Patriarhia îi insultă „creștinește” pe criticii Catedralei Mântuirii
Autor: Robert Veress
Patriarhia Română a decretat „jihadul” ortodox împotriva jurnaliștilor care îndrăznesc să critice construirea Catedralei Mântuirii Neamului, pe care îi insultă „creștinește”, făcându-i „invidioși”, „răutăcioși” și „lipsiți de demnitate etnică”.
„Catedrala Mântuirii Neamului se înalță. Credincioșii se bucură, iar cârtitorii se tulbură”, se intitulează comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei, difuzat de Agenția de Știri Basilica.
„După trei ani de la începerea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, se constată că mai sunt încă instituții media care nu urmăresc informarea opiniei publice cu obiectivitate despre construirea acestui locaș de cult, ci continuă, adesea cu invidie și răutate, seria de dezinformări premeditate și coordonate. Astfel, unii jurnaliști, în mod intenționat, exagerează de 5-6 ori costurile de execuție a viitoarei Catedrale patriarhale la stadiul roșu-gri, o compară cu fosta Casă a Poporului, deși este de 10 ori mai mică decât aceasta din punct de vedere al suprafeței desfășurate, sau consideră un exces al Statului sprijinul financiar legal oferit pentru edificarea acesteia, pe motivul că acești bani ar putea fi folosiți pentru construirea de spitale și școli, deși în ultimii ani s-au închis multe spitale și școli în diferite zone ale țării, apărând însă noi spitale private și școli particulare”, se spune în comunicat. Documentul nu precizează costul Catedralei, însă acesta a fost dezvăluit, ulterior, agenției Mediafax, de purtătorul de cuvând al Patriarhiei, Constantin Stoica: 80 de milioane de euro „la stadiul roșu-gri” (fără tencuială, dar cu geamuri și uși). Pentru lucrările de infrastructură și pregătirea șantierului au fost cheltuiți aproximativ 25 de milioane de euro, dintre care jumătate de la autoritățile statului și jumătate de la cetățeni din țară și din străinătate, a mai spus Stoica.
Revenim la comunicat și la jihadul Patriarhiei împotriva presei necucernice: „În mod paradoxal, unii jurnaliști admiră catedralele altor popoare, dar blamează construirea Catedralei naționale a poporului român, inconsecvența și lipsa de demnitate etnică ale acestor „demolatori mediatici” fiind evidente. O analiză atentă a istoriei construirii catedralelor din întreaga lume arată că acestea au fost edificate mai ales cu sprijinul financiar din partea autorităților de Stat. Un exemplu recent îl reprezintă amplele lucrări de consolidare ale fundației Catedralei „Sagrada Famiglia” din Barcelona, încă nefinalizată, care au fost suportate financiar integral din bugetul provinciei spaniole Catalonia tocmai pentru că autoritățile au înțeles importanța acestui edificiu bisericesc vizitat în fiecare an de milioane de turiști. Iar „Catedrala națională” din Washington (SUA), construită în secolul 20, este prețuită de autoritățile de Stat ca fiind un simbol național”. Carevasăzică, în opinia preacucernicilor prelați ortodocși, consolidarea unui monument istoric este asimilabilă ctitoririi unui monument al neamprostiei megalomanice…
„Viitoarea Catedrală patriarhală se construiește din donațiile clerului și ale credincioșilor în cadrul colectei organizată în bisericile și mănăstirile Patriarhiei Române din țară și străinătate și cu sprijin financiar de la bugetele de Stat central și locale, ai căror contribuabili sunt în majoritate creștini ortodocși”. Precizarea („în majoritate”) este una binevenită, fiindcă problema ridicată de criticii structurii, pe bună dreptate, este faptul că există o minoritate, consistentă, de români catolici, reformați, evrei, musulmani, budiști, sectanți, liber-cugetători, atei ș.a.m.d., care sunt OBLIGAȚI să contribuie, deși n-au nicio legătură cu ortodoxia.
Comunicatul mai precizează că „în cei 3 ani de la începerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, sumele plătite de Patriarhia Română către bugetul de Stat pentru plata impozitelor și contribuțiilor sociale la salariile lucrătorilor de pe șantierul Catedralei, a TVA, a accizei și a altor taxe au fost în valoare de peste 40 milioane lei (9 milioane euro). Astfel, o mare parte din ceea ce Patriarhia Română a primit de la bugetul de Stat ca sprijin financiar pentru construirea viitoarei Catedrale patriarhale s-a întors la bugetul public. Iar efectul banilor folosiți pentru Catedrală se vede concret în construcția care se înalță, deoarece banii primiți nu se scurg în alte direcții prin evaziunea fiscală, devenită cauza principală a lipsei banilor pentru sănătate, educație și alte domenii prioritare ale societății. Referitor la graficul de execuție a lucrărilor, reamintim că în aprilie 2013 a fost finalizată construirea infrastructurii Catedralei Mântuirii Neamului, iar din toamna aceluiași an au început lucrările la suprastructura acesteia. Edificarea viitoarei Catedrale patriarhale se estimează a fi terminată în anul 2016, dată fiind complexitatea lucrărilor care trebuie realizate, pentru ca aceasta să reziste la cutremure și să existe timp îndelungat (…). Noua Catedrală va fi un edificiu major care va îmbogăți patrimoniul cultural al României și care rămâne în țară, nu pleacă în afara ei. În acest sens, cei care nu pot sau nu vor să participe la construirea ei ar fi mai înțelepți dacă nu devin „demolatori mediatici” ai ei, învrăjbind periodic opinia publică, printr-o atitudine ostilă nejustificată. În concluzie, dacă nu vrei să fii ctitor, cel puțin nu fi cârtitor!”