Corina Crețu este propusă de Juncker comisar pe Politici Regionale. Lista completă a celor 28 de comisari europeni

Corina Crețu și Jean-Claude Juncker foto: realitatea.net

Corina Crețu și Jean-Claude Juncker
foto: realitatea.net

Președintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat, azi, numele celor 28 de comisari și portofoliile repartizate. Corina Crețu (europarlamentar PSD, vicepreședinte al Parlamentului European) a fost numită comisar european pentru Politică Regională. Este considerată una dintre cele mai importante funcții din Comisie, întrucât presupune gestionarea a 351,8 de miliarde de euro, în perioada 2014 – 2020, respectiv peste 35% din bugetul UE. 23 de miliarde ar urma să fie alocate României – a patra beneficiară dintre statele membre, în urma Poloniei (circa 78 de miliarde de euro), Italiei și Estoniei.

Citește și:

Europarlamentarul PSD Corina Crețu și fostul număr 2 în SUA Colin Powell au avut o relație amoroasă timp de mai mulți ani

Corina Cretu confirmă relația cu Colin Powell, dar critică presa pentru expunerea ei

DIICOT l-a arestat pe hackerul Micul Fum, „spaima Facebook-ului”, suspectat că ar fi alias Guccifer

 

Francezul Pierre Moscovici a fost numit comisar european pentru Afaceri Economice, Taxare și Uniunea Vamală, britanicul Jonathan Hill a primit portofoliul Serviciilor Financiare, Stabilității Financiare și Piețelor de Capital, iar germanul Gunther Oettinger se va ocupa de Economia digitală și Societate, anunță Mediafax.

Olandezul Frans Timmermans a fost desemnat prim-vicepreședinte responsabil cu Reglementarea, Relațiile Interinstituționale, Statul de drept și Carta Drepturilor Fundamentale.

Candidata desemnată de Bulgaria, Kristalina Gheorghieva, va fi vicepreședinte pentru Buget și Resurse Umane.

Comisarul desemnat de Spania, Miguel Arias Cañete, va fi responsabil cu Acțiunea Climatică și Energia, suedeza Cecilia Malmström va fi responsabilă de Comerț, iar daneza Margrethe Vestager se va ocupa de Concurență.

Italianca Federica Mogherini va fi vicepreședinte și Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

Estonul Andrus Ansip va fi vicepreședinte pentru Piața Unică Digitală, lituanianul Valdis Dombrovskis va fi vicepreședinte pentru Euro și Dialog Social, candidata Sloveniei, Alenka Bratušek, va fi vicepreședinte pentru Uniunea Energetică, iar finlandezul Jyrki Katainen va deține postul de vicepreședinte pentru Locuri de muncă, Creștere, Investiții și Competitivitate.

Francezul Pierre Moscovici a fost numit comisar european pentru Afaceri Economice, Taxare și Uniunea Vamală, britanicul Jonathan Hill a primit portofoliul Serviciilor Financiare, Stabilității Financiare și Piețelor de Capital, iar germanul Gunther Oettinger se va ocupa de Economia digitală și Societate.

Comisarul desemnat de Spania, Miguel Arias Cañete, va fi responsabil cu Acțiunea Climatică și Energia, suedeza Cecilia Malmström va fi responsabilă de Comerț, iar daneza Margrethe Vestager se va ocupa de Concurență.

Pe de altă parte, irlandezul Phil Hogan va ocupa portofoliul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar candidata Belgiei, Marianne Thyssen, se va ocupa de Muncă și Afaceri Sociale. Austriacul Johannes Hahn va deține portofoliul Politicii Europene de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, în timp ce candidata Poloniei Elżbieta Bieńkowska va fi responsabilă cu Piața Internă, Industria, Antreprenoriatul și IMM-uri.

Portofoliul Migrației și Afacerilor Interne va fi ocupat de grecul Dimitris Avramopoulos, cel al Sănătății și Siguranței Alimentare va fi deținut de lituanianul Vytenis Andriukaitis. Croatul Neven Mimica va fi responsabil de Cooperare Internațională și Dezvoltare, iar candidata Cehiei, Věra Jourová, se va ocupa de Justiție, Consumatori și Egalitatea de Gen.

