Ucraina se micșorează. Crimeea – primul teritoriu acaparat de Rusia (UPDATE)
UPDATE (8) marți, 18 martie, 17.30
Putin susține că Rusia nu mai vrea alte teritorii din Ucraina
Crimeea face parte din componența Rusiei începând de la semnarea, marți, a unui acord de către președintele rus Vladimir Putin și noii lideri ai acestei peninsule din sudul Ucrainei, a anunțat Kremlinul într-un comunicat. Crimeea a fost și rămâne în sufletul rușilor o parte integrantă a Rusiei, a declarat marți președintele rus. Situația din Kosovo este similară celei din Crimeea, a declarat Putin, citat de Russia Today, în pagina electronică. Noi nu vrem scindarea Ucrainei, a declarat președintele rus.
Ucraina nu va recunoaște niciodată alipirea Crimeei la Rusia, a declarat marți Evghen Perebîinis, un purtător de cuvânt al diplomației de la Kiev, citat de agenția Interfax, relatează AFP.
“Nu recunoaștem și nu vom recunoaște niciodată așa-zisa independență și așa-zisul acord de alipire a Crimeei la Rusia”, a declarat Perebîinis, adăugând că acordul semnat la Moscova “nu are nimic a face cu democrația, dreptul și bunul simț”.
“Să nu îi credeți pe cei care vă sperie pe tema Rusiei, care vă spun că după Crimeea, vor urma alte regiuni”, a declarat Putin, adresându-se ucrainenilor. “Noi nu vrem scindarea Ucrainei, nu avem nevoie de acest lucru”, a adăugat el.
Putin a respins criticile privind referendumul din Crimeea, citând declarația unilaterală de independență a Kosovo, ca exemplu de autodeterminare lăudat de Occident.
Votul a fost considerat legitim din punctul de vedere al dreptului internațional, de către Curtea Internațională de Justiție și aceleași reguli se aplică în Crimeea, a declarat el.
Putin a respins afirmația potrivit căreia Kosovo a fost un caz unic din cauza vărsării de sânge și a conflictelor etnice din Iugoslavia, poziție susținută de Washington. CIJ nu spune nimic despre numărul victimelor în justificarea separării Kosovo de Serbia, a declarat Putin. (Mediafax)
UPDATE (7) Putin anunță că va ratifica integrarea Crimeeei în Federația Rusă
Președintele rus, Vladimir Putin, a informat oficial Parlamentul și Guvernul rus în legătură cu cererea Crimeei de a face parte din Rusia, prima etapă legislativă necesară pentru a putea integra peninsula în Federația Rusă, a anunțat marți Kremlinul. Putin s-a declarat oficial dispus să ratifice un acord care prevede integrarea în Rusia a Crimeei, informează Mediafax.
UPDATE (6) Rusia recunoaște „independența” Crimeeii
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat luni un decret prin care recunoaște independența regiunii ucrainene Crimeea, anunță Președinția Rusiei, citată de AFP.
“Rusia, ținând cont de voința locuitorilor din Crimeea, exprimată prin referendumul din 17 martie 2014, decide recunoașterea Republicii Crimeea ca stat suveran și independent în care orașul Sevastopol are un rol special”, precizează decretul. (Mediafax)
UPDATE (5) luni 20.35 Rusia vrea să transforme Ucraina într-o zonă de tampon
Moscova cere ca limba rusă să fie a doua limbă oficială în Ucraina, care să aibă “un statut militar și politic neutru, garantat de către Rusia, UE și Statele Unite și susținut printr-o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe al Rusiei, citat de Mediafax.
Moscova propune “formarea unui grup de susținere a Ucrainei care să fie acceptabil pentru toate forțele politice ucrainene”, se precizează în comunicat.
Printre condițiile enumerate de către Moscova se află “necesitatea ca politicienii ucraineni să se distanțeze de ultranaționaliști”, pe care Moscova îi acuză că fac parte din noul Guvern, în urma înlăturării de la putere a lui Viktor Ianukovici, în februarie.
Ucraina și-a rechemat de la Moscova ambasadorul „pentru consultări”, iar SUA și UE au anunțat, deocamdată, sancțiuni împotriva unor persoane din Rusia și Ucraina (pro-ruși, în cazul acestora din urmă). Printre cei sancționați cu blocarea conturilor și anularea dreptului de călătorie se numără și fostul președinte ucrainian, Viktor Ianukovici.
UPDATE (4) luni, 17 martie, 13.30
Parlamentul din Crimeea declară independența de Ucraina, cere alipirea la Rusia și dizolvă unitățile militare ucrainiene
Parlamentul Crimeei a proclamat, luni, independența peninsulei de Ucraina și a cerut alipirea ei la Rusia. Toate unitățile militare ucrainene cu sediul în Crimeea vor fi dizolvate, a anunțat luni președintele Parlamentului din peninsulă. Președintele rus Vladimir Putin se va exprima marți în fața Parlamentului rus în privința Crimeei. Toate unitățile militare ucrainene cu sediul în Crimeea vor fi dizolvate, a anunțat luni președintele Parlamentului din peninsulă.
Toți cei 85 de deputați au aprobat în unanimitate aceste decizii. Ei au decretat și naționalizarea tuturor bunurilor statului ucrainean de pe teritoriul Crimeeii și adoptarea rublei rusești ca monedă națională.
“Republica Crimeea cere Națiunilor Unite și tuturor țărilor din lume recunoașterea unui stat independent”, stipulează textul adoptat de Parlamentul din Simferopol. “Și cere Federației Ruse să o accepte ca membru”.
Liderul separatist Serghei Aksionov a precizat că peninsula va trece la 30 martie la ora Moscovei. El apreciase anterior că tranziția tuturor instituțiilor Crimeei către Rusia va dura cel puțin un an.
