Engleză 
Română 
România, colonie americană
Știți că există sate din România unde o singură învățătoare predă SIMULTAN la cinci clase: pregătitoare, I, a II-a, a III-a și a IV-a? Vă imaginați rezultatul?
Punctul-cheie pe care Klaus Iohannis și-a axat campania electorală este reforma profundă a Educației, în baza unui proiect asumat de clasa politică pe termen lung. E de înțeles această abordare, Iohannis a fost profesor, iar soția sa a profesat până la aflarea rezultatului alegerilor.
O reformă a Educației nu poate fi considerată serioasă fără o alocare de 6 procente din PIB. Alocare pe care mai toți politicienii au susținut-o și promis-o când au fost în Opoziție și de care au uitat imediat ce au ajuns la Putere.
Iată că nici Iohannis nu face excepție. Firește, nu este el primul ministru și nici liderul Puterii parlamentare, să dicteze construirea unui buget cu 6% din PIB pentru Educație. Însă, prima măsură importantă a mandatului său de președinte nu este legată de Educație, ci de Apărare. A convocat partidele parlamentare pentru a conveni alocarea de 2% din PIB pentru Armată până în 2017, de la 1,42% în prezent (respectiv 1,12% în 2012).
Pentru o țară ca România, creșterea cheltuielilor într-o direcție neproductivă, ci exclusiv consumatoare, este aproape falimentară. Dacă economia nu va crește puternic în următorii ani, cei aproape 500 de milioane de euro pe care îi vom da din taxe și impozite pentru a ne confirma statutul de aliat de „nădejde” al NATO (recte, al SUA), ne vor ustura groaznic. Dacă nu vor fi încasări sensibil mai mari la Bugetul de Stat în 2017, Guvernul de atunci nu va avea încotro și va tăia de la Educație, Sănătate și investiții – eternele perdante ale rectificărilor bugetare.
Cu alte cuvinte, vom continua să fracturăm șansele altor „n” generații, de dragul achiziționării unor avioane de luptă americane second-hand. Aceasta înseamnă că România este, de facto, colonie americană.
Să ne înțelegem: și dacă și-ar cheltui întregul buget pentru Apărare, România nu ar exista în ecuația forțelor militare de pe glob. Singurul lucru care contează este să „investim pentru înzestrare”. Iar banii respectivi să fie încasați de „cine trebuie”. Astfel, politicienii americani aleși prin lobby-ul unor producători de armament își vor îndeplini angajamentele față de cei care i-au susținut financiar să acceadă la Putere.
Tot în campania electorală, Klaus Iohannis a scăpat un „porumbel”, despre care am mai vorbit. A afirmat, cât se poate de clar, că este normal ca serviciile secrete să aibă infiltrați în presă. Ulterior, confruntat cu uluiala și revolta opiniei publice, a revenit asupra afirmației, însă neconvingător.
De fapt, revenirea respectivă a fost de formă și iată proba: directorul SRI, George Maior, a anunțat, înainte de alegeri, că își va pune mandatul la dispoziția viitorului președinte. Acum, a anunțat că Iohannis îl agreează, în continuare, ca director al Serviciului. În cadrul aceluiași interviu dat postului B1 TV, Maior a confirmat, fără nici cea mai mică urmă de jenă, că există ofițeri acoperiți în presă, permițându-și și aroganța de a afirma că identitatea acestora nu va fi aflată vreodată, în pofida cazului Turcescu. În schimb, în politică și magistratură nu sunt ofițeri acoperiți, fiindcă „există incompatibilități”. Deci, calitatea dublă de jurnalist și ofițer acoperit este, nu-i așa, perfect compatibilă cu statul de drept!
Nu poți să agreezi un director de serviciu secret cu o asemenea „gândire strategică”, fără să fii de acord cu el. Așadar, Iohannis continuă fără abatere pe linia trasată de predecesorul său – de fapt de Statele Unite.
Maior nu s-a oprit aici și a dezvăluit că ofițeri acoperiți în presă ar avea toate serviciile secrete occidentale! Nu că noi nu am fi suspectat acest lucru, dar confirmarea sa explicită la acest nivel este o informație pe care organizațiile internaționale de presă ar trebui să încerce să o exploateze la maximum, punând presiune pe guvernele occidentale și avizând opinia publică din țările respective, mult mai reactivă la asemenea derapaje.
