Analiză AFP: SUA își croiește cadrul legal pentru a putea ataca Siria
SUA invocă cazul umanitar pentru a justifica o potențială acțiune militară împotriva Siriei și care are rădăcini în atacul chimic “de netăgăduit” cel care a spulberat regulile internaționale ale războiului, relatează AFP.
Retorica americană, indusă de acuzația emoțională a Secretarului de Stat, John Kerry, al cărui speech ulterior a devenit brusc agresiv, a dus la o schimbare dramatică a discursului, după ce Casa Albă a încercat timp de mai multe luni să oprească alunecarea într-un nou război în Orientul Mijlociu.
Oficialii au avertizat că nu a fost luată nicio decizie finală a utilizării forței și nici un orar al acțiunilor nu a fost întocmit.
Cu toate acestea la Washington a crescut sentimentul că timpul se scurge în favoarea unui atac al SUA împotriva regimului lui Bashar Al-Assad, sigura întrebare rămânând, când.
La sfârșitul săptămânii trecute Barack Obama avertiza asupra pericolului unei situații care poate deveni sângeroasă în regiune, din care nu se poate “ieși cu bine, iar noi ne vom impotmoli într-o situație deosebit de dificilă”.
Combinația dintre ceea ce a numit Kerry imagini “tulburătoare” ale copiilor muribunzi de la periferia Damascului și ceea ce oficialii văd ca o dovadă solidă a culpabilității regimului de la Damasc au devenit motivațiile care au condus la schimbarea poziției SUA.
Administrația americana are două probleme, utilizarea armelor chimice care sunt un tabu de decenii și interesul național care este acum pus în joc.
Kerry, porbabil simtindu-se privit de ruși, care sunt aliații Siriei și care au avetizat Vestul să nu facă o ” greșeală gravă”, a declarat că “bunul simț umaitar” dictează necesitatea asigurării că astfel de atacuri nu se vor mai repeta.
Aversiunea americanilor relevată de statistici față de o nouă implicare în Orientul Mijlociu a determinat Casa Albă să demareze o dispută politică internă.
“Utilizarea acestor arme în masă, și potențialul proliferării, este o amenințare la adresa interesului național” a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
Nu este clar care legi internaționale vor fi invocate de către administrație pentru construirea cazului, dar Protocolul de la Geneva de la 1925, care nu a fost niciodată total ratificat, asigură un cardu legal care scoate în afara legii utilizarea gazelor otrăvitoare într-un război.
Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU privind utilizarea forței mai mult ca sigur va aduce votul negativ din partea Rusiei. Precedentul pentru o astfel de acțiune, fără o coaliție internațională, a avut loc în 1990 în timpul conflictului din Kosovo.
O acțiune a SUA în Siria pobabil va debuta cu atacuri cu rachete lansate de americani, și probabil de aliați, dar și cu nave și submarine.
Analiștii spun că este posibil ca țintele să includă unități militare implicate în atacul de săptămâna trecută, despre care opoziția spune că a ucis 1.300 de oameni.
Orice lovitură trebuie să fie suficient de punitivă pentru a descuraja în viitor utilizarea armelor chimice de către regimul Assad.
La Washington nu există niciun apetit pentru o implicare prelungită iar cuvântul de ordine este “niciun bocanc nu ajunge pe pământ” iar noțiunea de zonă “no-fly” în Siria nu este subiect de dezbatere.