BNR susține construcția bugetară cu creșterea accizelor: „Efectele în prețuri vor fi marginale”

Victor Ponta și Mugur Isărescu Foto: jurnalul.ro

Victor Ponta și Mugur Isărescu
Foto: jurnalul.ro

După ce mari organizații patronale au criticat Guvernul Ponta pentru anunțata creștere a accizelor, în cadrul construcției bugetului pentru anul 2014, Banca Națională a României sare în apărarea politicii fiscale a USL.

Dr. Cristian Popa Membru al Consiliului de administrație și viceguvernator BNR Foto: bnr.ro

Dr. Cristian Popa
Membru al Consiliului de administrație și viceguvernator BNR
Foto: bnr.ro

Efectul majorării accizelor se va resimți marginal în prețurile de consum de anul viitor întrucât economia este sub potențial, iar efecte de runda a doua, de scumpiri în spirală, ar fi fost posibile doar în cazul unor sporuri salariale semnificative, afirmă viceguvernatorul BNR Cristian Popa, citat de Mediafax.

Pe de altă parte, el a arătat că estimarea BNR pentru creșterea economică din 2014 se plasează în jur de “2%, 2% și ceva”, fiind important cum se va completa creșterea bazată pe exporturi, care încep să decelereze.

Potrivit viceguvernatorului Popa, banca centrală are în vedere pentru anul viitor o producție agricolă normală, care să nu mai contribuie la fel de puternic la formarea PIB ca în acest an.

În aceste condiții, prognoza de creștere economică are în vedere o revigorare treptată a consumului individual și o creștere a investițiilor, inclusiv printr-o absorbție mai bună, care și-a mai revenit în ultima perioadă.

Consiliul Investitorilor Straini (FIC), care reuneste 119 companii multinationale ale caror investitii cumulate reprezinta aproape doua treimi din totalul investitiilor straine directe realizate pana in prezent in Romania, amenință Guvernul Ponta cu relocarea afacerilor în alte țări.

FIC sustine ca noul impozit asupra constructiilor speciale din sectoarele energie, telecomunicatii, utilitati, transport si infrastructura, dar si din restul sectoarelor care detin astfel de constructii speciale va avea un efect negativ, deoarece se va “rasfrange indirect, prin pret, si asupra consumatorului final.

Conform AmCham Romania, asistăm la „o agravare, fara precedent in ultimii 20 de ani, a poverii fiscale pe care contribuabilii romani vor fi obligati sa o suporte”.

 

 

Loading

Comments

comments