Engleză 
Română 
Soluția finală
Nu sunt un tip pragmatic. Pragmaticii nu apără cauze pierdute, ci își conservă energia pentru bătălii câștigătoare.
Câinii comunitari sunt, de-acum, damnați. Prevăd că procentul la referendumul anunțat de jalnicul Oprescu va fi zdrobitor în favoarea eutanasierii globale, a tuturor câinilor fără stăpân. Dar, mă simt obligat să „înot împotriva curentului”.
Îi invit pe cei care înclină să meargă la vot și să voteze pentru (eutanasiere), să se gândească la următoarele:
- Se dă argumentul interogativ „dacă copilul tău ar fi mușcat, sau mai rău, ce ai mai zice?”. Adică, ești invitat să nu fii, chipurile, egoist, ci să judeci ca și când ai fi în pielea victimelor atacurilor câinești. Dar tocmai asta nu trebuie să facem, să judecăm irațional. O victimă nu mai poate fi, îndeobște, rațională. O femeie care este victima unui viol ar putea cere ca toți bărbații să fie castrați. Ce facem, castrăm toți bărbații, ca să eliminăm violurile?
- Se dă alt argument: „Acum e care pe care. Ori noi, ori ei. Prefer oamenii. Prefer să moară cei 60.000 de mii sau câți or fi de maidanezi, decât să mai moară un singur copil”. În general, ne pasă prea puțin de copii. Dacă un părinte își ia la omor copilul, e „treaba lui”. Nu spunem „decât să mai văd un singur copil care moare pe stradă, de foame, abandonat, prefer să fie condamnați la închisoare pe viață părinții care își abandonează copiii, precum și cei care nu își fac treaba din sistemul de protecție a copilului”. Cu alte cuvinte, dacă noi, oamenii, ne omorâm copiii, e mai „ok”, dar dacă se întâmplă tragedii în care sunt implicate alte specii, totul devine o problemă de supraviețuire și de protecție a spiței umane. Nu. Eventual, totul devine o problemă de manifestare a instinctelor atavice, de bestii. Dacă avem pretenția că suntem oameni, ființe raționale adicătelea, facem eforturi de a ne înfrâna umorile și de a ne pune cât mai mult mințile să judece, până găsim o altă soluție decât cea care pare mai la îndemână, dar ne degradează. Nu degeaba se spune „somnul rațiunii naște monștri”. Hitler n-ar fi ajuns așa departe cu soluția lui „finală”, dacă germanii n-ar fi cedat tentației dezumanizării.
- Dacă „apăsăm butonul nuclear” în cazul maidanezilor, unde ne va duce asta, unde ne vom opri? Oare, ca să fim siguri că stârpim problema de la rădăcină, nu ar trebui să eutanasiem absolut toți câinii și să interzicem chinologia? Adică, să scăpăm și de câinii cu stăpâni, zic. Fiindcă maidanezii nu au apărut aici, în București, din senin, ci tot de prin curțile și casele oamenilor provin. Astfel, scăpăm de maidanezi acum, dar în câțiva ani problema poate cunoaște o recrudescență. Și să nu uităm că Ionuț a fost victima unor câini cu stăpân (un ONG), care apărau o incintă. Să nu uităm și că sunt persoane care dresează câini special pentru a fi agresivi. Iar numărul cazurilor de atacuri soldate cu consecințe grave, este mai mare în cazul câinilor de luptă, scăpați de sub control de stăpâni sau chiar asmuțiți, decât în cazul maidanezilor, deși aceștia din urmă sunt mult mai numeroși.
- Când adepții „soluției finale” rămân în criză de argumente valabile contra-atacă: „Ia zi mă, tu, inteligentule, ce soluție propui? Că la critici toți suntem buni, dar nimeni nu propune o altă soluție, care să fie viabilă. Că nimeni nu are vreo plăcere să omoare niște animale, dar dacă altfel nu se poate…”. Este limpede că nu mai putem pune bază în autorități și că avem nevoie de alt gen de soluții. Nu am pretenția că le-am găsit eu, dar am două idei. Dacă fiecare s-ar gândi și ar veni baremi cu o idee, poate că, prin brainstorming am reuși să ajungem la o soluție și viabilă, și umană. Iată-le pe ale mele: I. Suntem două milioane de bucureșteni și 60.000 de câini. Trei câini la suta de locuitori. În loc de referendum, să se organizeze o tragere la sorți, prin care să stabilească cei trei la sută dintre bucureșteni, care vor fi obligați să adopte un câine. Cu opțiunea de a putea ceda această obligație celor dispuși să o preia. Și cu încă o opțiune, cea de eutanasiere, dar cu obligația de a asista la eutanasiere, pentru a se asigura că aceasta se face în condiții… umane. II. Să se caute o soluție de export. Sunt ecosisteme perturbate de împuținarea numărului carnivorelor de talie mică, unde prezența câinilor ar fi o binecuvântare. Poate că aceste idei se vor dovedi neviabile, iar unora li se vor părea de-a dreptul cretine. Dar, în loc să mă criticați vehement pentru ele, „puneți mâna” și scotociți în ungherele minții, fiindcă eutanasierea globală ar fi o pată prea întunecată pe conștiința nației noastre. Imaginați-vă că ar fi un concurs cu un premiu de un milion de dolari. Dacă veți câștiga acest concurs, nu veți lua banii, dar, cu certitudine, veți rămâne în istorie.
