Pare extrem de important ca atunci când o putere invadează o țară să o facă în numele eliberării cetățenilor săi. Pentru președintele Vladimir Putin, aceasta este justificarea ideală prin care își motivează intervenția militară din Crimeea. Mai mult, apelând la această legitimitate, liderul de la Kremlin poate arăta pisica atât occidentalilor cât și noilor conducători de la Kiev, pe care îi ține sub presiune, vânturându-le amenințător perspectiva extinderii scenariilor implementate cu tancul și în estul rusofon și rusofil al Ucrainei. Pe termen lung, folosind această argumentație, Putin face o demonstrație de forță în fața întregii planete, arătând că nu se împiedică nici măcar de tratatele internaționale semnate de Moscova atunci când vine vorba de interesul direct al Rusiei sau al rușilor răspândiți prin mai toate fostele republici sovietice.

Imaginea soldatului rus, pregătit să sară granița în ajutor – la chemarea fraților ucraineni și a rușilor amenințați de forțele pro-occidentale -, este, de altfel, esența primului discurs oferit de Putin după declanșarea invaziei din Crimeea. Liderul de la Kremlin nu a recunoscut însă în mod explicit intervenția armatei sale, susținând că oricine poate cumpăra de la magazin uniforme care seamănă cu “ale noastre”. În schimb, Putin a declarat că în Crimeea au acționat “forțe locale de auto-apărare”, constituite ad-hoc, printr-un soi de spontaneitate patriotică, de teama represiunilor ce ar putea urma “loviturii de stat” de la Kiev. După ce a insistat că în Crimeea nu s-a tras nici un foc de armă și că, deși legitimă, intervenția militară a Rusiei nu a fost deocamdată necesară, președintele a avertizat că există posibilitatea declanșării unor operațiuni militare pe statului vecin pentru protejarea cetățenilor ruși care trăiesc în Ucraina.

Subit, liderul de la Kremlin a amintit apoi de intervențiile americane în Afganistan, Irak și Libia, dând de înțeles că, în privința legitimității unei intervenții militare, implicarea Rusiei în Crimeea nu este cu nimic mai de condamnat decât ceea ce fac frecvent Statele Unite în întrega lume. “Chiar dacă decid să folosesc forțele armate în Ucraina, este legitim, pentru că am primit o cerere în acest sens din partea președintelui legitim (Viktor Ianukovici – n.n.)”, spune Putin. Ceea ce nu precizează însă liderul de la Kremlin este faptul că, în timp ce legitimitatea operațiunilor militare americane în cele trei state menționate a fost obținută prin mandate ONU și NATO, legitimitatea intervenției din Crimeea a fost oferită de un președinte recunoscut doar de Moscova și a cărui cerere – în cazul în care aceasta a existat vreodată – a fost auzită doar de Putin și de colaboratorii acestuia.

Într-un mod și mai bizar, Putin rupe din vorbe Tratatul de la Budapesta, semnat cu 20 de ani în urmă de Rusia, Statele Unite, Marea Britanie și Ucraina, prin care securitatea și integritatea teritorială a statului ucrainean erau garantate de celelalte trei țări, în schimbul dezmembrării arsenalului nuclear deținut de Kiev, al treilea ca mărime din lume la vremea respectivă. Fără să clipească, președintele rus susține că nu a încălcat în nici un fel tratatul, pentru că Rusia nu are nici un fel de obligații față de noua putere de la Kiev, cu care nu a semnat nici un document. Mergând pe același raționament, Tratatul de la Budapesta nu mai era valid oricum pentru actualul lider de la Moscova, din moment ce acesta fusese semnat de fostul președinte rus, Boris Elțîn.

În pofida amenințărilor internaționale, care anunță adoptarea de sancțiuni economice și comerciale dure împotriva Rusiei, precum și suspendarea vizelor și înghețarea conturilor din străinătate ale demnitarilor ruși, Putin pare de neclintit. Cu un optimism suspect, consilierii săi economici au declarat la începutul săptămânii că Rusia își poate reduce la zero dependența economică față de Statele Unite, datorită relațiilor privilegiate pe care le are cu state dezvoltate din partea de Est și de Sud a lumii. Mai mult, un sfert din gazul consumat în UE provine din Rusia, iar 60 la sută din acesta trece prin Ucraina. În statele baltice, dependența de gazul rusesc este de aproape 100 la sută. În momentul de față, Ucraina importă din Rusia 60 la sută din gazul pe care îl consumă. Sub conducerea fostului președinte, Viktor Ianukovici, Moscova se angajase să aplice un tarif preferențial pentru prețul gazului său, redus cu o treime, după ce Ucraina acceptase să rămână în sfera de influență a Rusiei. La începutul acestei luni, Gazprom a anunțat că Ucraina are deja o datorie imensă pentru gazul primit, estimată la aproximativ 2 miliarde de dolari.

Controlul asupra robinetului de gaze naturale care aprovizionează o mare parte din Europa pare doar unul dintre motivele pentru care Putin nu pare impresionat de amenințările Occidentului. Moscova știe că, în ultimul an, fricțiunile dintre americani și europeni au atins cote maxime din cauza războiului economic purtat în surdină de cele două continente, dar și a neîncrederii apărute în rândul aliaților euroatlantici după scandalurile de spionaj izbucnite în urma dezvăluirilor făcute de fostul consultant al Agenției Naționale de Securitate a Statelor Unite, Edward Snowden, care se refugiază în momentul de față pe teritoriul Rusiei. În aceste condiții, adoptarea unei poziții unitare a Statelor Unite și membrilor UE împotriva Rusiei ar fi greu de realizat și, fără îndoială, rezultatul unui proces de durată. Nu în ultimul rând, Vladimir Putin știe că un război rece cu Rusia ar fi ultimul lucru pe care și-l dorește administrația neagresivă a președintelui Obama, angrenată deja în mult prea multe probleme globale nerezolvate, precum conflictul din Afganistan, extinderea Al-Qaeda, războiul civil din Siria, negocierile israeliano-palestiniene, dosarul nuclear iranian, politica imprevizibilă a regimului de la Phenian și, nu în ultimul rând, tensiunile apărute în Marea Chinei de Est. În plus, în câteva dintre aceste chestiuni Moscova are un cuvânt greu de spus.

Armele economice de care Rusia dispune, fricțiunile apărute în ultimul an în rândul aliaților euroatlantici și numărul tot mai mare de conflicte globale pe care Statele Unite trebuie să le gestioneze în momentul de față sunt suficiente motive pentru care liderul de la Kremlin poate să stea liniștit. Deși, în lunile care vor urma, atât Putin cât și liderii occidentali vor mima confruntarea într-un ritual diplomatic deja consacrat, cele două tabere își vor consolida simultan victoriile obținute pe teren străin: Occidentul va încerca să susțină financiar guvernul care l-a înlăturat pe Ianukovici, iar Rusia va consfinți controlul total obținut asupra Crimeii, prin intensificarea activităților militare în regiune.

Facebook

Google

Twitter

Linkedin

Comments

comments