Engleză 
Română 
EUTANASIA DURERII. Claudiu Antal, voluntar, 20 de ani: Orice ajutor oferit cuiva este un beneficiu mutual
Nu mai putem pune pe seama eternului conflict dintre generații evoluția dezamăgitoare a tineretului. Faptul că, în societatea pretins democratică, Educația a devenit și a rămas o Cenușăreasă a alocațiilor bugetare și-a pus grav amprenta pe rezultatele școlare și pe formarea generațiilor postdecembriste.
Există, însă, din fericire, mulți supraviețuitori ai acestui masacru educațional, tineri cu care ne putem mândri în lume. Și nu e vorba exclusiv de olimpici.
Citind ultimul raport de activitate al fundației Hospice Casa Speranței, m-au emoționat profund următoarele rânduri:
„Sunt Claudiu, am 20 de ani și sunt voluntar de 3 ani în cadrul HOSPICE Casa Speranței. Am prins «gustul» pe când eram încă în liceu, cu mult timp liber și energie care trebuia folosită cu un scop. Al meu a fost să ajut. Gândul care m-a motivat și care încă mă motivează este acela că sunt una dintre cele mai norocoase persoane de pe pământ, pentru simplele motive că sunt sănătos, am o familie care mă susține și am parte de educație. Mă trezesc dimineața și pot zâmbi la gândul acesta. Dar alții nu pot. Așa că am învățat să prețuiesc fecare zâmbet și am încercat să îl ofer mai departe prin acțiunile mele. Însă, de departe cel mai important lucru pe care l-am învățat în acești ani este faptul că orice ajutor voluntar dat unei persoane sau unui ONG este de neprețuit, findcă aduce, dincolo de efortul fizic, un sprijin moral, care este de multe ori adevăratul ajutor”.
Am vrut să aflu mai multe despre autor – în prezent, student în Olanda.
Mi-a răspuns, inițial, cu o modestie ce îl onorează: „Permiteti-mi va rog sa va atrag atentia asupra faptului ca Hospice are mult mai multi voluntari care sunt mult mai dedicati si mai puternici decat mine, si aici ma gandesc in special la cei care lucreaza direct cu pacientii. Iar eu consider ca ei sunt cu mult mai deosebiti. Eu tot ce am facut in Hospice a fost pe administrativ si fundraising, lurcruri care imi plac avand in vedere ca sunt student la economie, insa ceea ce fac ei este cu mult peste orice training formal”.
La insistențele mele, a detaliat, totuși, cele scrise în Raportul Hospice. Este reconfortant să constați că există tineri ca el, care, fără a-L invoca pe Dumnezeu, fără a face fapte bune doar cu gândul la răsplata divină, au maturitatea de a ști că ajutorarea semenilor este un atribut al umanității; și că, prin urmare, strigând „prezent!” atunci când auzi „ajutor!” te ajuți și pe tine. Te ajuți să fii OM.
Claudiu Antal primește din partea Select News calificativul de OM.
„Îmi tot spun că sunt un om extrem de norocos. Și să știi că sunt, chiar dacă nu am câștigat la Loterie. Sunt norocos, privilegiat, asemenea ție și, probabil, celor din jurul tău. De ce? Dacă citești asta înseamnă că ai acces la Internet. Mare brânză? Acest lucru pentru noi nu mai este un lux, poți spune: e ca un drept universal, fiindcă toți avem nevoie de comunicare instantă și acces la informații în timp real. Iar aceasta este o dovadă că suntem oameni sănătoși, care trăiesc într-o țară cât de cât dezvoltată și care își permit să aibă altfel de griji. Dar cum rămâne cu miliardele de oameni care abia trăiesc de pe o zi pe alta? Cum rămâne cu cei pentru care și apa este un lux? Cum rămâne cu cei care nu au parte de sănătate și, ca atare, nu se pot bucura de privilegiul de a trăi o viață normală?
Da, nu ne prea gândim la asta în viața de zi cu zi. Nici eu nu o fac, altfel probabil aș fi fost de mult prin Africa. Totuși, acest gând trecător m-a motivat să mă dedic ani de zile cauzei Hospice „Casa Speranței”, atât în Brașov, cât și în București. Eram cîn lasa a 10-a când m-am inscris ca voluntar. Știam că nu voi eradica foametea și că nici nu voi pune capăt durerii. Dar mai știam că timpul meu dăruit va ajuta pe cineva. Nu știam cât de mult, de fapt nici măcar acum nu pot cuantifica asta, dar era/e îndeajuns pentru mine.
