Impresionantă desfășurare de forțe pentru paza torței olimpice care va ajunge în spațiul cosmic

Cosmonautii, Koichi Wakata, comandantul rus de navă Mihail Tiurin si americanul Richard Mastracchio. Foto: RIA Novosti

Cosmonautii, Koichi Wakata, comandantul rus de navă Mihail Tiurin si americanul Richard Mastracchio. Foto: RIA Novosti

Torța olimpică ce urmează să ajungă în spațiu va fi supravegheată de patru avioane și 14 de elicoptere, anunță serviciul de presă al Districtului Militar Central al Rusiei, relatează Radio Vocea Rusiei.

Forțele aeriene de căutare și salvare urmează să lanseze pe 7 noiembrie nava Soiuz TMA-11M cu o torță olimpică la bord.

Zborul în spațiu va fi supravegheat de aproape 200 de militari, 14 elicoptere Mi-8, patru avioane AN-12 și AN- 26 și patru vehicule de căutare și recuperare pentru condiții deosebite.

Flacăra va fi scoasă în spațiu de cosmonauții Oleg Kotov și Serghei Riazanski. Din motive de securitate, torța nu va fi aprinsă în spațiu, menționează Roskosmos.

Cosmonauții vor transporta pe orbită, pe 7 noiembrie, Torța JO de la Soci. Torța va apărea chiar și pe emblema echipajului, iar simbolica olimpică va fi prezentă pe rachetă și pe nava spațială.

Din echipajul „olimpic” fac parte trei cosmonauți: japonezul Koichi Wakata, americanul Richard Mastracchio și comandantul rus de navă Mihail Tiurin.

La bordul SSI se va organiza o ștafetă: torța olimpică, fără foc, va fi purtată prin toate segmentele stației și va fi scoasă și în spațiul cosmic.

Loading

Comments

comments