Papa Francisc a calificat drept “o rușine” moartea a peste 90 de imigranți africani
Papa Francisc a avut o ieșire dură după naufragiul petrecut în apropiere de insula italiană Lampedusa. Suveranul Pontif califică drept o “rușine” tragedia maritimă soldată cu peste 90 de morți, relatează RFI.
Papa Francisc e revoltat după naufragiul din sudul Italiei, soldat cu aproape o sută de imigranți africani morți.
Suveranul Pontif i-a îndemnat pe credincioși să se roage pentru victime și pentru “toți refugiații” din lume, potrivit AFP.
Suveranul Pontif a declarat la Vatican: “Nu pot să nu evoc numeroasele victime ale acestui naufragiu. Cuvântul care-mi vine în minte este “rușinea”. Aceasta este o rușine”.
Discursul Papei a fost întrerupt de aplauzele membrilor Consiliului Pontifical pentru Justiție și Pace, în frunte cu cardinalul ghanez Peter Turkson.
“Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru cei care și-au pierdut viața, bărbați, femei, copii! Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru familiile lor și pentru toți refugiații. Numai o colaborare strânsă ne poate permite să evităm astfel de tragedii”, afirmă Papa.
Un vapor plin cu imigranți a naufragiat joi în apropiere de insula italiană Lampedusa. La bordul vasului se aflau cinci sute de persoane, în mare parte imigranți somalezi.
Potrivit anchetatorilor, pasagerii navei au dat foc la pături, pentru a semnala prezența lor vaselor comerciale dar vaporul a luat foc și s-a scufundat.
Autoritățile italiene au reușit să salveze 163 de persoane, duse în portul din Lampedusa dar alți supraviețuitori se aflau încă în apă.