Engleză 
Română 
Cum își bate joc statul român de persoanele cu handicap
Foto: ipp.ro
3 Decembrie este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.
Conform angajamentelor anterioare luate în fața organismelor internaționale, România ar fi trebuit să celebreze atingerea unor standarde de viață optime pentru aceste categorii vulnerabile. Din păcate, peste 17.000 persoane adulte cu dizabilități continuă să trăiască astăzi în centre rezidențiale mari cu o îngrijire improprie unei dezvoltări independente, informează Institutul pentru Politici Publice (IPP).
Cea mai recentă evaluare națională a IPP arată că Statul Român preferă să finanțeze un tip de asistență pasivă prestată în centre rezidențiale mari, care ajung și până la 350 de beneficiari, în loc să insiste asupra dezvoltării de servicii în comunitate (locuințe protejate – LP, centre de zi, asistență la domiciliu, etc.).
Acest lucru se întâmplă în pofida ratificării, în anul 2010, a Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, prin care România și-a asumat angajamentul de a asigura un trai independent în comunitate pentru persoanele cu dizabilități.
În mai puțin de jumătate din județele țării (17) persoanele cu dizabilități pot accesa servicii alternative la sistemul rezidențial – de tip locuințe protejate, în restul țării singura soluție pentru persoanele cu dizabilități fiind centrele rezidențiale care pot ajunge să găzduiască chiar și sute de persoane.
Studiile arată că principala cauză de ieșire din sistemul rezidențial este decesul (67% dintre beneficiari). Rapoartele Centrului pentru Resurse Juridice de monitorizare neanunțată, arată că în lipsa accesului la justiție al persoanelor instituționalizate, decesele acestora sunt puțin sau deloc investigate de organele judiciare competente, numărul acestora continuând să fie ridicat. Astfel, numai în 2013 mai mulți tineri cu dizabilități au decedat într-un centru din Sectorul 2.
Singurul caz ajuns în fața judecătorilor Marii Camere a CEDO fiind cel al unui tânăr cu dizabilități intelectuale decedat în condiții suspecte și pentru care CRJ a depus plângere încă din 2004. Lipsa serviciilor de abilitare și reabilitare coroborate cu punerea sub interdicție abuzivă și numirea reprezentantului legal în persoana directorului DGASPC sau a șefului de centru, contribuie la perpetuarea abuzurilor fizice, emoționale și sexuale dincolo de zidurile centrelor rezidențiale.
Deși am adoptat din 2011 o lege cadru a asistenței sociale care permite Statului să dezvolte sericii în comunitate capabile să încurajeze un tip de viață independent inclusiv prin intermediul prestatorilor privați, la finalul anului 2012 numai în 3 județe s-au încheiat contracte de prestare a serviciilor de către organizații specializate: Alba, Arad și Bihor. Situația este alarmantă în raport cu practicile din toate țările europene în care s-a întâmplat o reformă în acest domeniu, dar nu surprinzătoare în condițiile în care organizațiilor neguvernamentale interesate să contracteze serviciile li se solicită o contribuție chiar și de 50% din costurile aferente. Serviciile comunitare adaptate, inclusiv o locuință în comunitate, nu sunt percepute ca un drept al persoanelor cu dizabilități, așa cum este acest drept consfințit de Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități în art. 19.
Gândite pentru a întreține actuala organizare de stat a serviciilor rezidențiale mari, standardele de cost din România nu încurajează dezvoltarea pieței serviciilor alternative de îngrijire în comunitate. Mai grav, pe durata actualului exercițiu financiar din fonduri UE, România a ratat oportunitatea de a finanța proiecte în vederea dezvoltării de servicii alternative în comunitate, alocând peste 27,6 milioane de euro pentru reabilitare/modernizare/extindere a centrelor rezidențiale mari.
Evaluările IPP arată clar că, în condițiile în care Statul este dispus să plătească numai 1.233 lei pentru acoperirea costurilor asociate traiului pe lună unui beneficiar dintr-o locuință protejată, iar pentru un CRRN plătește 2.180,3 lei,în România scopul acestor politici publice nu este asigurarea unui trai în comunitate pentru persoanele cu dizabilități, ci întreținerea unui sistem de stat bazat pe instituționalizare și care încalcă flagrant dreptul la viața independentă al persoanei cu dizaabilități.
În cazul unui CRRN, costurile medii variază de la 3.985 lei/beneficiar/lună la Sectorul 1 până la 1.426 lei în județul Alba. În ce privește o locuință protejată, DGASPC Galați alocă chiar 4.513 lei/beneficiar/lună spre deosebire de județul Bihor cu 1.179 lei.
Județele, prin Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, care nu s-au complăcut în acceptarea nivelului nesatisfăcător al acestor standarde de cost fac eforturi majore pentru a identifica resurse alternative pe măsură ce dezvoltă servicii în comunitate. Cifrele indică foarte clar că HG nr. 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale nu mai corespunde tendinței de dezvoltare a unor servicii profesioniste în comunitate, Institutul pentru Politici Publice alături de Asociația Pro Act Suport și Centrul de Resurse Juridice solicitând, în acest context, Guvernului României, să revizuiască de urgență în perioada următoare conținutul acestui important act normativ.
Cele trei ong-uri solicită instituțiilor responsabile (Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional și Ministerului Fondurilor Europene) să canalizeze fondurile structurale din următorul exercițiu financiar al UE 2014 – 2020 către dezvoltarea de servicii în comunitate închizând gradual centrele rezidențiale.
De altfel, dizabilitatea și implementarea Convenției ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități reprezintă condiționalități generale ex-ante pentru ca statele membre să aibă acces la banii europeni în viitorul exercițiu financiar, un aspect capital care ar trebui să ghideze toate politicile viitoare ale Statului Român în această direcție.
Analizele IPP s-au realizat cu sprijinul Open Society Institute – Mental Health Initiative – organizație ce sprijină în mod activ dezvoltarea unui trai independent pentru persoanele cu dizabilități prin servicii în comunitate.
