Profesorii protestatari: „Murim noi, muriți și voi!”

Mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei din Capitală, cerând alocarea a 6% din PIB pentru învățământ, informează Mediafax.

La protestul organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) s-au adunat dascăli din Capitală și din numeroase județe, care au venit cu fluiere, steaguri și pancarte cu mesaje printre care “Fără școală = popor analfabet” și “Respectați resursa umană din educație sau va pleca”.

Unul dintre profesori, îmbrăcat ca un cerșetor, are un banner pe care scrie “Murim noi, muriți și voi”.

Manifestanții scandează “Solidaritate!”, “Grevă generală!”, “Fără educație, moare orice nație”, “Șase la sută!” și “Legea respectați, 6 alocați”, dar și împotriva Guvernului – “Guvernul USL e la fel ca PDL”, “Mincinoșii!” și “Jos guvernul mincinos!”.

Liderul FSLI, Simion Hancescu, a anunțat că sindicaliștii vor înainta “un apel” la Guvern, prin care cer respectarea programului de guvernare.

Tot Hancescu a spus că săptămâna viitoare ar putea fi organizat un referendum în rândul cadrelor didactice, cu privire la declanșare grevei generale în perioada alegerilor europarlamentare sau înainte de încheierea anului școlar. În 30 octombrie, după ce peste 400 de membri ai FSLI au pichetat timp de trei zile sediile Guvernului și USL, reprezentanții federației au anunțat că acțiunile nu au dus la niciun rezultat, iar atitudinea guvernanților împinge profesorii spre protestul final – greva generală.

Traficul în zonă este blocat parțial, circulația fiind dirijată de mai mulți polițiști de la Rutieră.

Din Piața Victoriei, la ora 12.00, protestatarii pleacă în marș spre Parlament, pe traseul Calea Victoriei – Pod Națiunile Unite – bd. Națiunile Unite – bd. Libertății – Piața Constituției.

Și sindicaliștii federațiilor “Spiru Haret” și “Alma Mater” au protestat în București, luni, printr-un pichet la Palatul Parlamentului.

Sindicaliștii FSLI cer alocarea din 2014 a minimum 6% din PIB pentru educație, conform articolului 8 din Legea educației, și creșterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învățământ în totalul cheltuielilor de personal din sectorul public.

De asemenea, sindicaliștii cer modificarea Legii educației, inclusiv în ceea ce privește statutul personalului didactic, astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent și să ducă la creșterea calității actului de instrucție și educație și a gradului de implicare a cadrelor didactice în luarea deciziilor.

Reprezentanții FSLI susțin că principalele modificări care se impun sunt: reintroducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învățământ și gradul didactic I; decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației; introducerea prevederilor Legii 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau programe educaționale pe suport electronic; reintroducerea sporului de doctorat; posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puțin trei ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei; acordarea gradației de merit și pentru personalul didactic auxiliar, precum și introducerea posibilității dobândirii de către cadrele didactice a celei de-a doua specializări, prin programe de conversie profesională, cu finanțare de la bugetul de stat.

Sindicaliștii mai cer adoptarea unei legi de salarizare prin care salariile profesorilor debutanți să crească cu 50 la sută, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcției didactice și cel minim să fie de 2:1.

Aceștia au mai arătat că se impune majorarea salariilor personalului nedidactic, având în vedere faptul că actualele venituri ale acestei categorii de salariați “le permit un trai sub limita de subzistență”.

Sindicaliștii mai cer depolitizarea învățământului, în sensul că, în dobândirea funcției de director al unității de învățământ, rolul determinant să revină colectivului unității, și nu factorilor politici.

De asemenea, FSLI mai cere regândirea programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă și nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoștințele dobândite, pentru a face față cerințelor în schimbare și competiției de pe piața forței de muncă.

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a anunțat miercuri că susține acțiunile de protest ale profesorilor.

Loading

Comments

comments