Magnatul Donald Trump este inculpat pentru înșelăciune
Procurorul general al statului New York a deschis o anchetă împotriva magnatului american Donald Trump, care ar putea plăti daune de 40 de milioane de dolari pentru că i-a “înșelat” pe studenții universității pe care a fondat-o în 2005, relatează AFP.
“Biroul meu a deschis o anchetă împotriva lui Trump și a Trump University pentru că a funcționat fără licență și i-a înșelat pe consumatori”, a scris procurorul Eric Schneiderman pe contul său de Twitter.
Procurorul îl acuză pe miliardar, un critic acerb al administrației Obama, că s-a folosit de ‘celebritatea’ sa și că a făcut ‘false promisiuni’ pentru a-i convinge pe newyorkezi să se înscrie la cursuri și seminarii oferite prin intermediul acestei structuri.
Trump University, astăzi redenumită Trump Entrepreneur Institute, organizează seminarii și ateliere plătite pentru antreprenori, dar nu oferă diplome.
Potrivit lui Schneiderman, peste 5.000 de americani ar fi fost înșelați între 2005 și 2011 și ar fi plătit 40 de milioane de dolari pentru a asista la cursuri care s-au dovedit a fi ‘momeli’.
Donald Trump a reacționat imediat printr-o avalanșă de mesaje pe Twitter, unde l-a criticat pe Schneiderman, spunând că este ‘stupid’ și ‘ineficient’ și acuzându-l de ‘vânătoare de vânătoare’ și de ‘extorcare’.
Procurorul a răspuns la rândul său pe Twitter, spunând că fiecare trebuie “să fie responsabil pentru actele sale”, indiferent de ‘avere’ sau ‘popularitate’.
Recunoscut pentru ieșirile teatrale și declarațiile senzaționale, Trump este celebru pentru că a pus sub semnul întrebării naționalitatea americană a președintelui Barack Obama și pentru că a contestat certificatul de naștere al acestuia.
Magnatul, care în trecut a fost republican, democrat, independent și apoi din nou republican, a intenționat în 2011 să candideze la alegerile prezidențiale din SUA, însă ulterior a renunțat.