Engleză 
Română 
Colaps
În Ohio, Statele Unite, un condamnat la moarte se sinucide, prin spânzurare, cu trei zile înainte de execuție. Avea 44 de ani și a primit sentința pentru o crimă abominabilă, comisă la 18 ani. Atunci, și-a înjunghiat o vecină, în fața copiilor acesteia, în cursul unui jaf.
Billy Slagle a fost, de fapt, condamnat din naștere. S-a născut cu un bagaj genetic defectuos și a avut parte de o copilărie nefericită. Din adolescență a început să consume alcool și droguri.
A petrecut mai mult timp în închisoare, așteptând să fie executat, decât a trăit în afara închisorii. Asta nu mai are nicio legătură cu Justiția, cu nevoia de a da exemple – e doar cruzime și cheltuire iresponsabilă a banului public.
Societatea îl condamnă pe Slagle, cum i-a condamnat și pe mulți-mulți alții, pentru faptă, pentru atrocitate. Circumstanțele care au condus la aceasta sunt în plan secundar. În cazul Slagle, procurorul a cerut strămutarea sentinței capitale în închisoare pe viață fără drept de apel. Dar comisia care analizează asemenea cereri a respins-o și la fel a făcut și guvernatorul statului.
Aceasta este drama noastră, a tuturor, a omenirii. Suntem obișnuiți să tratăm boala, mai puțin cauzele acesteia. Focalizați pe experiența personală, pe judecăți subiective, pe ceea ce ne impresionează, scăpăm din vedere „Tabloul de ansamblu” – The Big Picture.
Sunt foarte multe voci, autorizate, care avertizează, mai voalat sau chiar explicit, că omenirea este în pragul colapsului. Nu este vorba de eternii sceptici și depresivi, ci de oameni aflați în poziții cheie, care văd Tabloul de ansamblu și știu să îl interpreteze. Se merge înainte, în virtutea inerției, încercându-se unele ajustări la nivel global – dar este ca și când ai încerca să pui frână, cu piciorul, unui montagne russe aflat în plin plonjon. Se speră că avansul tehnologic, descoperiri revoluționare ne vor salva. Dar nu mai sunt multe resurse pentru cheltuieli de cercetare și, oricum, ceasul ticăie.
Ne confruntăm cu o depresie economică severă, în condițiile în care am fi avut nevoie de un adevărat boom, pentru a putea face față provocărilor rezultate din creșterea galopantă a populației globale, coroborată cu împuținarea rezervelor de hrană (de pe urma reducerii suprafețelor cultivate) și energetice.
Ne-ar trebui foarte mult realism ca să gestionăm înțelept această situație, pentru a evita dezastrul absolut, extincția. Ne-ar trebui decizii, măsuri pe care nu suntem capabili să le luăm.
De pildă, ne-ar trebui un control mai strict al nașterilor. Realitatea pe care ar trebui să o acceptăm, dar suntem incapabili să o facem, în acest stadiu al evoluției noastre, este că nu oricine este menit să procreeze. Sunt analize, atât de ordin genetic, cât și social, care pot determina dacă un cuplu este capabil să dea naștere unui copil sănătos, din toate punctele de vedere, căruia să îi și poată asigura o creștere normală. În acest fel, starea de sănătate a populației globale s-ar îmbunătăți substanțial, iar cheltuielile necesare cu întreținerea stării de sănătate ar descrește. Ar scădea criminalitatea și toate cheltuielile aferente – acoperirea pagubelor, sistemul judiciar, de justiție și penitenciar. Dar rezistența păturii sărace (vizată, în primul rând, de un asemenea filtru) ar fi prea mare, suspiciunile de conspirație a bogaților planetei de nestăvilit.
Ne-ar mai trebui votul pe bază de nivel al IQ-ului. Nu ai un minim coefiecient de inteligență – nu ai ce căuta în determinarea sorții altora, fiindcă nu ești capabil să decelezi nimic, nu poți separa, politic vorbind, grâul de neghină. Iarăși, rezistența prostimii la înlăturarea sa din „comitetul de gestiune a treburilor” ar fi prea mare.
Ne-ar trebui o Uniune Europeană după modelul Statelor Unite ale Americii (Statele Unite ale Europei, adică), pentru a fi funcțională pe termen mediu și lung. Ar însemna o administrare mult mai eficientă, cu reduceri fantastice de cheltuieli. Diferențele și diferendele dintre statele europene nu pot fi, însă, aduse la un numitor comun prea curând.
Nefiind capabili să luăm deciziile grele, dar logice, trebuie să ne adaptăm să trăim într-un continuum ilogic, cu toate consecințele nefaste ce decurg de aici și care ne așază pe o pantă evolutivă descendentă.
Este uimitor că s-a ajuns aici, întrucât se contrazice instinctul de perpetuare a speciei – cel mai puternic dintre toate. Cei care conduc planeta, destinele marilor națiuni, au scăpat hățurile din mâini, pentru că l-au pierdut (instinctul). În momentul în care acțiunile tale se subsumă unui singur scop, acela de CĂȘTIG material, cu ignorarea consecințelor asupra a tot ce te înconjoară, acționezi contra spiței tale. (Folosesc termenul „spiță”, fiindcă se referă nu doar la specie, ci și la progenitură). Este iluzoriu să crezi că, având o avere care acum îți permite să faci tot ce vrei, va fi la fel și atunci când lucrurile o vor lua razna, când epidemia de foamete va face miliarde de victime în întreaga lume și oamenii vor deveni bestii fără altă țintă în afara autoconservării. Nu cred că cei care fac jocurile au asemenea iluzii paranoide. Cred că, mai degrabă, și-au făcut calculul, foarte rece și egoist, că nu se va ajunge la colaps în timpul vieții lor, că vor reuși să deschidă suficiente parașute, pentru a face căderea lină, astfel încât să nu mai fie în viață la momentul critic. După care… poate să vină Potopul. Sau poate că punctul de inflexiune a fost depășit, pur și simplu, fără ca ei să bage de seamă și să mai poată face ceva.
Oricare este adevărul, ce se întâmplă este un argument care ar trebui să cântărească decisiv împotriva ideii de conducere a destinelor planetei de „o mână” de oameni. Oricât de inteligenți, chiar de bine intenționați ar fi, oricâte resurse ar avea la dispoziție, la un moment dat aceștia pot comite o eroare – umană, dar fatală pentru toți. Chiar dacă, de data asta, se va întâmpla un miracol și colapsul va fi evitat, miracolele sunt repetitive doar la o anumită agenție loto din Galați.
Oamenii capabili trebuie făcuți parteneri la actul de guvernare într-un sistem deschis.
