Regimul Assad din Siria este acuzat de torturarea și executarea a 11.000 de deținuți
Trei foști procurori ai crimelor de război au raportat că au adunat dovezi pe baza cărora regimul președintelui Assad din Siria poate fi acuzat de torturarea sistematică și executarea a aproximativ 11.000 de deținuți, de la începutul revoltei în 2011 și până în luna august 2013, potrivit BBC News. Damascul a respins acuzațiile.
Investigatorii au analizat 55.000 de imagini digitale ale aproximativ 11.000 de deținuți decedați. Fotografiile au fost furnizate de un fost ofițer sirian, fotograf polițist militar cu nume de cod Caesar, care a dezertat. Pe baza probelor analizate, procurorii au întocmit un raport care a apărut marți, chiar cu o zi înainte de începutul tratativelor de pace dintre susținătorii regimului lui Bashar al Assad și dintre rebeli, cunoscute sub denumirea de Geneva II.
Raportul a fost finanțat de Qatar, susținătoarea grupurilor de opoziție și a rebelilor sirieni.
Toate cadavrele din imaginile care stau la baza acuzațiilor sunt de bărbați. Investigatorii precizează că majoritatea trupurilor erau costelive – semn al torturii prin înfometare. Multe cadavre prezentau semne de bătaie sau ștrangulare. Câteva cadavre nu aveau ochi, iar alte câteva prezentau semne de electrocutare.
Raportul concluzionează că aceste dovezi pot să incrimineze regimul Al Assad de crime de război.
Între timp, Human Rights Watch acuză atât guvernul sirian cât și forțele rebelilor de încălcări repetate ale drepturilor omului, torturi și omoruri extrajudiciare.
Autor: George SPIRIDON