82% dintre români cred că Bacalaureatul trebuie să fie promovat de mai puțini elevi (Sondaj)

grafica - Oana Pavelescu

grafica – Oana Pavelescu

Aproximativ 82% dintre români consideră că ar fi mai bine ca examenul de Bacalaureat să fie promovat de mai puțini elevi, dar mai bine pregătiți, decât mai mulți și mai slab pregătiți, în timp ce 14% ar prefera ca promovabilitatea să fie mai mare, chiar dacă e în detrimentul calității, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) și dat publicității sâmbătă.

Potrivit studiului – “Percepții privind examenul de Bacalaureat 2013” – , marea majoritate a românilor – 92% – spun că, în calitate de părinți, n-ar plăti o sumă de bani pentru a se asigura că examenul este promovat de copii, în timp ce 8% sunt dispuși să dea mită.

Întrebați ce părere au despre faptul că subiectele au fost diferențiate anul acesta la proba de limba română la Bacalaureat în funcție de profilul liceelor și de orele alocate disciplinei, 48% dintre respondenți au spus că au o părere bună, 17% – foarte bună, în timp ce 20% au o părere proastă și 11% – foarte proastă.

Un sfert dintre români – 25% – consideră că profesorii sunt vinovați că în fiecare an se discută despre fraude la examenul de Bacalaureat, în timp ce 13% cred că vina aparține părinților, 10% acuză sistemul educațional, 10% – elevii, 8% – Ministerul Învățământului, 6% – Guvernul și 6% – jurnaliștii.

Un sfert dintre participanții la studiu cred că nici părinții care au dat mită pentru promovarea examenului de către copiii lor, dar nici elevii în cauză nu ar trebui pedepsiți pentru aceste fapte, însă 86% dintre respondenți cred că profesorii care au luat mită ar trebui pedepsiți.

Aproape un sfert dintre cei chestionați – 24% – sunt de părere că elevii care au promovat examenul în schimbul unor sume de bani vor reuși în viață.

În opinia a peste jumătate dintre respondenți – 56% -, subiectele din 2013 de la Bacalaureat au fost mai ușoare decât în urmă cu un an, dar peste o treime dintre cei chestionați – 37% – apreciază că îmbunătățirea promovabilității față de anul trecut se explică prin faptul că elevii au fost mai bine pregătiți.

“Elementele de fraudă sunt receptate în mai mare măsură decât în alți ani, dar percepția asupra stării învățământului românesc este în continuă apreciere. Pedepsirea fraudei este tratată diferit de către opinia publică: suntem mai permisivi atunci când vorbim despre părinți sau copiii lor decât dacă ne referim la profesorii care au luat mită”, concluzionează IRES.

Mediatizarea cazului de la Liceul ”Dimitrie Bolintineanu” din București și dimensiunea penală a examenului de aici – care au generat o notoritate de 94% – sunt posibile cauze ale faptului că 31% dintre persoanele intervievate sunt de părere că în acest an au existat fraude la examen, în timp ce în 2012 percepția fraudelor atingea o cota de doar 14%, iar în 2011 de 22%, explică realizatorii sondajului.

Totodată, numărul celor care cred că rezultatele obținute de elevi reflectă nivelul real al cunoștințelor acumulate este în scădere. Astfel, 60% dintre respondenții sondajului din acest an împărtășesc această părere, în timp ce în 2012 o pondere de 78% credeau că rezultatele obținute de elevi reflectă nivelul real al cunoștințelor.

Sondajul a fost realizat în zilele de 9 – 10 iunie, pe un eșantion de 1.148 de persoane de 18 ani și peste și are o marjă de eroare de plus/minus 3%

Loading

Comments

comments