România este pe ultimul loc în UE în TOPUL averilor populației
România se plasează pe locul 42 din 52 de țări într-un top al activelor financiare nete acumulate de populație, cu o medie de 2.327 euro pe locuitor, cea mai redusă din UE, potrivit unui raport prezentat de grupul german de asigurări Allianz, citat de Mediafax.
Datele se referă la averea acumulată până la sfârșitul anului trecut de gospodării private în active financiare, precum conturi bancare, acțiuni sau obligațiuni, minus datorii.
Față de anul 2001, activele financiare ale gospodăriilor din România au crescut cu 18,2% pe an până în 2012, însă evoluția după anul 2007 este “sumbră”, scăderile din 2008 și 2009 nefiind recuperate până la această dată, notează Allianz.
Averea financiară netă a românilor este mai scăzută față de cifrele înregistrate în Letonia (2.918 euro), Bulgaria (4.460 euro pe locuitor), Lituania (4.873 euro), Slovacia (5.009 euro), Polonia (5.221), Ungaria (6.534 euro), Croația (6.791 euro), Estonia (7.674 euro) sau Cehia (10.096 euro).