Silviu Ionescu – condamnat la șase ani de închisoare pentru accidentele din Singapore
Fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore Silviu Ionescu a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel București la șase ani de închisoare pentru cele două accidente rutiere din decembrie 2009, instanța mărind cu trei ani pedeapsa dispusă anterior în cazul acesteia, informează Mediafax.
Cei doi judecători ai cazului au admis contestația făcută de procurori față de condamnarea dispusă anterior și au mărit pedeapsa de la trei la șase ani de închisoare cu executare, în dosarul accidentelor în urma cărora o persoană a murit și două au fost rănite.
Avocatul lui Silviu Ionescu a susținut că fostul diplomat ar trebui achitat, pe motiv că, din probele aflate la dosar, nu reiese cu certitudine că Silviu Ionescu se afla la volanul mașinii ambasadei. În ultimul său cuvânt, Silviu Ionescu a spus că nu el se afla la volanul mașinii ambasadei, reamintind că la acea vreme a făcut un anunț și o sesizare la poliție că mașina a fost furată.
Procurorul prezent la ședința de judecată a cerut instanței aplicarea unei pedepse mai mari în cazul lui Ionescu, susținând că fapta de care este acuzat este una gravă, în contextul nerecunoașterii acesteia și este dovedită de probele de la dosar. El a mai arătat că imaginea României pe plan internațional a fost deformată și afectată în urma acestui incident.
Magistratul de la Judecătoria Sectorului 3 care l-a condamnat pe Silviu Ionescu arăta în motivare că a înlăturat probele fostului diplomat pe motiv că acestea sunt fie irelevante, fie neverosimile, constatând contradicții în declarațiile lui.
Faptul că Ionescu era în mașină este dovedit, notează instanța, de martorul Mohamed Noor Bin Hussain, care l-a recunoscut pe Ionescu dintr-un ziar singaporez ca fiind bărbatul care se afla la volanul mașinii ce a produs cele două accidente. Declarația acestui martor ocular se leagă, precizează instanța în motivare, cu descrierea făcută de un al doilea martor ocular, Ricardo Izaan Lachica Bin Irfan, aflat la locul celui de al doilea accident, la o distanță considerabil de mare, respectiv 185 de metri față de locul primului accident, și care l-a indicat tot pe Ionescu drept șoferul mașinii ce a provocat al doilea accident.
Tot în motivare, Judecătoria Sectorului 3 arată că Silviu Ionescu nu a dat dovadă de “căință” sau “responsabilitate civică” după ce și-a lăsat victimele agonizând în stradă în urma accidentelor din Singapore.
Potrivit acuzării, în 15 decembrie 2009, în jurul orei 3.10, Silviu Ionescu, însărcinat cu afaceri “ad interam” al României în Singapore, în timp ce conducea un autoturism Audi A6 aparținând Ambasadei României, nerespectând culoarea verde pentru pietoni, a accidentat, la o intersecție semaforizată, două persoane în vârstă de 30 și, respectiv, 24 de ani, care traversau regulamentar.
Ionescu a părăsit locul accidentului și a continuat să conducă mașina până la următoarea intersecție semaforizată, unde, nerespectând, de asemenea, culoarea verde pentru pietoni, a produs un alt accident soldat cu rănirea unei persoane în vârstă de 18 ani. Nici de această dată Ionescu nu a oprit, părăsind locul accidentului și abandonând mașina într-o zonă industrială a orașului Singapore, au precizat procurorii.