Ponta, umilit din nou de Băsescu, via CCR

Foto: activenews.ro

Foto: activenews.ro

Curtea Constituțională a decis, azi, cu unanimitate, că nu există un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Președinție, referitor la reprezentarea României la Consiliul European din iunie, informează Mediafax.

Judecătorii Curții Constituționale au analizat sesizarea formulată de premierul Victor Ponta în data de 24 iunie, prin care acesta a solicitat să fie constatată existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Președinție, să se mai constate că acest conflict este generat de acțiunile concrete ale președintelui prin care își “arogă atribuții și competențe” care, potrivit Constituției, aparțin Guvernului și să se stabilească faptul că președintele trebuia să-i delege prim-ministrului atribuția de reprezentare a României la reuniunea Consiliului European din 26 iunie 2014.

Premierul Victor Ponta a fost, azi, la Curtea Constituțională pentru a-și susține punctul de vedere în cazul sesizării.

Ponta a declarat că a cerut Curții Constituționale să stabilească, pentru viitorul președinte și viitorul prim-ministru, un cadru foarte clar de acțiune privind participarea la CE, pentru evitarea altor conflicte, și să impună respectarea unei decizii deja emise de CC în acest sens.

Premierul a spus, la plecarea de la CC, că există o decizie de anul trecut a Curții Constituționale, cu numărul 449, privind relația de cooperare în domeniul afacerilor europene, care stabilește că puterea de apreciere a președintelui nu este una nelimitată sau arbitrară, ci că trebuie să țină cont de anumite criterii obiective, precum autoritatea cea mai bine poziționată în raport de subiectul abordat, iar poziția să fie legitimată de un punct de vedere concordant cu cel al Parlamentului.

“Eu, înainte de a propune comisarul european, voi merge în Parlament. Dacă președintele merge și propune la Consiliul European să luăm portofoliul X pentru Ion Ionescu, eu nu o să implementez acea decizie, că nu îmi este opozabilă. Deci, dacă eu sunt cel care trebuie să desemnez comisarul, mi se pare normal să fiu cel care participă la negocieri, că altfel negociază președintele ceva ce trebuie să fac eu, ceea ce sigur că nu funcționează”, a mai spus Ponta.

Președintele Traian Băsescu declara, în 23 iunie, că va participa la Consiliul European din 26-27 iunie, având în vedere obligațiile constituționale, hotărârea CC, dar și tematica reuniunii, căreia, datorită experienței în probleme europene, îi va “face față mult mai bine”.

Șeful statului preciza că i-a răspuns premierului Victor Ponta că nu îi dă mandat să participe la Consiliul European din 26-27 iunie și că va participa el. El a adăugat: “Am avut cu dânsul o experiență, când l-am trimis la Consiliul pe Energie și nu a putut susține Nabucco”.

Președintele mai arăta că are un motiv sentimental pentru care dorește să meargă la Consiliul European de la Bruxelles, anume vrea să semneze Acordul de asociere cu Republica Moldova, fiind “al doilea politician”, după Guvernul moldovean, care a făcut eforturi pentru aderare.

În iunie 2012, după ce Ministerul de Externe a transmis la Comisia Europeană componența delegației României pentru reuniunea Consiliului European, care îi includea pe prim-ministrul Victor Ponta ca șef al delegației, ministrul Afacerilor Externe și ministrul Afacerilor Europene, nu și pe președintele Traian Băsescu, șeful statului a sesizat Curtea Constituțională cu privire la conflictul juridic de natură constituțională privind reprezentarea României la Consiliul European.

Curtea Constituțională a decis, cu majoritate de voturi, că președintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de șef al statului, această atribuție putând fi delegată de către acesta, în mod expres, prim-ministrului.

Loading

Comments

comments