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, și Mihai Bogdan Damian.
Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004, și Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, au fost condamnați la câte șase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată.
Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a primit o pedeapsă de șapte ani de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.
Instanța a mai dispus ca cei șase inculpați să plătească, în solidar, 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova. Potrivit deciziei instanței, pentru Ioan Turbatu, limita răspunderii civile solidare este de 3.343.838,04 lei, iar pentru Ion Mărghidan, de 3.063.138,40 (2.091.753,40 + 971.385) lei.