Ministerul de Externe al Armeniei, Eduard Nalbandian și ministrul de Externe al României, Titus corlățean.
Foto: asbarez.com / mae.ro

Un conflict diplomatic s-a născut între România și Armenia, după o declarație a ministrului de Externe al României, Titus Corlățean, care este dur atacată de Ministerul de Externe al Armeniei.

Răspunzând unei întrebări a European Azerbaijan Society (TEAS), care i-a solicitat punctul de vedere în privința modului de soluționare a disputei dintre Armenia și Azerbaidjan asupra regiunii Nagorno-Karabah, Titus Corlățean, ministrul de Externe al României a cerut retragerea trupelor armene din regiune, declarând următoarele: „Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a cerut repetat, în rezoluțiile sale, retragerea trupelor externe din Nagorno-Karabah. Aceasta este o poziție pe care o susținem în totalitate, ca stat membru al Uniunii Europene situat în proximitatea directă a frontierei răsăritene a UE și cu un interes legitim de a ne vedea vecinii prosperi, în siguranță, stabilitate și pace. Prin urmare, cerem retragerea forțelor militare ale Armeniei din Nagorno-Karabah și din cele șapte regiuni înconjurătoare”.

În replică la declarația liderului diplomației românești, citată de agenția de presă azeră news.az, Ministerul de Externe al Armeniei e emis următoarea reacție, citată de agenția de presă armeană armenpress.am: „Este greu de crezut că un reprezentant la nivel înalt al oricărui stat membru OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa – n.r.) sau UE poate face o declarație care contrazice atât abordarea OSCE, cât și pe cea a UE și care contrazice, în mod evident, cele cinci declarații din ultimii cinci ani, pe tema conflcitului din Nagorno-Karabah, de copreședinții OSCE – președinții SUA, Rusiei și Franței. Nu putem concepe cum, pentru a face pe placul unei organizații azere de lobby, o persoană responsabilă din orice țară poate face o declarație iresponsabilă, care nu poate decât să dăuneze negocierilor în desfășurare”.

Rugat să comenteze acuzațiile Ministerului Armean de Externe, Titus Corlățean a reacționat prin trei mesaje succesive: 1. „Mâine reacționăm, dacă e cazul. E un set întreg de rezoluții ale Consiliului de Securitate, care spun niște lucruri și eu am făcut referire explicită la ele”. 2. „Am o rugăminte, armenii pot spune ce vor. Mâine văd ce spun ei, integral, nu comentez noaptea, după citate din presă”. 3. „Să fie sănătoși!”. (N.r.: discuția cu ministrul Corlățean s-a purtat între ora 21.15 – 21.30).

Reproducem, în continuare, declarația integrală a lui Corlățean, adresată TEAS:

„Sudul Caucazilor este o regiune importantă strategic, situată în vecinătatea Uniunii Europene. Regiunea este afectată de un deficit de securitate, ce nu poate fi ignorat. În același timp, este o regiune cu o multitudine de perspective promițătoare. Are un potențial de creștere economică, în mod special în ceea ce privește diversivicarea resurselor energetice și dezvoltarea rutelor comerciale.

Totuși, conflictele îndelungate din această regiune, incluzându-l pe cel de pe teritoriul Azerbaidjan-ului, continuă să amenințe securitatea regională în mod global, excedând securitatea militară. Persoanele evacuate și refugiații sunt o consecință imediată a conflictelor. Existența acestor consecințe complică demersurile de dezamorsare a conflictelor prin abordarea cauzelor lor profunde. Timpul, în cazul acestor persoane, nu s-a transformat într-un aliat, ci doar a maximizat tensiunile, încurajând abordările radicale și îngustând calea spre dialog. Încrederea reciprocă a scăzut în rândul taberelor beligerante, afectându-le capacitatea de a găsi rezolvări pașnice și de durată ale conflictului.

Consecințele acestor așa-numite „conflicte înghețate” sunt pe atât de complexe pe cât sunt și căile de acțiune necesare. Din nefericire, problemele critice pentru viața de zi cu zi a populației din zonele afectate, inclusiv Nagorno-Karabah, au devenit captive abordărilor politice. Singurul lucru care a înghețat împreună cu aceste probleme a fost dialogul politic.

România are o poziție principială, care se aplică în cazul tuturor conflictelor de durată. Vom continua să susținem eforturile de rezolvare pașnică a acestor conflicte regionale, pe baza principiilor integrității și suveranității teritoriale.

Referitor la conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan privitor la Nagorno-Karabah, susținem un acord rezultat în urma unor negocieri pașnice, cu respectarea întocmai a normelor și principiilor legislației internaționale, respectarea suveranității și integrității teritoriale, precum și a tuturor rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate a Națiunilor Unite și a deciziilor OSCE. Respectarea integrității teritoriale a Azerbaidjanului este un element cheie ce ar trebui luat în considerare în toate demersurile politice și diplomatice referitoare la încheierea conflictului din Nagorno-Karabah.

