Engleză 
Română 
Dragnea și-a dat singur șah. Dar, nu e mat
Azi, Liviu Dragnea a comis o eroare politică fenomenală. S-a dat de gol.
El a declarat că PNL are trei opțiuni:
1. Să accepte structura guvernamentală cu patru vicepremieri (un vicepremier în plus de la PC).
2. Să propună miniștri pe actuala formulă guvernamentală, care să nu necesite un vot de (re)investire în Parlament.
3. Să iasă de la guvernare.
Ce rezultă, indubitabil, de aici:
1. Victor Ponta minte – PSD NU și-l dorește pe Klaus Johannis în Guvern.
2. Dacă PNL ar insista cu nominalizarea edilului Sibiului, atât partidul cât și nominalizatul ar trebui să plătească un preț foarte mare, acela al umilinției de a fi puși pe picior de egalitate cu PC / Daniel Constantin, ceea ce ar diminua mult din statura politică a lui Johannis.
PSD nu mai are cum să nege acest lucru de acum, pentru că opțiunea nr. 2 a PNL (propunerea de miniștri pe actuala formulă guvernamentală) n-ar mai fi trebuit să existe!
Doar dacă Dragnea insista că PNL are numai două opțiuni (1 și 3) PSD mai putea pretinde că propunerea sa cu patru vicepremieri nu e o mișcare politică îndreptată împotriva lui Johannis și a PNL, ci una care ține de constituirea USD (PSD & UNPR & PC), de protocolul noii alianțe, de „funcționarea optimă a Executivului” etcetera etcetera.
Lăsând deschisă opțiunea ca PNL să propună miniștri pe actuala formulă guvernamentală, se invalidează necesitatea formulei de guvern cu patru vicepremieri.
Dragnea și-a dat singur șah: este cât se poate de clar că avem de-a face cu un șantaj politic împotriva interesului național (înțelegând prin aceasta stabilitatea politică, guvernarea cu o largă majoritate în Parlament).
Până ieri, PSD a practicat un abil joc la două capete, ce părea că va da roadele scontate: despărțirea de PNL în condiții oarecum incerte în privința vinovăției pentru eșecul proiectului USL. Pe site-ul lui Ponta este și acum o declarație a lui din timpul ședinței de guvern de miercuri, prin care îi felicită pe noii miniștri liberali, ca și când aceștia ar fi deja în Guvern. Tot miercuri, Dragnea îi poftea pe liberali să iasă de la guvernare (azi a repetat invitația), iar Ilie Sârbu jubila la TV în anticiparea catapultării lui Crin Antonescu de la Senat. Azi s-a încercat continuarea aceleiași strategii, cu Ponta împăciuitor și Dragnea ofensiv.
Însă, datorită porumbelului scos pe gură de Dragnea, s-a ales praful de toată această construcție a divorțului de PNL în condiții favorabile PSD, a cărei bază pare să fi fost pusă de tandemul Dragnea & Sârbu încă dinainte de alegeri. Cel puțin, asta ar trebui să fie percepția oricărui susținător al USL care nu își dorește ruptura alianței de guvernare și care s-ar orienta electoral în funcție de vinovăția pentru această ruptură.
Așadar, la o analiză superficială, ar putea părea că, din punct de vedere politic, ar fi un moment oportun pentru PNL. Unii (mai ales voci care juisează de peste un an la gândul ruperii USL și al beneficiilor implicite pentru tabăra prezidențială) insistă că și liberalii își doresc divorțul. Dar, în viața reală din România, cauzele politice juste nu contează prea mult pentru un public larg obișnuit să fie dus de nas. Așa că, după ruperea USL, PSD se va îngrășa mulți ani până la refuz, iar opoziția „de dreapta” va fi fărâmițată, întrucât liberalii, ieșiți de la Putere, vor face ce știu mai bine, adică aripi, una dintre ele alipindu-se fermei Nana.
Mutarea Johannis a părut a fi genială, dar are un „mic” inconvenient: e tardivă. Iar șahul pe care și l-a dat Dragnea nu e mat.
Fiindcă toate cele trei opțiuni ale liberalilor sunt proaste.
Am explicat, mai sus, că, din punct de vedere politic, pentru liberali varianta cu patru vicepremieri este indezirabilă; iar riscul uriaș al fragmentării face ca nici ieșirea de la guvernare să nu fie preferabilă.
Dar retragerea nominalizării lui Johannis (ca vicepremier, cel puțin) și numirea de miniștri pe actuala formulă guvernamentală pare și mai puțin de dorit. Johannis s-ar vedea pus, pentru a doua oară, în situația de a fi respins de la o înaltă demnitate în stat: în 2009 a fost propus de Crin Antonescu pentru funcția de premier, dar s-a opus Traian Băsescu; acum, situația e cu totul alta, de unde s-ar deduce că, efectiv, „neamțul” nu este dorit de „români”. Ar fi o umilință la care PNL nu-l poate expune pe vicepreședintele său, fără riscul de a-l pierde.
Acestea fiind zise, care este răul cel mai mic?
Dacă pornim de la premiza că stabilitatea politică ar trebui să primeze, PNL ar trebui să cedeze șantajului și să accepte varianta cu patru vicepremieri, având opțiunea de a sublinia că procedează în contra intereselor sale, dar în interes național. Însă, Johannis a reiterat, azi, că această variantă este exclusă.
Rămâne (tot din prisma stabilității politice) opțiunea păstrării actualei structuri guvernamentale, cu Johannis ministru de Interne coordonat de Oprea sau cu un alt liberal nominalizat în locul său. Mi se pare că sună chiar mai prost ca Daniel Constantin vicepremier egal cu Johannis.
Era de așteptat ca nu răul mai mic să fie ales: politicienii nu obișnuiesc să își strunească orgoliile de dragul interesului național. Pe cale de consecință, ruperea USL devine inevitabilă.
În 2012 am afirmat -primul, cred-, într-un spațiu de largă audiență, că USL se va rupe, că Sorin Oprescu va fi candidatul PSD și va fi viitorul președinte al României. Mi-am dorit ca această previziune să nu se adeverească și am crezut, după upercutul încasat de Oprescu, în plină figură, în problema maidanezilor și, mai ales, după „jurămintele de iubire reînnodate” în USL, că m-am înșelat. Din păcate, prevalează tenacitatea dinozaurilor de la vedere și a celor cu epoleți, care colcăie, mascați, în spatele cortinei teatrului politic.
