Proiect ultrasecret al Uniunii Europene: Polițiștii vor opri din mers motoarele tuturor mașinilor, prin telecomandă

Foto: Getty Images

Foto: Getty Images

Sătui să gonească periculos în urmărirea unor mașini de mare viteză, polițiștii europeni îi vor opri în curând pe infractorii motorizați, cu ajutorul mouse-ului și tastaturii, în timp ce își beau liniștiți cafeaua în fața computerelor din birouri. Publicația The Telegraph dezvăluie că lideri ai Uniunii Europene au pus la punct un plan secret ce va permite forțelor de poliție să oprească de la distanță motorul oricărui autovehicul, prin intermediul unui dispozitiv plasat în interiorul tuturor mașinilor care circulă în spațiul european. “Proiectul va urmări găsirea unei soluții tehnologice, care va deveni ulterior un standard de fabricație pentru toate mașinile ce intră pe piața din Europa”, se arată într-un document secret elaborat de un comitet al ofițerilor de poliție de rang înalt din UE, ajuns în mâinile jurnaliștilor de la The Telegraph.

Dispozitivele pentru oprirea de la distanță vor fi activate de către ofițeri specializați, cu ajutorul unor computere de monitorizare a traficului aflate în sediile centrale de poliție. Dispozitivele ar urma să fie instalate pe toate mașinile noi, la sfârșitul acestui deceniu, iar găsirea tehnologiei lor optime de funcționare constituie în momentul de față una dintre prioritățile cooperării forțelor de poliție din statele membre ale UE.

“Mașinile care gonesc pe stradă pot fi periculoase pentru cetățeni (…) Infractorii iși vor asuma orice risc pentru a scăpa de la scena crimei. În plus, în cele mai multe dintre cazuri, polițiștii nu pot urmări infractorii, din cauza inexistenței unor măsuri eficiente pentru oprirea vehiculului în condiții de siguranță”, mai precizează documentul.

De cealaltă parte, organizațiile pentru apărarea drepturilor civile consideră că apariția noii tehnologii reprezintă o amenințare serioasă la adresa libertății individuale, ducând la opriri discreționare în trafic și la apariția unor măsuri abuzive de monitorizare din partea poliției. Organizațiile susțin că, de fapt, prin implementarea acestor dispozitive, UE îl plasează în mod legal pe “Big Brother” în portbagajele europenilor. La rândul lor, oameni politici britanici citați de The Telegraph își îndeamnă conaționalii să nu mai creadă că tehnologia este o formă de magie. Ei avertizează că orice eșec al tehnologiei se poate tranforma rapid într-un dezastru de proporții. “Aș fi de-a dreptul curios să știu care ar fi responsabilitatea statului dacă, din cauza unei defecțiuni tehnice, unul dintre aceste dispozitive ar opri din senin o mașină care rulează pe autostradă cu 110 km/h și care are în spatele ei un camion, iar impacul s-ar solda cu morți”, se întreabă un membru conservator al Parlamentului de la Londra, citat de publicația britanică.

Loading

Comments

comments