Black Friday pentru cinefili: trei filme LUX de văzut GRATIS la Cinema Studio
Biroul de Informare al Parlamentului European invită iubitorii de film din București la Cinema Studio, vineri, 29 noiembrie și sâmbătă, 30 noiembrie, la Zilele Filmului LUX, informează un comunicat al instituției. Cu această ocazie va avea loc proiecția filmelor finaliste pentru Premiul LUX al Parlamentului European, Paradisul Spulberat (The Broken Circle Breakdown), Miele și Uriașul cel egoist (The Selfish Giant).
Intrarea este gratuită.
Cele trei filme se se difuzează în 23 de limbi, în toate cele 28 de țări ale Uniunii Europene, în peste 40 de orașe.
Instituit în 2007 de Parlamentul European, Premiul LUX urmărește să pună în evidență dezbaterea publică referitoare la Uniunea Europeană și la rolul său în viața cetățenilor europeni și să sprijine cinematografia europeană prin difuzarea (co)producțiilor europene în toate țările membre ale Uniunii. Filmul câștigător, ales de deputați în Parlamentul European, va fi anunțat pe 11 decembrie 2013.
Câștigătorul Premiului LUX nu primește o subvenție directă, dar filmul său va fi subtitrat în toate cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene; versiunea originală va fi adaptată pentru persoanele cu deficiență de vedere și / sau de auz. O copie a filmului în format 35 mm va fi distribuită în fiecare stat membru.
Iubitorii de film au ocazia de a-și exprima opinia cu privire la filmele LUX și la temele abordate și pot vota online filmul favorit pentru „Mențiunea publicului”. Rezultatul Mențiunii publicului va fi anunțat la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary din iunie / iulie 2014.
Mai multe informații despre Premiul LUX găsiți la: www.luxprize.eu
Citește și:
VIDEO. Select News vă invită la alegerea filmului de LUX
Programul difuzării filmelor finaliste LUX:
Vineri, 29 noiembrie 2013:
18:00 – 19:40 Paradisul Spulberat (The Broken Circle Breakdown) – Belgia, 2012
Regia: Felix van Groeningen)
Cu: Veerle Baetens, Johan Heldenbergh, Nell Cattrysse, Geert van Rampelberg, Nils de Caster, Robby Cleiren , Bert Huysentruyt, Jan Bijvoet
Premii/ selecție: Berlinale 2013, Panorama Special Audience Award, CPH PIX 2013, Prize 2013 Official Selection Competition, Tribeca Film Festival 2013
Filmul spune povestea de dragoste incredibilă dintre Elise și Didier, care trebuie să facă față bolii grave a fiicei lor.
Sâmbătă, 30 noiembire 2013
18:00 – 19:40 Miele – Franța, Italia, 2013
Regia: Valeria Golino
Cu: Jasmine Trinca, Carlo Cecchi, Libero De Rienzo, Vinicio Marchioni, Iaia Forte, Roberto De Francesco, Barbara Ronchi, Claudio Guain, Teresa Acerbis, Valeria Bilello, Massimiliano Iacolucci.
Premii/ selecție: Cannes 2013, Un Certain Regard, Festivalul de film de la Bruxelles 2013, LUX Prize Official Selection Competition, Globi d’Oro 2013, Cel mai bun film de debut, Cea mai bună actriță (Jasmine Trinca).
Filmul este povestea unei femei care ajută să moară oameni bolnavi în fază terminală și relația ei cu un „client” nou – un bărbat perfect sănătos.
20:15 – 21:50 Uriașul cel egoist (The Selfish Giant) – Marea Britanie, 2013
Regia: Clio Barnard
Cu: Sean Gilder, Siobhan Finneran, Lorraine Ashbourne, Steve Evets, Elliott Tittensor, Conner Chapman, Shaun Thomas
Premii/ selecție: Cannes 2013, Directors’ Fortnight, LUX Prize Official Selection Competition
Filmul este o fabulă contemporană despre doi prieteni, dintre care unul devine lacom și exploatator, lucru ce va duce la un eveniment tragic.