O echipă a României este vicecampioană mondială la Campionatul de Dezbateri Academice

Echipa României, formată din covăsneanul Radu Cotarcea și clujeanul Octavian Buta, reprezentând Universitatea Babeș Bolyai, a obținut titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice, organizat în India, primul obținând și locul al VI-lea din lume la vorbitori, informează Mediafax.

Campionatul Mondial de Dezbateri Academice s-a desfășurat în perioada 26 decembrie 2013 – 4 ianuarie 2014 și la el au fost peste 350 de echipe participante din întreaga lume, care s-au confruntat cu argumente, pe moțiuni extrem de controversate, finala campionatului având loc vineri.

România a participat cu trei echipe și a reușit o performanță „rară”, având pe lângă echipa din finală, o altă echipă care s-a oprit în semifinale, formată din Ioana Stupariu și Călin Mureșanu, o a treia echipă, formată din Flaviu Miron și Bogdan Gliga, oprindu-se în grupe. Miron și Gliga sunt câștigătorii din 2013 ai competiției Saint George City of Debate.

În urmă cu șase ani, clujenii Dan Cristea și Nicoleta Lupea reușeau marea și greu de egalat performanța de a obține și titlul mondial, și pe cel european în cadrul competiției de dezbateri academice.

Campionatul Mondial de Dezbateri Academice este cea mai mare competiție de dezbateri din lume, ediția precedentă desfășurându-se la Cape Town, în Africa de Sud.

Debate – ul este o formă structurată de dezbatere educațională, compusă formal din echipe cu un număr egal de membri. Aceștia sunt puși in situația de a pune în valoare “pro” și “contra” argumente diferite pentru ambele fațete ale unor chestiuni asupra cărora oamenii, deși bine intenționati, pot fi în dezacord.

Loading

Comments

comments