Putin a declarat că are un plan de acțiune în cazul unui atac asupra Siriei

Vladimir Putin

Vladimir Putin

Rusia are un plan de acțiune în cazul în care președintele american Barack Obama va obține sprijinul Congresului SUA cu privire la utilizarea forței împotriva Siriei, a declarat președintele rus Vladimir Putin, într-un amplu interviu acordat marți seara agenției de presă Associated Press și postului de televiziune Pervîi Kanal, cu prilejul summitului G-20 de la Sankt-Petersburg (5-6 septembrie), citat miercuri de agenția de presă Regnum.

Șeful statului rus a amendat insistența cu care corespondentul AP, John Daniszewski (vicepreședintele agenției), încerca să afle în ce constă anume acest plan, notează agenția citată de presă. ‘Lucrați în mass-media sau la CIA? Îmi puneți întrebări care sunt puse de angajați ai altor instituții. Acestea sunt planurile Rusiei în cazul evoluției situației după primul, al doilea sau al treilea scenariu.Avem propriile noastre idei despre ce și cum să facem în cazul fie a unei acțiuni în forță sau fără forță’ în Siria, a afirmat Putin, adăugând că ‘încă este prematur să vorbim despre aceasta’.

Președintele american Barack Obama și-a anunțat la 31 august decizia de efectua un atac militar împotriva Siriei, iar acum încearcă să obține sprijinul Congresului cu privire la o posibilă intervenție militară în conflictul sirian.

În interviul amintit, Putin a abordat și alte chestiuni în afară de Siria, exprimând părerea că, ‘uneori, are impresia că Departamentul de Stat al SUA este interesat ca în Rusia să persiste o situație instabilă’, relatează agenția RIA Novosti.

‘Uneori, ni se creează această impresie – vă spun sincer, am spus-o, de altfel și omologilor mei americani. Cu greu îmi pot imagina că ambasadorul rus la Washington ar putea colabora activ cu mișcarea “Occupy Wall Street”. Noi nu facem acest lucru, dar o parte din personalul ambasadei SUA consideră că un astfel de lucru este normal’, a afirmat Vladimir Putin, referindu-se la sprijinul acordat de diplomații americani opoziției ruse.

Cu toate acestea, președintele rus a lăsat să se înțeleagă că nu este deranjat de decizia lui Barack Obama de a se întâlni cu reprezentanți ai societății civile, cu ocazia summitului de la Sankt Petersburg. ‘Aceasta este o practică a diplomației americane de a-și demonstra sprijinul pentru societatea civilă. Nu văd nimic în neregulă în aceasta. Dimpotrivă, salutăm un astfel de demers, pentru a exista o înțelegere deplină a ceea ce se întâmplă în societatea noastră’, a spus șeful statului rus.

După cum au relatat anterior unele agenții de presă, în timpul summitului G-20 de la Sankt Petersburg, liderul american se va întâlni cu reprezentanți ai ONG-urilor ruse și ai minorităților sexuale.

În același timp, Vladimir Putin a negat zvonurile că s-ar plictisi în timpul convorbirilor cu Obama. Discuțiile sale cu Obama sunt întotdeauna foarte constructive, foarte substanțiale și destul de sincere. În acest sens, președintele Statelor Unite este un interlocutor foarte bun, a spus Putin, în interviul menționat, potrivit RIA Novosti.

Loading

Comments

comments