Impas al negocierilor de la Geneva pentru pace în Siria

Lakhdar Brahimi, emisar ONU, moderatorul negocierilor de la Geneva Foto: irishtimes.com

Lakhdar Brahimi, emisar ONU, moderatorul negocierilor de la Geneva
Foto: irishtimes.com

Negocierile de pace între forțele combative siriene de la Geneva sunt blocate datorită chestiunii transferului de putere către un guvern interimar, potrivit BBC News.

Chestiunea transferului de putere către un guvern interimar în Siria a fost pusă în discuție luni dimineață de către opozanții regimului al-Assad. În schimb, delegații regimului al-Assad au prezentat o „declarație de principii” care nu menționa transferul de putere. Cele două părți angajate în conflict nu au căzut de acord nici în privința viitorului rol al președintelui Bashar al-Assad și nici măcar în ceea ce privește permisiunea de acces a convoaielor de ajutoare în zonele afectate ale orașului Homs.

În dimineața de luni, negocierile de pace au fost reluate la Geneva, însă atât presa de stat cât și delegații opoziției au raportat că declarația de principii elaborată de către guvern a fost respinsă. În cadrul discuțiilor, nu s-a ajuns la un consens, datorită strategiei regimului de a provoca vorbind de „terorism” potrivit declarației lui Rima Fleihan, unul dintre membrii delegației Coaliției Naționale pentru Revoluția Siriană.

După respingerea acestei declarații, mediatorul ONU Lakhdar Brahimi a fost nevoit să amâne ședința. În urma acestei acțiuni, Faisal Mekdad, ministrul adjunct de Externe sirian a declarat că se va întâlni cu mediatorii ONU separat, fiind prezent pentru a discuta chestiunea terorismului, nicidecum un transfer de putere unui guvern interimar.

Opoziția siriană spera ca în cadrul negocierilor de pace dintre aceasta și cu susținătorii regimului al-Assad să aducă în atenția regimului Comunicatul de la Geneva din 30 iunie 2012, care prevedea printre altele formarea unui guvern interimar, revizuirea constituției și a sistemului legislativ, inclusiv organizarea de alegeri libere și corecte.

 Autor: George SPIRIDON  

Loading

Comments

comments