Engleză 
Română 
Italia ne privește pe toți
Ce se întâmplă, acum, în Italia, ne privește pe toți. În funcție de turnura pe care o vor lua evenimentele, s-ar putea vorbi chiar de falimentul democrației „în cizmă”. Nesancționat dur, rapid, de toate statele europene, acest faliment se va putea extinde la nivelul întregii Uniuni.
Miliardarul fost premier Silvio Berlusconi a fost condamnat, definitiv și irevocabil, de Justiția din Italia, la patru ani de închisoare. Din care ar trebui să execute doar unul, trei fiind amnistiați „din oficiu”. De fapt, are chiar opțiunea arestului la domiciliu sau a muncii în folosul comunității. Iar sancțiunea complementară, a interdicției de a mai ocupa funcții publice, timp de cinci ani, se va rejudeca.
Dar Berlusconi (76 de ani) și formațiunea politică pe care a creat-o cu banii săi și prin care a condus Italia timp de 11 ani, cu intermitențe, în perioada 1994 – 2011, se opun executării sentinței. „Vom acționa rapid, pentru redarea, conform Constituției, a libertății și democrației care au fost afectate de această sentință”, a declarat Renato Schifani, liderului grupului Partidului Poporul Libertății (PdL) din Senatul italian. „Acțiunea rapidă”, în viziunea omologilor italieni ai partidului lui Dan Diaconescu, va fi cererea de grațiere adresată președintelui Italiei, Giorgio Napolitano, care revine luni, din concediu. „Dacă solicitarea de grațiere nu va primi un răspuns afirmativ, știm toți ce trebuie să facem: să apărăm democrația din Italia”, amenință Renato Brunetta, liderul grupului deputaților PdL.
În mârâitul lui Brunetta nu trebuie să distingem, neapărat, chemarea la nesupunere civică*, la revoltă și proteste de stradă din partea susținătorilor lui Berlusconi. Amenințarea explicită, exprimată deja, de Berlusconi, este retragerea sprijinului pentru cabinetul premierului Enrico Letta (un fel de guvern de uniune națională, susținut atât de Partidul Democrat -de stânga-, cât și de formațiunea lui Berlusconi, PdL -de centru-dreapta-). Or, Italia, confruntată cu grave probleme economice, numai de încă o criză politică nu mai are nevoie.
Prin urmare, președintele Napolitano este confruntat cu cea mai grea decizie a mandatului său. În vârstă de 88 de ani, Napolitano ocupă funcția de președinte din anul 1996. A acceptat, cu reticență, un al doilea mandat, în aprilie 2013. Știa, desigur, ce îl așteaptă. Este un om de stânga, hârșit prin politica italiană, intrat în Parlament încă din 1953, ca membru al Partidului Comunist (care, între timp, a evoluat în cel Democrat). Dar judecata de acum transcende afiliația politică. Niciuna dintre cele două variante pe care le are la dispoziție nu este bună. Trebuie să determine doar care este cea mai puțin nefastă.
Pe de o parte, refuzul grațierii lui Berlusconi ar însemna, automat, criză politică, guvern demis, alegeri anticipate, agravare a situației economice.
Pe de altă parte, acceptarea grațierii ar însemna ceea ce am spus mai sus – falimentul democrației. În momentul în care le transmiți, concetățenilor, că Justiția este exclusiv pentru omul de rând, că nici hotărârile instanțelor nu se aplică potentaților, nu se mai poate vorbi de democrație.
Există unele paralelisme și unele diferențieri între cazul Italiei, cu Silvio Berlsuconi, și cel al României, cu Adrian Năstase. Pe de o parte, ambii au fost premieri, cu puteri executive depline (spre deosebire de Victor Ponta, Năstase a beneficiat de parteneriatul cu Ion Iliescu, care nu l-a jenat decisiv; în Italia, președinții sunt aleși de Parlament și se limitează la atribuțiile constituționale, care sunt mai restrânse ca cele din România). Și ambii au fost condamnați după încheierea mandatului (Berlsuconi a avut mai multe mandate, ultimul încetând, cum spuneam, în 2011). Despre amândoi „se știe” că au comis mai multe infracțiuni, dar au ajuns să fie condamnați pentru cele în care s-au produs cele mai puține probe materiale. Pe de altă parte, Berlusconi a ajuns premier bogat fiind, a condus și conduce conform bunului plac un partid pe care l-a construit cu ușurință – cu bani, adică. Năstase avea o oarecare avere, fiindcă n-a trăit prost nici în anii comunismului, dar și-a sporit-o, considerabil, în timpul mandatului; după pierderea alegerilor prezidențiale a pierdut și șefia partidului. Berlusconi a sfidat, constant, Justiția, neavând, totuși, un (singur) adversar politic pe care să-l indice ca fiind la originea prigonirii sale, suficient de influent pentru a-i manipula pe toți judecătorii. Adrian Năstase a criticat deciziile judecătorilor, vorbind despre „brațul lung” al lui Traian Băsescu. Și a sfidat decizia Instanței Supreme, încercând să își pună capăt zilelor sau jucând o piesă de teatru menită a atrage simpatia publică – nu vom ști niciodată, cu certitudine. În cele din urmă, totuși, Adrian Năsase a făcut opt luni de închisoare, iar partidul pe care l-a condus nu a generat o criză politică în susținerea cauzei sale. PSD nu și-a permis să atace Justiția, deciziile instanțelor supreme, la scenă deschisă, așa cum o face, în Italia, Partidul Poporului. Al POPORULUI!!!
Trăgând linie, reiese că, în acest moment, cel puțin la nivel formal, oficial, separația puterii politice de cea judecătorească mai funcționează în România, pe când în Italia s-a făcut deja un salt primejdios spre spulberarea acesteia. Iar dacă președintele Napolitano va ceda presiunii lui Berlusconi și acoliților săi, consolându-se cu ideea menținerii stabilității politice, cel puțin pe termen scurt, atunci Italia devine marea problemă a momentului, în Uniunea Europeană.
* (Notă ulterioară publicării): Alt lider al Partidului Poporului și Libertăților, Sandro Bondi, amenință cu războiul civil, dacă decizia Justiției nu este întoarsă de președinte… pentru a restabili echilibrul puterilor în stat.