Ținând cont de particularitățile regionale, Grupul de la Minsk și-a câștigat statutul de organism indispensabil pentru găsirea unei soluții negociate politic a acestui conflict. Dar acest fapt nu exclude un aport pozitiv, în numele Uniunii Europene, cu privire la Vecinătățile Estice, mai ales că este vizată creșterea încrederii într-o soluție pașnică.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a cerut repetat, în rezoluțiile sale, retragerea trupelor externe din Nagorno-Karabah. Aceasta este o poziție pe care o susținem în totalitate, ca stat membru al Uniunii Europene situat în proximitatea directă a frontierei răsăritene a UE și cu un interes legitim de a ne vedea vecinii prosperi, în siguranță, stabilitate și pace. Prin urmare, cerem retragerea forțelor militare ale Armeniei din Nagorno-Karabah și din cele șapte regiuni înconjurătoare”.

Despre Nagorno-Karabah (sursa: Wikipedia):

Regiunea Autonomă Karabahul de Munte sau Nagorno-Karabah a fost o unitate administrativ-teritoriala a R.S.S. Azerbaidjan, în cadrul U.R.S.S. Populația sa era majoritar armeană și constituie în prezent Republica (de facto independentă) a Karabahului de Munte.

Regiunea Nagorno-Karabah a fost înființată de către liderii sovietici în 1923, în părțile muntoase ale provinciei istorice armene Karabah, regiuni locuite de o populație majoritar armeană (peste 90%) și atribuite abuziv R.S.S Azerbaijene în perioada stalinistă. Aceste teritorii au fost incluse în diverse raioane atribuite Azerbaidjanului sovietic.

Conflictul armeano-azer a fost primul conflict interetnic din spațiul ex-URSS. Începând cu finele anului 1987, populația din Nagorno-Karabah, sprijinită de conaționalii din Republica Sovietică Socialistă Armeană, a revendicat teritorii ce făceau parte din teritoriul Armeniei istorice dar erau oficial atribuite RSS Azerbaidjan. Pe atunci, ambele state erau republici componente ale URSS iar frontierele țineau cont predominant de motivații de natură economică. La 19 februarie 1988, majoritatea armeană din provincie (populația – 186.610, dintre care 138.600, adică 73,5%, armeni și 47 500, adică 25,3%, azeri) a început manifestații în favoarea alipirii regiunii la Armenia, iar în 1989 Sovietul Suprem al Armeniei a adoptat o lege de anexare a acesteia. Imediat după pregătirea politică a urmat faza violentă a acestui proces: tentativele azere de deportare a satelor armene limitrofe au aprins confruntarea interetnică și au dus la organizarea unităților armene de autoapărare, care au fuzionat mai târziu într-o veritabilă armată. Aceasta a sfarșit prin a elibera aproape întreg teritoriul regiunii de trupele azere si a stabili un coridor de comunicare cu Republica Armenia.

Până în 1992 armenii au ocupat teritoriile dintre Armenia și Karabahul de Sus în timp ce zvonuri contradictorii de ambele părți au determinat populația azeră să se refugieze în estul Azerbaijanului. În total, aproximativ 20% .(14.176 km²) din suprafața inițială a R.S.S. Azerbaijan a fost ocupată de trupe pro-armene. Din cauza războiului, Azerbaidjanul a pierdut peste 20.000 oameni – militari și civili. Ca urmare a conflictului, circa 1 milion de refugiați din regiunile ocupate trăiesc în condiții extrem de mizere, neglijați și marginalizați de chiar autoritățile azere.

Cu toate că ONU a arătat un anumit interes față de conflict (Consiliul de Securitate a adoptat patru rezoluții — 822, 853, 873, 884 — cerând retragerea armatei armene din teritoriile ocupate), de problema respectivă s-a ocupat o altă instituție – OSCE, prin grupul său special de la Minsk. Părțile implicate în conflict, cu interese și motivații atât de divergente, au sabotat constant ieșirea din acest conflict înghețat. Azerbaijanul insistă să-și mențină integritatea teritoriala iar Armenia urmărește prezervarea unor teritorii cât mai întinse din teritoriul său istoric, teritorii încă locuite de armeni, insistând asupra principiului autodeterminării naționale.

Citește și:

EXCLUSIV. MAE despre cazul Cândea: „termenul de persona non-grata este utilizat de ministerul azer al Afacerilor Externe în mod impropriu”

Facebook

Google

Twitter

Linkedin

Comments

comments