Bolnavii de cancer și alți pacienți – sacrificați pe altarul COVID-19
Cât valorează apelurile la calm și solidaritate adresate populației, când cinismul atinge cote paroxistice și nu se iau măsurile simple, pentru a se evita umilirea semenilor noștri aflați în suferință?
Luni dimineață, în frig și pe ninsoare, zeci, posibil chiar sute de bolnavi au format o coadă lungă, în fața Institutului Oncologic Ion Chiricuță din Cluj-Napoca, pentru consultațiile și tratamentele „obișnuite” (folosesc ghilimelele, fiindcă, în cazul unui bolnav de cancer, orice tratament întârziat poate fi fatal; așadar, orice tratament trebuie privit ca unul de urgență).
E foarte posibil ca această situație să se consemneze și în fața altor spitale oncologice din țară. De Cluj știm, pentru că de acolo avem o filmare postată de deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate.
Deputatul pretinde că a propus din vreme luarea unor măsuri care ar fi condus la evitarea acestei situații.
Iată mesajul său:
„UMILIRE, SUFERINȚĂ, BATJOCURĂ!
Cozi de zeci de metri, în frig și ninsoare, la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, azi dimineață, de la ora 7! Pacienții cu cancer stau cu orele de dimineață la cozi infernale, în frig, pentru a primi tratamentul de care depinde supraviețuirea lor. În plină criză Covid 19 acești bolnavi sunt cei mai expuși infectării. Nu poate fi vorba de distanțare socială aici, nu se respectă cei 1. 5 metri între bolnavi. Jandarmii sunt uluiți de suferința oamenilor și nu sunt capabili să ia măsuri. Ce face statul român acum cu acești bolnavi se numește, crimă colectivă. Am urlat zile în șir la Guvern să permită emiterea rețetelor on line pentru pacienții cu cancer, să desființeze temporar mizeria numită card de sănătate, să valideze consultații telefonice și servicii de telemedicină. Ori nu le pasă, ori sunt incompetenți sau mai degrabă ambele. Imaginile acestea mi-au sfâșiat inima. Soluții pentru evitarea acestor aglomerări și umilirea pacienților sunt, le-am propus Casei de Asigurări de Sănătate încă de acum 7 zile, le reiau:
-eliberarea de către casele de Asigurari a documentelor pentru pacienții oncologici in format electronic ( Adeverințe, de asigurat, etc);
-eliberarea online a concediilor medicale pentru pacienții cu cancer;
– eliberarea online a rețetelor pentru terapiile orale care nu necesita examinări ( imagistice, laborator, etc) de evaluarea a răspunsului la tratament, fără Cardul de sănătate ( prin verificarea calității de asigurat in PIAS) sau pe baza adeverinței de asigurat in situațiile când PIAS nu funcționează. Acest tip de serviciu trebuie însoțit de documentarea unei discuții cu pacientul, telefonic sau pe Skype, FaceTime, etc, din care sa reiasă ca pacientul poate continua tratamentul!”.
Tot în cursul zilei de luni, Ungureanu a postat mesajul disperat al medicului diabetolog Mădălina Indre. Deputatul a reluat cu această ocazie solicitarea adresată CNAS de a permite medicilor să consulte pacienții telefonic și online, urmând a emite rețete în format electronic.
Reproducem și noi mesajul d-nei doctor Indre:
„Am stat mult pe gânduri dacă să vă aduc în vedere problema de mai jos, însă întrucât nu am un răspuns de la nici o instituție (CAS Cluj, Colegiu), de peste 72 de ore, mă văd nevoită să îndrept disperarea mea și a colegilor mei spre alte direcții. Noi, medicii din ambulator avem nevoie imperios să putem face serviciile medicale fără cardul de sănătate!!! Peste 90% din pacienții noștri cu diabet sunt în vârstă cardiovasculari, cu patologie pulmonară , cu obezitate. Să-i scoți din casă acum ca să plimbe afurisitul de card la consult este cel mai puțin înțelept lucru!!! Li se transmite peste tot mesajul să stea în casă, însă bieții de ei sunt nevoiți să vină să-și ia tratamentele cronice. Fără card am putea face consultul și rețeta telefonic, să trimitem rețeta direct la farmacie, sau dacă vine după ea (pacient sau aparținători) pot sta în cabinet 30 sec și nu se întâlnesc unul cu altul). CNAS a dat un comunicat luni, care a apărut în Monitorul Oficial marți, care evident are o exprimare ambiguă, însă nu-ți trebuie mult efort să-l înțelegi și să-l direcționezi către spiritul nevoilor de acum. Unele Case Județene au avut mintea si curajul de a transmite mai departe medicilor instrucțiune clară se pot face consultații fara card. E vorba de Sibiu, Alba Galati!!! Celelalte case nu-si asuma nimic!!! La Cluj am primit mesaje verbale contradictorii si nimic oficial. Așteptăm de marți. Am contactat Colegiul Medicilor, aceeași tăcere. Suntem derutați, indignați, revoltați. Nu suntem juriști, să înțelegem pe deplin și să ne asumăm un text de lege. Nu știm ce să mai facem! Aveți un sfat pentru noi?”