Autoritățile de la Simferopol au declarat că militarii care vor să rămână loiali Kievului vor fi obligați să părăsească peninsula. Cei originari din Crimeea și care acceptă să depună jurământul în fața noii puteri vor fi încorporați în armata rusă.
Potrivit lui Aksionov, care a transmis un mesaj pe Twitter, 500 de militari ucraineni ar fi părăsit deja bazele în orașul portuar Sevastopol (Mediafax).
UPDATE (3) luni, 17 martie, 10.15
Conform oficialilor autoînscăunați de la Simferopol, rezultatul definitiv al referendumului de ieri arată că 96,6% dintre electori au optat pentru unirea cu Rusia. Chiar dacă multe media au caracterizat aceste rezultat ca nefiind surprinzător, aprecierea este corectă doar dacă luăm în considerare fraudarea masivă a votului, în special în privința prezenței la urne. Dacă am accepta că 82,71% dintre cetățenii cu drept de vot și-au exercitat opțiunea și că rezultatul votului este cel anunțat, ar rezultat că, o majoritate a cetățenilor etnici ucrainieni și tătari din Crimeea au votat pentru unirea cu Rusia!
UPDATE (2) duminică, 16 martie, 23.20
La Simferopol, capitala Crimeeii, s-a desfășurat un miting cu participarea a câteva mii, posibil zeci de mii de persoane (estimare vizuală după imaginile transmise de CNN și Reuters), care au sărbătorit rezultatul referendumului, în frunte cu liderul pro-rus Serghei Aksionov. S-a scandat „Rusia! Rusia!”, s-a intonat imnul Rusiei și s-a lansat un foc de artificii. Pe tribuna de la care a vorbit Aksionov erau mai mulți tineri îmbrăcați în uniforme ale marinei militare ruse, unii dintre ei având ochii în lacrimi în timpul intonării imnului. Rușii sărbătoresc, dar cel puțin pe pe minoritarii ucrainieni și tătari din Crimeea îi așteaptă zile grele.
UPDATE duminică, 16 martie, 22.50: Autoritățile proruse de la Simferopol anunță un procent de peste 95% în favoarea unirii cu Rusia.
Autoritățile de la Kiev și comunitatea internațională nu au un răspuns la puseul expansionist al Rusiei, care este determinată să rupă din Ucraina teritoriile populate în majoritate de ruși.
Referendumul organizat, azi, la Simferopol, a confirmat ceea ce era de așteptat: 93 % dintre cei care s-au prezentat la urne ar fi votat în favoarea alipirii la Rusia a republicii separatiste Crimeea.
Au fost numeroase rapoarte care indică o fraudă masivă la vot, dar este un amănunt insignifiant, dacă ne gândim la condițiile în care se desfășoară scrutinul denunțat ca „ilegitim” de Occident, cu armata rusă desfășurată în peninsulă, cu pretenția că ar fi, de fapt, localnici. Procentul uriaș în favoarea alipirii de Rusia reflectă faptul că minoritatea ucrainiană și a tătarilor din Crimeea au respectat îndemnul liderilor lor și al Kiev-ului de a boicota referendumul. Totuși, prezența la vot anunțată „oficial” este de 82,71%, în condițiile în care ucrainienii și tătarii însumează aproape 40% din populația Crimeeii. Este limpede că Rusia vrea să anunțe că și minoritarii au votat în favoarea rusificării și acesta a fost mobilul fraudei la vot.
Igor Teniuk, ministrul ucrainian al Apărării, a anunțat că a încheiat un armistițiu cu Rusia, pentru Crimeea, valabil până vineri, 21 martie, informează The Guardian. Ucraina vede în asta o posibilitatea de a-și aproviziona trupele din peninsulă. Însă, de partea cealaltă, armistițiul este văzut, de fapt, cu un ultimatum, 21 martie fiind data până la care trupele ucrainiene trebuie să părăsească „teritoriul Rusiei”. Vladimir Putin i-a telefonat cancelarului german Angela Merkel și a informat-o că „va respecta” rezultatul referendumului din Crimeea. Iar Rustam Temirgaliev, vicepremierul secesionist al Crimeeii a precizat că soldaților ucrainieni li se va asigura deplasarea în siguranță până la graniță. Serghei Aksionov, liderul de la Simferopol, a anunțat că Parlamentul Crimeeii se va reuni pe data de 17 martie, pentru a emite o solicitare formală către Moscova, în vederea unirii cu Rusia.
Tot Temirgaliev a anunțat că alte trei zone din Est-ul Ucrainei își doresc să urmeze Crimeea în procesul de unificare cu „patria-mamă”. „La Donețk, Lugansk și Harkiv este aceeași situație ca aici: trei sferturi din populație vrea alipirea la Rusia”, a declarat oficialul prorus.
La Donețk, manifestanți proruși au pătruns, duminică, în sediile parchetului și serviciilor speciale, la finalul unei manifestații pentru alipirea la Rusia, a relatat AFP. Manifestanții nu au întâmpinat rezistență din partea forțelor de ordine. Guvernul de la Kiev a acuzat Moscova de orchestrarea acestor manifestații. În replică, Moscova a reiterat că își rezervă dreptul de a interveni pentru apărarea etnicilor ruși, ceea ce anunță o viitoare posibilă invazie armată și în Estul Ucrainei.
Crimeea și Estul Ucrainei nici nu sunt singurele zone din Ucraina locuite, majoritar, de etnici ruși. De fapt, aproape întreaga zonă de Sud este rusofonă, ceea ce înseamnă că Ucraina riscă să piardă chiar toate teritoriile care îi asigură, în prezent, ieșirea la Marea Neagră.