Engleză 
Română 
Un posibil mare politician
Eram, azi, la o emisiune televizată transmisă în direct, în momentul în care, Klaus Johannis, tocmai desemnat președinte al PNL, anunța că PDL a acceptat ca noul partid ce se va naște din fuziunea PNL cu PDL să se numească PNL.
Mirat, dar fără să-mi pun problema unui bluf, am comentat că nu mai putem vorbi de o fuziune, ci de o absorbție (a PDL de către PNL).
Iată, însă, că unii lideri democrat liberali, recte Ioan Oltean și Cătălin Predoiu, ultimul desemnat de PDL drept candidat la Președinția României, susțin că nici vorbă să fi acceptat ca PDL „să se predea PNL”.
Totuși, nu l-am auzit vorbind pe Vasile Blaga, președintele PDL. Asta înseamnă că anunțul noului lider PNL nu este un bluf total. E posibil să fi avut o discuție doar cu Blaga pe acest subiect (sau într-un cerc restrâns, care să nu-i fi inclus pe Oltean și Predoiu), iar cei doi să fi convenit, de principiu, denumirea formațiunii rezultate din fuziune.
Cei care se întreabă „Ce o fi așa mare chestie denumirea asta?”, ar fi trebuit să îi audă azi, pe liberalii strânși la congresul formațiunii, ovaționând anunțul lui Johannis. E o mare chestie ca PNL, partid istoric, să nu renunțe la denumirea sa. În plus, așa cum comentam în emisiune, păstrarea denumirii unui partid dintre cele două ar transforma fuziunea în absorbție, iar PNL a susținut, mereu, că refacerea dreptei se va face „în jurul său”. De partea lor, democrat liberalii sunt perfect conștienți de semnificația acceptării solicitării național liberalilor și nu pot marșa atât de ușor în direcția asta, din moment ce scorul electoral al celor două formațiuni este apropiat (cu un punct procentual în plus pentru PNL, ceea ce le-a și adus șase mandate de europarlamentari, față de cele cinci ale PDL).
Am sentimentul că aceste calcule ale politicienilor sunt eronate și că ar fi fost un câștig pentru noua formațiune dacă s-ar fi numit altfel – nici PNL, nici PDL, ci PNDL, de pildă. Pentru că ar fi perceput și electoratul mai bine că e vorba de fuziunea a două partide importante. Așa, dacă rămâne PNL, mulți vor spune „aha, s-a mai îngrășat formațiunea lui Antonescu cu dizidenții din tabăra pro-Băsescu”.
Trecând peste acest din urmă raționament, consider, spre deosebire de alți comentatori, că Johannis nu și-a început mandatul cu o mare greșeală, ci, dimpotrivă, ca un mare politician.
După acest anunț, are chiar mai puțină importanță dacă Johannis a discutat, într-adevăr, cu Blaga, sau bluf-ul e total, caz în care tăcerea președintelui PDL reprezintă un fel de perplexitate. Rezultatul va fi același: nu este cale de întoarcere, iar democrat-liberalii știu că dacă fac stânga împrejur acum -denunțând fuziunea- riscă să piardă mai mult decât ar avea de pierdut sau poate chiar de câștigat acceptând forcingul lui Johannis și recunoscându-l, implicit, drept lider al „dreptei”.
Pe de altă parte, pasul înapoi făcut în privința tranșării disputei generate de desemnarea candidatului la prezidențiale este încă un gest de politician abil. Johannis nu are de pierdut, ci doar de câștigat din această decizie. Ar fi putut tranșa subiectul chiar azi, impunând desemnarea sa drept candidat al PNL. Dar și-ar fi diminuat șansele de a ajunge președinte. O dispută internă, cu un contracandidat de calibrul lui Antonescu, va face bine atât partidului, cât și celui desemnat, în final – iar eu estimez că acesta va fi Johannis. În plus, desemnarea unui candidat acum ar fi îngreunat negocierile privind fuziunea cu PDL. Dacă desemnarea candidatului la prezidențiale va avea loc după fuziune, Cătălin Predoiu își poate încerca, la rândul său, șansele, în competiția cu Johannis și Antonescu, eliminându-se un măr al discordiei și maximizându-se publicitatea gratuită ce se va face candidatului „dreptei” prin această confruntare.
Cred/sper că România are, în fine, un mare politician. E adevărat, din păcate tot unul cu tinichele de coadă (cele șase case pe care le deține, achiziționate, chipurile, din salarii de bugetari -ale sale și ale soției- și din chirii), dar pe care îl văd capabil să treacă de dimensiunea națională, ajungând în media internațională nu exclusiv în urma unor scandaluri.
Pe lângă problemele etice și juridice, Johannis mai are de rezolvat una chiar mai importantă, înainte de a deveni un contracandidat cu șanse reale pentru Victor Ponta: lămurirea demersurilor PNL din ultima perioadă, la care și-a adus un aport decisiv – ieșire din USL (pe plan intern) și din ALDE (pe plan european) și anunțata fuziune cu PDL plus integrarea în PPE. Dacă cel puțin Angela Merkel își va anunța susținerea explicită pentru Johannis și va face unele promisiuni (chiar și voalate) țării noastre, în cazul alegerii acestuia ca președinte al României, atunci avem o noimă a trădărilor liberalilor. Dacă asta nu se va întâmpla, nu-mi imaginez ce altceva mi-ar putea scoate din cap ideea că principala justificare a respectivelor trădări este meschinăria ca Adina Vălean să ajungă vicepreședinte al Parlamentului European din partea PPE. Caz în care întreaga construcție logică de mai sus se prăbușește, iar Johannis va rămâne la dimensiunea unui politician translatat aiurea de pe malul Cibinului, pe cel al Dâmboviței.
