Austeritatea continuă în 2014. UE taie din bugetul alocat combaterii șomajului

José Manuel Barroso

José Manuel Barroso

Consiliul European a propus tăieri de fonduri în domeniile cercetării și combaterii șomajului contrazicându-și propriile promisiuni, au comentat, joi, membrii Parlamentului European în privința proiectului de buget pentru 2014, prezentat de președinția lituaniană a Consiliului European.

În discursul despre strarea Uniunii, ținut chiar azi, la Strasbourg, președintele Comisiei Europene, Jose Barroso a spus că nivelul șomajului în UE este „inacceptabil”. Nivelul mediu aș șomajului în cele 28 de state ale Uniunii era de 12,1%, în luna iunie, iar în Grecia s-a atins nivelul record de 27,9 procente, cu tendință de creștere, în continuare.

Consiliul propune un buget de 142.5 miliarde € în angajamente și 136.1 miliarde € în plăți, în fond, o tăiere de € 9 miliarde (-6%) în angajamente și € 9,5 miliarde de euro (-6,6%), în plăți, comparativ cu anul 2013.

În pofida promisiunilor de a prioritiza angajarea tinerilor, stimularea creșterii programelor de cercetare, a educației, a întreprinderilor mici și mijlocii, tocmai acestea sunt zonele în care Consiliul European propune cele mai drastice reduceri de fonduri, totalizând 426 milioane de € (-3%).

Consiliul a mai propus tăieri de bugete și în politica externă -2,5% și administrație, -1,8%. Cele mai puțin afectate domenii fiind fondurile structurale și agricultura.

Între timp vechea problemă a insuficinței fondurilor pentru 2013 încă nu a fost rezolvată iar membrii Parlamentului European se tem că acest aspect va avea un efect negativ asupra negocierilor bugetului pentru 2014, în cazul în care nu va fi efectuată o schimbare în strategia de găsire a soluțiilor. La începutul anului curent, Comisia a estimat că va avea un deficit de 11,3 miliarde de € pe 2013 în timp ce statele membre aprobaseră un deficit de numai 7,3 miliarde de €.

Comitetul de Buget al Parlamentului își va prezenta poziția față de amendamentele Consiliului pe 2 și 3 octombrie 2013. Poziția va fi dezbătută înaintea votului din 23 octombrie. În cazul în care Consiliul nu va accepta schimbările propuse de Parlament, va urma o perioadă de 21 de zile de noi consultări.

Loading

Comments

comments