“Afară din Venezuela! Yankeilor, duceți-vă acasă!”, tuna la televiziunea națională, la oră de maximă audiență, președintele venezuelean, Nicolas Maduro, anunțând, la începutul săptămânii, expulzarea a trei diplomați americani care, potrivit liderului de la Caracas, încurajau “acte de sabotaj împotriva economiei țării și a rețelei de electricitate” în colaborare cu partidele de opoziție. Între cei trei expulzați figurează și Kelly Keiderling, însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite în Venezuela, principalul oficial al ambasadei în condițiile în care cele două state nu mai au ambasadori începând din 2010, anul în care relațiile bilaterale au devenit extrem de tensionate. În urmă cu aproape șase luni, Maduro expulzase doi atașați militari americani, acuzându-i de tentativă de lovitură de stat, iar săptămâna trecută crease un alt circ mediatic, renunțând să se deplaseze la New York, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, după ce ar fi “primit informații” asupra “unor provocări grave” ce i-ar fi pus viața în pericol pe teritoriul american.

Ce este de făcut atunci când economia unei țări este în corzi, inflația atinge cote alarmante, nivelul de trai a luat-o  la vale, sprijinul politic intern este fragil iar violența lovește la tot pasul? Răspunsul pare să-l ofere însuși șeful statului venezuelean, care aruncă vina pentru criza din țară pe „imperialismul ocult”, pe opoziție și, în general, pe oricine altcineva se nimerește, fie că este vorba despre inamici politici sau super-eroi din benzile desenate. De când a devenit președinte, cu cinci luni în urmă, Maduro face turul televiziunilor, anunțând intrigi ale opoziției și conspirații internaționale puse la cale de complotiștii capitaliști sau chiar de către Omul Păianjen, vinovați cu toții de problemele crescânde din Venezuela, care variază de la lipsa hârtiei igienice și penele zilnice de curent, la una dintre cele mai înalte rate ale criminalității din întreaga lume.

Scenariul forțelor oculte, care amenință bunăstarea țării și, implicit, viața eroicului președinte, se derulează captivant, pe mai multe teme, în seriale dramatice difuzate în momente-cheie ale zilei. Recent, liderul de la Caracas a ordonat crearea unei linii telefonice directe, 0-800-SABOTAJ, prin care populația poate denunța “activități economice ilegale”, în cadrul unui așa numit plan pentru combaterea “sabotajului economic”. Total inutilă, linia telefonică a apărut, insinuant, pe fondul nemulțumirii generale față de întreruperile zilnice de curent… Apoi, la scurt timp după isteria creată de presupusul atentat plănuit la New York împotriva sa, Maduro a amenințat că dă în judecată compania Airbus pentru o defecțiune apărută la una dintre aripile aeronavei sale prezidențiale, într-un nou episod care sugera că viața i-a fost pusă în pericol. Nu în ultimul rând, liderul venezuelean și-a intensificat atacurile la adresa SUA, pe care o acuză vehement că fabrică nonvalori precum Hollywoodul. După ce a vizionat Spider-Man 3 (Omul Păianjen 3) alături de soția sa, procurorul general al Republicii, președintele a cugetat adânc și în direct că nu e de mirare că un tânăr de 14 ani care urmărește asemenea filme pune mâna pe armă și iese din casă să împuște oameni.

Tema insuccesului economic și a tuturor problemelor interne provocate exclusiv de forțele externe și de opoziția din țară a devenit deja o tradiție pentru așa-zisa “Revoluție Socialistă a Secolului 21”. Din această perspectivă, Maduro pare să îl copieze cu fidelitate pe mentorul și predecesorul său, Hugo Chavez, cel care în pauzele dintre tirurile verbale îndreptate în direcția “dușmanilor poporului” -acuzați săptămânal că ar fi organizat atentate împotriva sa-, dădea vina pe “imperialismul american” și pe “sabotajele opoziției” pentru dezastrul provocat în țară de propriul management economic și financiar.

Deocamdată, norocul regimului de la Caracas îl constituie încă poziția de lider mondial al Venezuelei în resursele naturale de petrol, statul sud-american controlând 18 procente din rezervele planetei. Liderii venezueleni încasează, anual, aproximativ 100 de miliarde de dolari de pe urma exporturilor din industria petrolieră. Cu toate acestea, politica ostentativă de menținere a unor programe sociale populare dar neviabile financiar, precum și reprimarea sistematică a inițiativelor și afacerilor private în numele revoluției socialiste au dus la apariția unor probleme economice serioase. Inflația anuală a depășit 45 de procente iar guvernul nu mai are valută.

Măsurile luate de lideri pe piața valutară contribuie, la rândul lor, la falimentarea economiei naționale. Guvernul a interzis casele de schimb valutar și a impus o rată oficială fixă pentru schimbul dintre moneda națională și dolar: 6,3 VEF pentru un dolar american, în timp ce pe piața neagră se plătesc aproximativ 41 VEF pentru un dolar american. În aceste condiții, fluxul de dolari către importatorii venezueleni a fost practic sistat, exacerbându-se în acest fel criza produselor de bază. Reglajul financiar guvernamental este atât de draconic, încât venezuelenii au voie să cumpere pe cardul de credit, o singură dată într-un an, la prețul oficial, doar până la 3.000 de dolari americani atunci când vor să călătorească în străinătate și până la 400 de dolari pentru plățile pe Internet. Tot oficial, ei au voie să cumpere într-un an doar până la 500 de dolari, în bani lichizi.

O altă cauză pentru prăbușirea economică a țării pare să fi fost suma imensă de bani dată de Hugo Chavez unor state precum Cuba, Ecuador sau Bolivia, în schimbul susținerii de către acestea a “Revoluției Socialiste a Secolului 21”, proiect ideologic inițiat de fostul președinte venezuelean, care îl idolatriza pe liderul cubanez Fidel Castro. De altfel, influența Cubei în structurile politice, economice și militare din Venezuela continuă să fie extrem de mare, în condițiile în care Maduro a fost desemnat succesorul lui Chavez numai după ce a obținut binecuvântarea Havanei. Imediat după ce a devenit președinte, el s-a înconjurat, ca și predecesorul său, de agenți cubanezi de securitate și informații și a început să-și pună la unison discursurile cu cele ale fraților Castro. Maduro pare hotărât să continue proiectul ideologic de contopire a celor două state într-o singură națiune, “Marea Patrie a Americii”, și, implicit, să cotizeze la rândul său masiv într-o alianță economică și politică avantajoasă aproape exclusiv pentru cubanezi.

Nicolas Maduro, fostul șofer de autobuz propulsat de Chavez în fruntea partidului, a fost ales președinte în luna mai, la o diferență de doar 1,49 la sută din voturi față de candidatul opoziției, în urma unor alegeri asupra cărora planează suspiciunea unei fraude masive. Cu jumătate din populația țării ostilă alegerii sale și cu un mandat erodat în numai cinci luni de o criză economică accentuată, el pare să fi găsit strategia ideală pentru redresarea țării: blamarea forțelor externe și condamnarea opoziției anti-chaviste. Și, bineînțeles, admonestarea Omului Păianjen.

Facebook

Google

Twitter

Linkedin

Comments

comments