Candidatul Ciprului, Christos Stylianides, va fi comisar pentru Ajutor Umanitar și Managementul situațiilor de criză, cel al Maltei, Karmenu Vella, va fi responsabil de Mediu, Afaceri Maritime și Pescuit, iar cel al Slovaciei se va ocupa de Transporturi și Spațiu.

Comisarul desemnat de Ungaria, Tibor Navracsics, va ocupa portofoliul Educației, Culturii, Tineretului și Cetățeniei, în timp ce portughezul Carlos Moedas va fi responsabil de Cercetare, Știință și Inovație.

Jean-Claude Juncker a anunțat, vineri, lista membrilor viitorului Executiv european, după ce a purtat discuții cu candidații propuși de statele membre UE. Pe listă se află și nouă femei, la fel ca în actuala Comisie, număr cerut de președintele Parlamentului European, Martin Schulz, care a precizat, recent, că nu va aproba o Comisie în care femeile nu sunt reprezentante corespunzător.

Din cei 28 de comisari, 15 aparțin dreptei și centrului-dreapta, opt sunt din partea socialiștilor și cinci sunt din partea liberalilor.

Conform Comisiei Europene, președintele ales, Jean-Claude Juncker, a transmis, vineri, prim-ministrului Italiei, Matteo Renzi, în calitatea sa de președinte al Consiliului Uniunii Europene, lista comisarilor desemnați.

Aceasta vine în completarea unei serii de interviuri pe care președintele ales Juncker le-a avut, în ultimele zile, cu fiecare dintre candidații la funcția de comisar, precum și a propunerii de numire, la 30 august, a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.

Consiliul Uniunii Europene și-a dat acordul asupra listei propuse de Juncker, în conformitate cu articolul 17 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), iar lista a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE (publicația oficială a actelor legislative ale UE).

În etapa următoare, Parlamentul European trebuie să aprobe întregul colegiu al comisarilor, inclusiv președintele Comisiei și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinte al Comisiei Europene. În prealabil, vor avea loc audieri ale comisarilor desemnați în cadrul comisiilor parlamentare relevante, în conformitate cu articolul 118 din Regulamentul de procedură al Parlamentului. De îndată ce Parlamentul European și-a dat aprobarea, Consiliul European numește în mod oficial Comisia Europeană, în conformitate cu articolul 17 alineatul (7) din TUE.

Lista propusă a comisarilor desemnați pentru viitoarea Comisie, în ordine alfabetică:

Vytenis ANDRIUKAITIS (Lituania)

Andrus ANSIP (Estonia)

Miguel ARIAS CAÑETE (Spania)

Dimitris AVRAMOPOULOS (Grecia)

Elżbieta BIEŃKOWSKA (Polonia)

Alenka BRATUŠEK (Slovenia)

Corina CREȚU (România)

Valdis DOMBROVSKIS (Letonia)

Kristalina GEORGIEVA (Bulgaria)

Johannes HAHN (Austria)

Jonathan HILL (Regatul Unit)

Phil HOGAN (Irlanda)

Vĕra JOUROVÁ (Republica Cehă)

Jyrki KATAINEN (Finlanda)

Cecilia MALMSTRÖM (Suedia)

Neven MIMICA (Croația)

Carlos MOEDAS (Portugalia)

Pierre MOSCOVICI (Franța)

Tibor NAVRACSICS (Ungaria)

Günther OETTINGER (Germania)

Maroš ŠEFČOVIČ (Slovacia)

Christos STYLIANIDES (Cipru)

Marianne THYSSEN (Belgia)

Frans TIMMERMANS (Țările de Jos)

Karmenu VELLA (Malta)

Margrethe VESTAGER (Danemarca)

Alături de: Federica MOGHERINI (Italia), numită în funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate de către Consiliul European, de comun acord cu președintele ales Juncker.

Jean-Claude Juncker a fost propus de către Consiliul European drept candidat la funcția de președinte al Comisiei Europene. Pe baza orientărilor politice pe care le-a prezentat în fața Parlamentului European, Jean-Claude Juncker a fost ales pentru a deveni noul președinte al Comisiei Europene, cu o majoritate covârșitoare de 422 de voturi obținută în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European din 15 iulie 2014.

În discursul său de azi, în care și-a prezentat echipa și prioritățile, Juncker a insistat pentru alocarea a 300 de milioane de euro parteneriatelor public-private.

Loading

Comments

comments