Engleză 
Română 
Leadershipul cozii de topor
Consiliul Național Secuiesc lucrează ca, pe 27 octombrie, să realizeze un lanț uman de 45 de kilometri între localitățile Brețcu și Chichiș, în care s-a născut (în 1814), respectiv decedat (1849), Áron Gábor, erou al Revoluției maghiare din 1848. Evenimentul va fi organizat nu atât în scop comemorativ, cât pentru a protesta față de „tentativa de asimilare forțată a secuilor”. UDMR anunță că va susține „cu toate resursele” inițiativa CNS.
Dacă lucrurile vor decurge conform planului, evenimentul va fi o reușită importantă, în plan imagistic – posibil cu reverberații internaționale. O reușită care s-ar adăuga atâtor altele. În meciul pentru autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc, scorul dintre Budapesta și București este net favorabil Ungariei.
Poți câștiga susținând o cauză proastă și poți pierde apărând o cauză bună. Acest adevăr fundamental nu pare să fie cunoscut/respectat de politicienii României, de ieri și de azi, în relația cu omologii străini – în principal cu cei din țările vecine. O excepție surprinzătoare a fost tranșarea disputei cu Ucraina referitoare la Insula Șerpilor. Dar cine știe ce s-ar fi întâmplat în absența lui Bogdan Aurescu.
Strategia Ungariei referitoare la desființarea Pactului de la Trianon și refacerea Ungariei Mari funcționează. Este o cauză proastă, dar, pragmatic vorbind, asta contează prea puțin.
În mod normal, revendicările teritoriale, mai mult sau mai puțin mascate, ar trebui efectiv suprimate „în fașă” de Comunitatea Europeană, care, declarativ cel puțin, nu își dorește deloc crize interetnice. Dar Ungaria pornește de pe poziția perdantului și, în relația cu Marile Puteri, care întodeauna decid ce se petrece oriunde pe glob, o asemenea cauză este tolerată și chiar privită cu simpatie. Mai ales atunci când revendicarea vizează în principal România, țară care, în prezent, se confruntă cu un deficit de imagine fantastic, pe întreaga planetă.
Dar asta nu înseamnă că nu există mijloace eficiente de contracarare. Deocamdată, însă, acestea fie lipsesc cu desăvârșire, fie nu se văd. Au transpărut doar deciziile și declarațiile politice la cel mai înalt nivel, care mai mult au ajutat cauza Ungariei…
Este limpede că strategia Budapestei prevede, ca obiectiv inițial, realizarea unui „cap de pod” în Transilvania, prin obținerea autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc. În a doua fază –în foarte scurt timp- guvernarea Ținutului Secuiesc ar declara unirea cu „Ungaria mamă”. Aceste două obiective sunt, practic vorbind, realizabile. Doar ce s-ar putea face mai încolo este mai puțin clar. Se lucrează intens, în acest sens, românii din Transilvania fiind încurajați să ceară autonomia față de „București” și să își urască conaționalii „de peste munte”. Însă, chiar dacă și acest deziderat ar fi atins, alipirea Ardealului la Ungaria ar rămâne improbabilă – românii sunt majoritari și naționalismul, chiar și printre cei care nu se simt deloc afini cu moldovenii și muntenii, e mai puternic decât promisiunea unei economii mai dezvoltate. Dar, cine știe, cu o strategie concordantă intereselor Ungariei, din partea conducătorilor României, orice este posibil.
Am arătat deja că a fost greșită strategia României după declarațiile provocatoare recente ale extremistului Jobbik. După reacția disproporționată a Ministerului de Externe, care a cerut, aiurea, Guvernului de la Budapesta să se delimiteze de declarația lui Gabor Vona, a mai turnat gaz pe foc și președintele. Băsescu, de unde mai ieri era prieten la cataramă cu Tőkés și Orbán, acum i-a terfelit „de nu s-au văzut”.
László Tőkés putea fi trimis în uitare cu prilejul unei acțiuni penale în care a fost implicat. Înființarea partidului pe care îl conduce (PPMT) a fost realizată cu FALS ÎN ACTE – am demonstrat acest lucru, dincolo de orice dubii. Nu-mi pot imagina decât că politicul a interferat în actul de justiție, astfel că acțiunea penală a fost stopată, în acest caz. La acea vreme (septembrie 2011), Tőkés și PPMT serveau interesele președintelui și coaliției de guvernare pro-Cotroceni, în încercarea de ținere sub control a UDMR, prin arătarea sperietorii Tőkés, despre care se credea că ar fi capabil să coboare performanța electorală a UDMR sub 5%.
Acum, Băsescu a realizat că nu mai este rentabil, electoral vorbind, să continue interpretarea rolului de „pretin” al secuilor și s-a sucit, brusc, cu 180 de grade. Președintele promite că România „își va asuma leadershipul punerii la punct a Budapestei”. Corect, dacă vorbim de leadershipul cozii de topor.