Tot luni, Hotnews scrie, citându-l pe Bogdan Tănase, medic chirurg la Institutul Oncologic din București (Fundeni) și președintele Alianței Medicilor, că „Pacienții cu alte afecțiuni grave, precum bolnavii de cancer, vor fi afectați și ei indirect de coronavirus prin faptul că li se va reduce drastic accesul în spitale sau la medic. Numărul intervențiilor chirurgicale din spitalele românești se recomandă a fi redus în luna martie cu 80%, iar consultațiile și tratamentele din ambulator cu 50%, pentru a fi păstrate resurse care ar putea fi necesare mai târziu în tratarea pacienților infectați cu coronavirus”. Ministrul Sănătății, Victor Costache, a emis în acest sens un document către Direcțiile de Sănătate Publică.
Ulterior, tot Honews informeaază: „Începând de marți se suspendă pentru 14 zile internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate, potrivit unui ordin al ministrului de Interne, Marcel Vela. Măsura este valabilă atât pentru spitalele publice cât și pentru cele private. De asemenea, se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private. În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital”.
Față de această situație reacționează și Hospice Casa Speranței, care de 28 de ani îngrijește bolnavi incurabili. Într-o scrisoare deschisă către autorități, Hospice solicită să nu fie abandonați pacienții oncologici. Este de subliniat că, în pofida vicisitudinilor cu care se confruntă, Hospice a avut de-a lungul timpului un ton foarte ponderat în comunicarea publică; prin contrast, mesajul de acum relevă faptul că situația este efectiv disperată.
„Înțelegem că sistemul de sănătate publică este nevoit să ia toate măsurile necesare pentru a se pregăti să facă față epidemiei de COVID-19 (…) Însă bolile incurabile și cancerul nu țin cont de context, tratamentele și durerea nu pot fi puse pe pauză, iar pacienții noștri copii și adulți au nevoie urgentă de sprijin și îngrijire de specialitate. Ultimele zile ne-au arătat, din nefericire, efectele necruțătoare pe care le are virusul asupra pacienților oncologici sau cronici. Pentru ei, mai târziu poate fi prea târziu. Bolnavii de cancer din România sunt printre cei mai expuși în fata pericolului epidemiei de coronavirus. În acest moment, pacienții oncologici sunt externați din spitale de stat și trimiși acasă, uneori fără tratament. Sunt părinții noștri, prietenii noștri, colegii noștri, vecinii noștri, poate copiii noștri. Li s-au închis deja uși și au auzit un descuranjat și rece „nu se mai poate face nimic”, când mai sunt atât, atât de multe de făcut. Sunt sunt cei mai predispuși la infectarea cu COVID-19 și potențiala propagare, iar în acest moment au extrem de puține soluții. Cele două spitale ale noastre, din București și Brașov, sunt deschise ca până acum, 24/24, iar medicii, asistentele și întreg personalul clinic de la HOSPICE rămân alături de pacienții care au nevoie de noi. Toate serviciile pe care le oferim în cele două spitale ale fundației sunt gratuite pentru pacienții noștri și pentru familiile lor, dar nu putem continua fără sprijin”.
Hospice face apel la societatea civilă să compenseze, cumva, nepăsarea autorităților: „Vă rugăm să nu îi abandonăm pe bolnavii de cancer (…) Ajută și tu pe https://www.hospice.ro/doneaza/ sau trimite un SMS la 8844 cu mesaj TIMP (cost 2 euro)”.