Trump vrea să schimbe regulile de funcționare a Senatului SUA

Donald Trump

Președintele SUA, Donald Trump, iese din nou la rampă cu o afirmație din care rezultă cât de puțin respectă democrația și constituția Statelor Unite.

Nemulțumit de faptul că proiectele sale legislative nu sunt votate exact în forma propusă, în special cu referire la acoperirea deficitului bugetar și finanțarea aparatului guvernamental, fiind necesare negocieri între majoritatea republicană și democrați, în special în Senat, unde republicanii încă nu au numărul necesar de voturi pentru a impune toate reformele dorite de actualul președinte, Trump a scris pe contul său de Twitter, cu puțin timp în urmă, următorul mesaj:

„Motivul pentru planul negociat între republicani și democrați este că avem nevoie de 60 de voturi în Senat și nu le putem strânge! Fie alegem mai mulți senatori republicani în 2018 sau schimbăm acum regulile, pentru a fi suficientă majoritatea simplă, de 51%. Țara noastră are nevoie de o bună «închidere» în septembrie, pentru a pune ordine în lucruri!”.

În Senatul SUA, fiecare din cele 50 de state este reprezentat de doi senatori. Sunt necesare trei cincimi din numărul total al senatorilor pentru pre-aprobarea (avizarea) legilor importante, cum este legea reformării sistemului de sănătate. Cum se știe, Trump a promis că va „trânti” celebra „Obamacare” – lege votată la propunerea predecesorului său -, dar republicanii nu au reușit să adune cele 60 de voturi necesare. După avizare, proiectele legislative sunt votate, iar la votul final este suficientă majoritatea simplă, de 51 de voturi.

Procedura poate părea ciudată, dar ea a fost stabilită și funcționează astfel de mulți ani de zile. Mulți președinți americani s-au confruntat cu blocajul la care duce această procedură. Totuși, nimeni nu a propus schimbarea acesteia, doar fiindcă „nu i se potrivește”. Faptul că Trump nu este pe atât nemulțumit de procedură, în sine, cât de faptul că aceasta, situația de acum, nu-i servește interesele, reiese din acel „sau”. Adică, modificăm procedura, doar dacă nu sunt aleși mai mulți senatori republicani, la următoarele alegeri.

În prezent, 52 de senatori sunt republicani, 46 democrați și doi independenți (dar afiliați democraților).

Următoarele alegeri vor avea loc în 6 noiembrie 2018.

În urma negocierilor de săptămâna trecută, democrații au reușit creșterea bugetului Institutului Național pentru Sănătate, deși Trump solicitase tăieri de fonduri. Pe de altă parte, s-a agreat acoperirea din fonduri publice a costului exorbitant al protejării familiei Trump și bunurilor acesteia, cost care se ridică la zeci de milioane de dolari anual.

Loading

Comments

comments