Taxa auto din 2012 este invalidată de Curtea Europeană de Justiție

masini

Foto: businessmagazin.ro

Taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcționare al Uniunii Europene, a stabilit Curtea de Justiție a UE, la întrebările preliminare a două instanțe românești, informează Mediafax.

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a fost dată în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate de Tribunalul Sibiu și de Curtea de Apel București.

CJUE a stabilit că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcție de datele tehnice ale fiecărei mașini în parte. În ianuarie 2012 a intrat în vigoare o nouă taxă auto, înlocuind OUG nr. 50/2008 cu Legea nr.9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu Articolul 110 din TFUE.

CJUE a decis însă că guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110.

Loading

Comments

comments