Engleză 
Română 
Afacerea F16 – o TRĂDARE națională
Procesul achiziției avioanelor de luptă multirol va rămâne, în anale, ca una dintre cele mai frapante trădări ale guvernărilor postdecembriste, comparabilă, poate, doar cu afacerea Bechtel – Autostrada Transilvania.
România cumpără 12 avioane de luptă la mâna a treia, vechi de 30 (treizeci de ani), pentru o sumă cu care putea achiziționa mai multe (mai mult de 12) avioane noi! În plus, avioanele vechi vor fi livrate DUPĂ efectuarea plății, începând cu anul 2017, în timp ce livrarea avioanelor noi putea începe aproape imediat.
Nu degeaba procesul a fost lipsit de transparență și de competitivitate.
Blitzkrieg USL
Început încă din anul 2005, de guvernarea Tăriceanu, când se vorbea de o flotilă de 48 de avioane, iar dintre competitori favorit părea puternicul dar deosebit de scumpul Eurofighter, continuat prin cinci ani de dezbateri sterile, acest simulacru de selecție a fost încheiat printr-un „blitzkrieg” al USL, cu sprijinul nemijlocit al Opoziției.
Pe 19 iunie, proiectul legii de achiziție a 12 avioane second-hand F16 din Portugalia a fost trimis de Guvernul Ponta în Parlament, pe 25 iunie a fost aprobat de Senat, cu 112 voturi „Pentru”, niciunul împotrivă și nicio abținere, iar pe 26 iunie a fost votat de plenul Camerei Deputaților, unde, din 268 de deputați prezenți (din totalul de 409 activi) 261 s-au pronunțat pentru, 6 s-au abținut, iar unul nu a votat.
Așadar, niciunul, nici măcar un singur parlamentar nu s-a opus acestei afaceri care sfidează logica. Paradoxal, singurul oficial care s-a arătat mai puțin entuziast față de această achiziție a fost tocmai președintele Traian Băsescu, cel mai aprig susținător al Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii și care a fost destul de aproape de a forța achiziția de F16 în anul 2010. Decretul de promulgare a legii a fost dat după două săptămâni de la primirea textului de la Parlament – o perioadă mult mai lungă decât cea cu care ne obișnuise președintele coabitant.
Licuriciul multirol
Argumentul ce poate fi invocat, în apărarea lor, de conducătorii noștri, este, probabil, clasificat – un angajament ferm, față de SUA, în sensul achiziției de F16. Este posibil ca acest angajament să se regăsească printre anexele secretizate ale acordului pentru construirea bazei de la Deveselu. Sau, cine știe, poate nici măcar nu este un angajament scris, ci se bazează pe o simplă strângere de mână, în urma unei discuții în spatele ușilor închise.
Secret de stat cu bani publici
Revenind la legea adopată cu o așa largă majoritate, merită subliniat faptul că prețul de achiziție a fost clasificat. Adică, este secret de stat. Deși vorbim de bani publici, iată că statul poate decide că nu trebuie să dea socoteală contribuabililor pentru cheltuiala cu apărarea spațiului aerian al țării.
Pe de altă parte, în declarațiile din timpul discuțiilor cu partea portugheză și Guvernul SUA, s-a vehiculat suma de 600-700 de milioane de euro. Ceea ce pare o redimensionare responsabilă –adaptată crizei economice- a cheltuielilor militare, de la cele 4 miliarde de dolari care se vehiculau în 2008. Și, într-adevăr, în nota de fundamentare (expunerea de motive) ce însoțește proiectul de lege, la Secțiunea a 4-a „Impactul financiar”, se precizează că, în acest an se vor cheltui 436,5 milioane lei (100 de milioane de euro), în anul următor o sumă dublă, iar în următorii trei ani alte 400 de milioane de euro.
Problema este însă că în lege nu se pomenește absolut nimic de cheltuielile de operare și întreținere a avioanelor, iar acestea pot chiar dubla costurile. Ca să nu mai vorbim de dobânzile pe care le vom avea de achitat pentru împrumutul necesar finanțării achiziției. Aici ar putea fi cheia secretizării costurilor.
Chiar și producătorul ne spune că am făcut o afacere proastă
Practic, România achiziționează acum avioane despre care alte state europene, care le au în dotare, arată că sunt prea scumpe, din punctul de vedere al costurilor operaționale. O admite, deschis, chiar… producătorul. „F-16 sunt acum vechi și vor fi depășite curând și, de asemenea, sunt prea scumpe de întreținuit”, a declarat Sam Grizzle, purtător de cuvant al Lockheed Martin.
SUA estimează costurile de operare F16 vechi de 30 de ani la 25,000 USD pe oră, față de 7.000 de dolari pe oră, costul inițial.
