La Pungești continuă protestul față de explorarea gazelor de șist. Protestatarii plecați de la București au fost opriți pe drum de mai multe ori
În această dimineață s-au alăturat locuitorilor din comuna Pungești în jur de 200 de oameni veniți din județele învecinate și din București.
Autocarele plecate din Bucuresti de la ora 6.30 sunt inca pe drum, fiind intarziate cu peste 3 ore. Primul autocar a fost oprit de trei ori si se afla in zona Bacau. Al doilea a fost oprit de cinci ori si se apropie de Barlad. Al doilea a primti si o amenda de 7000 de lei pentru o presupusa eroare din foaia de parcurs. Politistii nu au aratat procesul verbal intocmit, spun cei de la Asociația Vira.
După cinci zile în care au stat în permanență în perimetrul unde Chevron ar urma să amplaseze o sondă de explorare a gazelor de șist, localnicii din Siliștea, cărora li s-au alăturat, sâmbătă, și contestatari din alte orașe ale țării, între care București, Iași, Constanța, participă la un miting organizat cu prilejul Zilei Mondiale Anti Fracturare Hidraulică.
Manifestanții scandează “Refuz, rezist, nu gazelor de șist”, “Uniți salvăm întreaga Românie” și au steaguri pe care scrie “Stop Chevron”, dar și bannere cu mesaje precum “Ponta nu uita, România nu e a ta”, “Pungești-Băcești-Găgești pe aici nu se trece”, “Cu noi este Dumnezeu”, “Nu exploatării gazelor de șist”.