Banca Mondială: statele dezvoltate ies din criză în 2014

end of crisisBanca Mondială susține că economia globală se află la un punct de cotitură, prognozând o creștere economică puternică în 2014, potrivit BBC News. În raportul anual al Băncii Mondiale asupra economiei mondiale, este precizat că statele dezvoltate vor ieși din criză.

Totuși, raportul pune evoluția pozitivă  în contextul vulnerabilității date de limitarea măsurilor de stimulare economică în SUA. Rezerva Federală a SUA își încheie programul de cumpărare de obligațiuni de 85 de miliarde de dolari pe lună.

Există o preocupare că acest lucru ar putea crește ratele dobânzilor la nivel global, având ca efect afectarea fluxului de bani în și din țările în curs de dezvoltare și volatilizarea piețelor financiare internaționale. Banca Mondială avertizează că țările dezvoltate s-ar putea confrunta cu riscuri de criză.

Această preocupare este împărtășită de către Andrew Burns, economist al Băncii Mondiale, care a recunoscut că state precum Brazilia, Turcia, India și Indonezia ar putea fi vulnerabile la impactul de retragere a stimulilor economici americani. Cu toate acestea, Burns a remarcat că primii pași făcuți de Federal Reserve de reducere a programului de cumpărare a activelor financiare din ultima lună nu a afectat grav piețele.

 Autor: George SPIRIDON

Loading

Comments

comments