Grizzle este completat, recent (luna mai 2013) de generalul Peter Bartram, șeful Statului Major al Armatei Danemarcei, citat de Defense News: „F16 au fost avioane excepționale, dar au devenit extrem de costisitoare. Le-am putea prelungi durata de operare, dar cheltuielile cu piesele de schimb, logistice, operaționale ar fi de nesuportat”.
Declarația oficialului danez are relevanță chiar în contextul în care a fost făcută – la un cocktail oferit de Ambasada Danemarcei la Washington și în condițiile în care există un interes explicit al guvernului de la Copenhaga pentru faza următoare a avioanelor multirol – F35, fază care pentru România va rămâne, vreme de mulți ani de acum înainte, un simplu deziderat, implicit din cauza costurilor operaționale enorme.
Iată și opinia unui pilot – căpitanul Eric M. Hawkes, USAF Air University: „Avioanele mai vechi sunt clar mai dificil de întreținut, deoarece defectele mecanice devin mai puțin predictibile, reparațiile devin mai complicate, iar piesele de schimb devin mai greu de găsit și mai scumpe”.
România, pe post de „ghiocel”
În expunerea de motive a legii prin care s-a aprobat achiziția celor 12 F16 se spune, în dreptul rubricii „Impactul macroeconomic” – „Nu este cazul”.
Să vedem dacă lucrurile stau chiar așa.
Avioanele Block 15 A/B care se vând României au fost produse în 1983-1984. Ele au fost donate de SUA Portugaliei, după ce au zăcut mai mulți ani, nefolosite de armata americană.
Noi plătim Portugaliei 200 de milioane de euro pentru aparatele donate și alte 500 de milioane de euro Statelor Unite, pentru un pachet initial de muniție, pregătirea a 15 piloți și 83 de tehnicieni. Toți banii trebuie plătiți înainte ca avioanele să sosească în România, începand cu 2017.
În plus, Romania va trebui să cheltuiască, considerabil, cu refacerea bazelor aeriene de la Fetești și Câmpia Turzii, pentru a putea operaționaliza avioanele F-16, după cum a admis chiar ministrul Apărării, Mircea Dușa. În Polonia, autoritățile au cheltuit 400 de milioane de euro cu pregătirea bazei de la Lask pentru avioanele F-16. Prin contrast, multirolul suedez Gripen este mai mic și conceput să poată decola și ateriza, în condiții de siguranță, chiar pe o autostradă.
Polonia a avut probleme și cu pregătirea piloților și tehnicienilor pentru F16, precum și cu asigurarea mentenanței de către industria poloneză. Multe componente au trebuit reparate în SUA. Din 2007 pâna în 2010, aproximativ 800 componente au fost trimise la producător, iar timpul mediu de reparație a fost de peste 100 de zile – dublu față de cel necesar reparației avioanelor de generație mai nouă.
De asemenea, timpul mediu pana la o defecțiune este de circa 4 ore, înjumătățit în cazul F16, față de un avion nou.
Pentru a achita avioanele F16, România va trebui să se împrumute, achitând dobânzi de circa 50 de milioane de euro anual. Oferta suedeză includea un împrumut flexibil, pe 10 ani, cu dobânzi mici, cu o perioadă de grație de 2 ani. Astfel, România putea economisi circa 30 de milioane de euro, anual.
Oferta portughezo-americană nu include nici cooperare industrială (offset), în vreme ce suedezii au promis investiții care ar fi creat mii de locuri de muncă. Ungaria a achiziționat 14 avioane Gripen și a beneficiat de un program offset care a creat 6.000 de noi slujbe.
Detractorii Gripen au vehiculat gogorița cu „avioane de jucărie”. Dar experiența țărilor din jur este grăitoare: Cehia, deși are doar 14 avioane, a asigurat poliția aeriană a țărilor baltice de două ori, și va asigura și protecția spațiului aerian islandez în acest an. Piloții cehi au câștigat cu „jucăriile” lor trofeul NATO Tiger în 2010.
În cadrul operațiunilor NATO din Libia, avioanele Gripen au cumulat 570 de misiuni, asigurând 30 la sută din rapoartele de recunoaștere.
Avionica Gripen este net superioară îmbătrânitelor F16, existând o diferență uriașă în puterea de calcul a aparaturii de bord.
Riscăm și impeachment-ul
Legislația europeană în materie de achiziții intracomunitare la un asemenea nivel cere transparență și competitivitate – absente, cum am arătat, din procesul achiziției de avioane de luptă multirol. Romania a preferat să negocieze doar pentru un singur tip de avion, cu o singură parte. Comisarul European pentru piața internă, Michel Barnier, a avertizat în scris Romania să organizeze o licitație corectă, dar a fost ignorat.