Tot creditul pentru sămânța acestei mentalități îl au părinții mei și felul în care m-au crescut. Tata este rațional și strateg, mama este emoțională și sociabilă, iar eu am luat câte un pic de la fiecare pentru a-mi fundamenta gândirea și filtrul prin care ulterior am trecut toate cele ce m-au dezvoltat. Ei m-au învățat să fiu mereu deschis la minte și să mă uit la cei din jur. Ei m-au făcut să am o copilărie frumoasă indiferent de problemele financiare care îi apăsau, iar când am crescut și am înțeles acestul lucru, mi-am dat seama cât este de important să dăruiești zâmbete oamenilor din jur și, de asemenea, cât este de important să ai pe cineva care să îți zâmbească.
Tot părinții mei au fost aceia care să îmi repete mereu și mereu că, dacă avem sănătate, nimic nu e imposibil. Și sunt fericit să spun că, până acum, nu am avut în familie nimic mai grav decât o răceală, astfel încat ne putem îndrepta în continuare înspre atingerea obiectivelor. Însă tot cu ei discutam despre aceia care nu sunt la fel de norocoși, despre cei a căror luptă este mult mai grea. Astfel, ei m-au făcut să înțeleg că suntem privilegiați să avem toate aceste lucruri pe care în mod normal le-am privi ca fiind banale.
Pe aceast teren fertil am crescut și am rodit, interacționând cu cei din jur, crescând relații de prietenie, învățând să apreciez oamenii pentru principala calitate de a fi om. Astfel s-a consolidat în mintea mea voința de voluntariat: prin relaționare și înțelegerea mediului social apropiat mie.
După înscrierea ca voluntar la Hospice „Casa Speranței”, am început să mă dezvolt pe un nou plan. Am întâlnit oameni frumoși și o coordonatoare care m-a inspirat, am participat la cursul dedicat noilor voluntari și am început să mă implic în departamentul administrativ. S-a ivit oportunitatea de a-mi putea lua câteva responsabilități în biroul coordonatoarei de voluntari, în fiecare miercuri câte 2 ore, și așa m-am angrenat mai profund în instituție, învățând mereu câte ceva nou despre cauză, despre oameni și despre mine.
Stând în biroul acela și ajutând cu mail-uri, telefoane și turul clădirii pentru voluntarii noi (lucruri mărunte, de altfel), am realizat că ceea ce vreau să fac în viitor este să continui să lucrez cu oameni, să învăț de la ei și despre ei. Iar de acolo a mai fost doar un pas până să îmi dau seama că facultatea înspre care mă voi îndrepta dupa bacalaureat va fi una din sfera economică, mai precis chiar ceva legat de business. Munca în echipă, deadline-uri, promovare, multe din lucrurile cu care m-am întâlnit în viața mea de student au fost altfel proiectate în mintea mea datorită experienței de voluntariat.
Altfel spus, le datorez multe acestor ani petrecuți purtând tricoul verde Hospice. Mulți îmi spuneau cât este de important să te implici într-un ONG încă din timpul liceului pentru a-ți crește șansele de a fi acceptat la o facultate bună sau de a fi angajat. Uitându-mă înapoi, pot să confirm aceste lucruri. Însă nu am făcut nicio secundă de voluntariat cu asta în minte. Gândul meu a fost, permanent, la acei oameni care au nevoie de ajutorul meu – ei sunt motivația și punctul final. Și știu că pot vorbi la fel în numele multora dintre colegii mei. Iar acesta este un lucru extraordinar.
Acum sunt ceva mai departe fizic de Hospice fiindca studiez în Amsterdam cu o bursă Erasmus, însă mă gândesc mereu la cei de acolo și la câte am învățat de la ei. Sunt absolut sigur că din octombrie, când mă voi întoarce la București, voi continua să ajut cum pot în timpul meu liber chiar dacă va fi anul meu de licență. Dacă există o lecție pe care voluntariatul pentru o astfel de cauză o predă celor care îl practică, pot sa spun că aceasta este “dum tempus habemus, operemur bonum” – în timpul pe care îl avem, să facem bine. Orele petrecute ca voluntar nu sunt ore pierdute din nicio perspectivă: sunt ore câștigate pentru pacienți și sunt ore de învățare pentru noi. Orice ajutor oferit unei persoane care are nevoie este mai mult decât o donație – este un beneficiu mutual”.
„Eutanasia Durerii” este o campanie media voluntară Select News.
Donează 2% din impozitul pe venit organizației Hospice Casa Speranței!
Citește și:
Eutanasia durerii – editorial.
EUTANASIA DURERII Purgatoriul Stelei – arestarea, cancerul și nesimțirea de a trăi
EUTANASIA DURERII. Adevăratul IronMan este un performer român cu suflet uriaș
